Maşinile Google Street View vin din nou în România. Când şi pe unde vor trece

By | March 8, 2022

Reparaţi crăpăturile din zid, daţi cu un pic de var, vopsiţi gardul şi tăiaţi iarba din faţa casei. Maşinile Google Street View vin din nou în România în 2022.

De altfel în ultimul timp maşinile Google Street View ne vizitează destul de des. Au trecut şi anul trecut prin ţară, inclusiv prin Bucureşti, însă nu au intrat pe toate străduţele. Atât în jurul blocului cât şi pe strada unde lucrez ultimele imagini sunt din august 2019. De atunci s-au mai anvelopat nişte blocuri, au mai dat faliment câteva afaceri şi au mai înviat altele.

Cum poţi afla când au trecut ultima dată maşinile Google Street View pe strada ta?

Apropo, nu ştiu dacă v-am spus vreodată despre acest truc. Nu numai că poţi vedea când a fost ultima dată o maşină Street View la tine pe stradă, ci prin intermediul Street View poţi vedea şi cum arăta în trecut strada.

Pentru a vedea data la care au fost făcute cele mai recente fotografii vă puteţi uita în colţul din stânga sus, sub adresa străzii. Iată, poza de mai jos a fost făcută în august 2019.

google street view româniaDacă vrei să vezi cum arăta strada înainte, poţi da click pe acea dată, iar sub ea apare un slider cu pozele făcute de toate maşinile Street View care au trecut pe acolo în ani diferiţi. În exemplul de mai jos, cele mai vechi fotografii sunt din august 2009.

google street view bucureştiAceastă funcţie poate fi utilă dacă de exemplu cauţi un magazin care ştii că se afla la o anumită adresă, dar nu mai ştii cum se numea. Sau într-o discuţie în contradictoriu de genul “acolo era”, “ba nu acolo era”.

Când vin maşinile Google Street View în România?

Dacă vă uitaţi la acel slider, puteţi vedea că până acum pe acolo au trecut de 7 ori în 12 ani. Însă în ultimul timp au accelerat ritmul. Au fost şi în 2019 şi în 2021 şi acum vin şi în 2022. De data aceasta vizita este programată începând cu 15 martie. Cam în jurul acestei luni au fost şi anul trecut. Numai bine, după curăţenia de primăvară 🙂

maşină google street view românia

De altfel, deşi cartografierea a început în 2009, atunci când au fost disponibile principalele oraşe din România, toată ţara a fost disponibilă d-abia începând cu 2012. Atunci au fost fotografiate 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau Dunăre. În 2018 au fotografiat în parteneriat cu WWF România (World Wildlife Fund) peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării.

Care sunt oraşele din România vizitate de Google Street View în 2022?

În comunicatul oficial scrie că vor acoperi zone şi localităţi din toată ţara, de la București, Constanța, Harșova,
Curtea de Argeș, Iași sau Piatra Neamț, și până la Orșova, Cluj-Napoca, Vișeu de Sus sau Oradea. Aici ar trebui să fie o listă completă cu zonele prin care vor trece, însă nu a fost încă actualizată şi România încă nu apare în listă. În curând ar trebui să apară şi România acolo.

Aşa că intensificaţi curăţenia de primăvară şi aveţi grijă să nu faceţi prostii pe stradă 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Maşinile Google Street View vin din nou în România. Când şi pe unde vor trece

  1. Giovani

    Foarte bine ca in 2012 cand au trecut prin fata casei mele eram in santier 🙂

    Reply

Spune-ți și tu părerea: