Zilele trecute mergeam prin zona Pieței Dorobanți și am văzut pe trotuar două trotinete electrice colantate cu textul MELC. Așa că am început să caut mai multe detalii și am dat peste ceea ce pare să fie un nou serviciu de închiriat trotinete electrice. De pe site-ul lor: “MELC este o inițiativa româneasca de mobilitate urbana prin închirierea de trotinete electrice prin intermediul aplicației mobile.”
Trotinetele par de la Ninebot iar pe ghidonul uneia dintre ele era inscripționat numărul 130. Așadar probabil că sunt cel puțin 130 de astfel de trotinete prin București. Cred că serviciul este în fază de testare, pentru că vineri nici măcar nu găseam aplicația în Play Store. Nici pe site nu mergea link-ul către Play Store. Între timp am găsit aplicația peste week-end. O puteți descărca de aici.
Iată zona de acoperire și prețurile:
Prețurile pentru pornire și cel per minut sunt bune. Însă nu prea mă încântă ideea de a încărca încă un portofel. Mi-ar fi plăcut să fie “pay as you go”. În fine, deocamdată mai aștept până să le folosesc. Măcar până apar datele de identificare fiscală pe site, ca să știu către cine virez banii.
În concluzie, Bucureștiul a ajuns acum la 4 servicii de închiriat trotinete electrice. Să sperăm că pe viitor trotinetele vor conviețui pașnic cu mașinile din trafic (și cu pietonii), ca să nu ajungem la șicanele care s-au întâmplat prin orașele mari ale Europei.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.