Pe principiul “let’s give credit where credit is due”, am fost acum câteva săptămâni să schimb un micro SIM într-un nano SIM. Tot amânam că știam ce am pățit acum 4 ani când am vrut să trec la micro SIM. “Păi stați așa, să vină titularul de contract…” / “Păi micro SIM-ul este gratis, dar trebuie să ne plătiți 2€ pe care apoi vi-i scădem de pe prima factură …”.
Am intrat în shop plin de emoții, i-am spus fetei de la recepție că vreau să trec un micro SIM pe nano SIM, am menționat din start că nu sunt titular de contract, și ce credeți că s-a întâmplat? A scos o cartelă blank dintr-un teanc și mi-a înmânat-o! Pur și simplu. Nu mi-a venit să cred că n-a mai trebuit să printez un bon de ordine, să-mi aștept rândul și apoi să fiu refuzat.
” – Păi cum, mi-o dați așa pur și simplu,chiar dacă nu sunt titular de contract?
– Da, și sunați dumneavoastră sau titularul la *222 și o activați citind seria de pe spate.”
Am sunat, m-a întrebat roboata (Andreea) cu ce mă poate ajuta, i-am spus că “vreau să schimb un SIM”, m-a întrebat dacă noua cartelă SIM este deja la mine și dacă vreau să fac schimbarea de SIM pentru numărul de pe care sun, i-am spus că da, am introdus seria de pe spatele cartelei noi și hocus-pocus, s-a făcut magia.
Cartela blank pe care am primit-o are inclus și adaptor nano SIM la micro SIM la SIM normal, așa că o voi păstra.
Am scris acest articol pentru că mulți încă sunt speriați de procedura de acum 4 ani și se duc să taie cartelele la vreun service GSM. Cu nano SIM nu prea mai este cazul, plus că o poți strica prin tăiere. Eu am așteptat vreo două săptămâni să-mi fac chef să trec prin shop.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Cand am schimbat eu cartele la orange am aflat ca cei cu prepay platesc 7 eur per cartela. Iar abonatii pot schimba gratis o data la 6 luni
Dacă sunt cuminți 🙂
La orange e gratis o data la un an. Daca o schimbi inca o data in.mai putin de un an de la prima înlocuire te taxează cu 2 euro.
Cred ca am schimbat-o si eu acum 2 ani si ceva. La cateva luni am schimbat-o cu reteaua de cartier. 🙂
Si inca mai rezisti?
Exact asa am facut si eu. Am primit cartela blank, am sunat, m-a intrebat domnisoara de la relatii cu clientii ce fel de extraoptiune am (am cartela), i-am spus, mi-a zis sa-i dau restart la telefon and voila… Problem solved !
Am incercat sa trec la nanoSim vizitand o reprezentanta Vodafone ieri. Am intrebat daca pot decupa cartela, eu nestiind ca au cartele deja decupate si ca cele vechi se inlocuiesc. In loc sa-mi ofere o solutie rapida, a inceput interogatoriul…Si… de cand aveti cartela? Da’ cand ati incarcat-o ultima data? e activa? etc. etc. Eu folosind mai mult cartele, nu le incarc chiar lunar… Ei, ce zici ca nici n-a vrut sa-mi inlocuiasca respectiva cartela pentru ca nu era activa sau cam asa ceva. I-am zis, da’ una cu numar si fara credit pe ea,nu aveti? nu! trebuia sa dau 35lei pe una cu cca 7euro daca vreau o cartela deja decupata si cu nr…. Pff! Iata cum isi pierd clientii!!! Am plecat cu nervii pana la cer. O mie de intrebari pentru nimic! M-am dus la primul GSM care mi-a iesit in cale. Intreb daca poate decupa cartela, la care tipul fara sa stea pe ganduri,ia un cleste si cioparteste cartela, o mai si pileste (sa fie treaba-treabă! pai cum altfel>?!) si zice…5 lei. Bun! La ce nervi aveam, nu m-am mai uitat la ce facuse . Ajung acasa, bag cartela in tel. desi arata ”dubios”.. si…nimic, lipsa sim… o intorc, nimic! nema sim! kaput cartela!:)) Uf! Alti nervi!!!
Cam nasol. De la SIM normal la microSIM se trece ușor prin decupare. De la orice la nanoSIM nu este indicat să se decupeze. Sunt diferențe inclusiv de grosime. Sunt mult mai multe șanse să se strice cartela decât să funcționeze.
Operațiunea de la *222 s-a desfășurat doar prin intermediul robotului sau cu un operator din call-center?
Doar robot, n-am discutat cu operator.
Ce pași ai urmat, mai exact, că eu nu am găsit (sunt pe prepay)?
Scrie în paragraful dinaintea pozei. Am zis “vreau să schimb un sim” și apoi am răspuns doar cu da și nu la întrebările roboatei.
Nu am înțeles, dar nu contează, căci am rezolvat la un magazin. A durat cam un minut. 🙂
De aia cand am fost eu la Vodafone mi-au zis ca nu se poate fara titular…..
Salut!
Am sunat la relatii cu clienti pentru inlocuirea unui microSIM cu nanoSIM, dar din ce mi-a spus Andreea (roboata) acolo nu am reusit sa gasesc optiunea pentru inlocuire. O alta problema e ca am cartela blank care are deja un numar asociat
Cam dubios ce povestiti dumneavoastra, avand in vedere ca operatorul cu care am discutat eu pentru schimbarea cartelei mi-a zis ca nu a existat vreodata o optiune similara celei mentionate.
Pentru cei interesati: trebuie sunat la *222 intr-adevar, insa numai un operator va face modificarea si activarea noii serii, dupa ce raspundeti la cateva intrebari de identificare. NU EXISTA ACEA OPTIUNE SIMPLA, MAGICA 🙂
Seara frumoasa tuturor!
Articolul este scris în februarie, s-o fi schimbat procedura de atunci. Iar operatorii de la call center se schimbă și mai des.
Multumesc!
Multumesc pentru informatie. Am procedat intocmai si a mers imediat. Pas cu pas. Extrem de simplu. Multumesc nca o data REVO
Am revenit. Nu chiar din prima a intrat robotul. La prima incercare m-a pus sa aleg limba iar apoi m-a trecut print to meniul…
La a doua incercare * 222 a mers intocmai ca in descriere. Probabil putina rabdare trebuie
Va rog frumos: dupa schimbarea fizica a SIMului din normal in Micro sper ca nu s-au pierdut numerele din “agenda” SIMului ? Ms frumos
Ba da, se pierd. Cred că le pot transfera băieții de la Vodafone, dar în shop.
a. la orice operator agenda se pierde !
b. la Orange mi s-a cerut buletinul ( desi cartela e prepay ! ). angajatul a facut TOTUL din PC…. am plecat de la dealer Orange rezolvat perfect !
c. la Vodafone mi s-a dat FARA NIMIC, fara comentarii un SIM blank; am urmat *222 robot ANDREEA…dupa care a aparut pe fir un operator human care m-a ajutat impecabil !
Am rezolvat… nu va speriati, se poate… nu mai e ca pe vremuri !
nota: Multumim Dlui. Revo pt. blog, mi se pare foarte util ! Stima
mie nu vor sa imi schimbe cartela cu un nanosim la orange decat daca imi fac abonament pe 6 luni, respectiv un an (am intrebat in doua locatii diferite). Sunt pe prepay…
Confirm că astăzi, în decembrie 2017, am urmat aceiași pași ca și tine – tot fără titularul de contract, tot cu blank SIM și tot cu activare prin robot. Mersi pentru articol!
Salut! Se percepe taxă la achiziționarea micro sim?
La Vodafone.
Eu de doua zile vorbesc cu robotica Andreea și îmi spune ca “Momentan schimbarea nu poate fi procesata..încercați mai târziu ” .. chestia este ca încerc de doua zile și nimic. ..oare ce înseamnă “mai tarziu” ?
Articolul tau nu mai este de actualitate, Vodafone si-a “revenit”, asa cum il stim cu totii…