Nokia revine!? Am văzut telefoanele lor pentru 2022

By | October 27, 2022

Încurcate sunt căile smartphone-urilor. Poate mai țineți minte că divizia de telefoane mobile de la Nokia a fost cumpărată de Microsoft în 2014, care a redenumit-o în Microsoft Mobile și apoi a închis-o 3 ani mai târziu, în 2017.

Ei bine, brandul Nokia Mobile s-a reîntors pe piață în 2016, sub conducerea HMD Global. De fapt HMD Global a cumpărat brandul Nokia Mobile de la Microsoft, înainte ca aceștia să includă divizia mobilă. Iar HMD Global este o companie fondată de foști angajați Nokia, în al cărui acționariat este și brandul Nokia mare, dar și acționari precum FIH Mobile (Foxconn), Qualcomm și Google. Foxconn are 14.38%, Nokia are 10.10%, nu se știe însă ce proporție au Google și Qualcomm. V-am spus că e încurcată treaba.

Au început cu pași mici și cu feature phones, reeditări ale vechilor modele (am cumpărat și eu un 3310 în 2017), apoi au lansat și midrange-uri Android. Ușor ușor încearcă să se strecoare din nou și să penetreze piața. Pentru anul acesta au o strategie (ciudată?!) și niște smartphone-uri interesante pe care eu le-am văzut deja.

O idee nouă de abonament

Strategia ciudată vine din dorința de a oferi telefoane cu impact mic asupra mediului și cu durată mare de viață. Iar ideea nouă cu care vin este aceea de a nu vinde telefoane utilizatorilor, ci de a lăsa utilizatorii să se … aboneze la ele.

nokia circular romania

Adică tu vei închiria telefonul de la ei, iar pe parcursul perioadei în care îl folosești decizi dacă vrei să faci upgrade la un telefon mai bun și să-l dai înapoi pe cel vechi. Nokia se angajează să facă refurbish la telefonul pe care l-ai dat înapoi, să-l doneze sau dacă nu se mai poate face nimic cu el, să-l recicleze. Abonamentul se numește Circular și funcționează deocamdată în UK și Germania. Este gândit în același timp și ca o asigurare pentru telefon. Orice pierdere, deteriorare sau furt a telefonului va fi rezolvată de Nokia fără cost adițional.

Ca să fiu sincer, nu-i o idee rea. Sunt sceptic însă cu privire la succesul lui în România. Am întrebat despre el și deocamdată nu au un plan concret pentru țara noastră. Probabil așa va rămâne.

Nokia X30 vine cu PureView și Android stock

Și telefoanele lor sunt gândite să fie cu impact cât mai mic asupra mediului. Nokia X30 5G, care-i midrange-ul lor premium, are cadrul din aluminiu 100% reciclat, capacul din spate este construit în proporție de 65% din materiale reciclate și are și eSIM, ca să elimine și risipa cu SIM-ul. Garantează inclusiv pentru ciclurile de încărcare ale bateriei, un concept pe care l-am văzut și la Oppo Reno8. Nokia spune că bateria rezistă la minim 800 de cicluri de încărcare și că nu își pierde mai mult de 20% din capacitate după aceste 800 de încărcări. Și pe deasupra, Nokia oferă 3 ani de update-uri la sistemul de operare, 3 ani de update-uri de securitate și 3 ani garanție.

Are AMOLED de 6.43 inch cu Punch Hole și 90 Hz, Gorilla Glass Victus, protecție IP67. Vine cu un chipset Snapdragon 695, 128 GB spațiu de stocare și 6 GB RAM.

nokia x30 romania

Modulul de camere este alcătuit din cameră de 50 MP cu f/1.8, senzor de 1 µm, stabilizare optică și detecție de fază și camera ultrawide de 13 MP,  f/2.4. Camera frontală este de 16 MP și f/2.4. Pe partea de cameră integrează tehnologiile PureView și Capture Fusion, care folosește informația și de la camera ultra-wide, chiar dacă faci poză cu cea principală.

cameră foto nokia x30

Din păcate filmarea maximă este limitată la 1080p, nu face și 4K, dar are niște chestii interesante la capitolul filmare. Poți filma 21:9 în format H-Log pentru a folosi LUT ulterior.

Are baterie de 4200 mAh și fast charging la 33 W. Ce mi s-a părut dubios însă este că n-are decât USB Type C 2.0. Nu are 3.0. Aici pare o mică economie făcută din partea Nokia.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la telefon a fost faptul că are un Android 12 cât se poate de stock. Meniurile clasice de Android, iconițele din Android șamd. Pare că Nokia nu a instalat nimic peste. Probabil în acest mod reușesc să ofere update-uri trei ani, că nu au de bibilit la fiecare framwork și aplicație instalată peste Android-ul stock.

Nokia G60

Nokia G60 e modelul mai accesibil. Doar 60% din spate este reciclat aici, dar mi-a plăcut foooarte mult cum arată acel capac de pe spate. Are un pattern foarte interesant cu picățele metalizate.

nokia g60 românia

Aici vorbim despre display de 6.58 inch (mă întreb cum aleg dimensiunile astea cu virgulă), cu decupare în V și cu tehnologie IPS LCD de 120 Hz.

Tot Snapdragon 695 ca chipset, însă cu un modul de camere triplu:

  • Cea principală 50 MP, f/1.8, dar cu senzor mai mic, de 0.64µm și doar cu detecție de fază, nu și OIS;
  • Camera ultrawide de 5 MP, f/2.2;
  • Camera pentru depth de 2 MP, f/2.4.

Camera frontală este de 8 MP iar filmarea, tot așa, maxim 1080p.

Bateria este un pic mai mare, de 4.200 mAh, încărcare rapidă la maxim 20W și tot USB Type C 2.0.

Nu știu de ce am impresia că acest model va prinde mai mult.

Tablete și alte accesorii

Nokia duce pe piața din România și cu alte dispozitive. Tableta Nokia T21 este o tabletă de 10″ (sau 10.4″, ca să fiu mai exact), cu rezoluție 2K, cadru din aluminiu, conectivitate 4G, baterie de 8200 mAh cu fast charge la 18W și USB Type C tot 2.0 și nu în ultimul rând, suport pentru stylus. Chipsetul este un Unisoc T612 despre care nu știu mai nimic.

De asemenea au în ofertă și niște căști cu ANC (Nokia Clarity Earbuds 2 Pro) și boxe Bluetooth (Nokia Portable Wireless Speaker 2). Nu știu exact de ce au ținut să intre și pe această zonă de produse, pentru că mi se pare o nișă ultra-competitivă, cu mii de opțiuni. Greu să te diferențiezi cu un produs care are drept atu faptul că este conceput din materiale reciclabile.

În fine, Nokia are mult de muncă până să devină din nou un nume impunător în rândul producătorilor de smartphone. Însă cu puțin ajutor din partea lui Google și Qualcomm și mulți bani investiți în marketing (ceea ce e un pic contrar naturii lor), s-ar putea să aibă șanse.

Până atunci, dacă nu vreți un telefon chinezesc sau aveți ceva împotriva Samsung, Nokia este unul dintre puținele branduri ne-chinezești pe care le puteți lua în considerare. Intră în galeria selectă alături de Pixel (care nu se livrează oficial în România), Motorola (care este discutabil cât de ne-chinezesc este) și ASUS.

P.S: Nu au jocul Snake, am verificat. Dar au Nokia Tune 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Nokia revine!? Am văzut telefoanele lor pentru 2022

    1. Revo Post author

      Păi d-aia am zis că e discutabil cât de ne-chinezesc este. Ei se bat cu cărămida în piept că telefoanele sunt dezvoltate de americani. În realitate Motorola e deținută de Lenovo care este 100% China.

Spune-ți și tu părerea: