Am mai scris despre Le Bab, dar despre restaurant care-i un fel de fusion spre fine dining. I-am descoperit în 2021 și de atunci trecem periodic pe la ei pentru beignets cu trufe și coji de cartofi. Le Bab Fried Chicken este alt concept de-al lor, un fast food orientat pe pui deep fried. Deși comandăm cu regularitate din 2021, nu știu de ce nu am scris despre ei până acum. De fapt cred că știu, niciodată n-am avut răbdare să fac o poză fotogenică burgerului de pui, pentru că mereu muream de poftă.
Dar o s-o zic direct. Le Bab Fried Chicken are pur și simplu cei mai buni burgeri de pui pe care i-am mâncat vreodată. Am comandat burgeri cu pui prăjit și în Londra și în SUA și niciunul nu mi-a plăcut așa de mult cum îmi plac cei de la Le Bab Fried Chicken. Este singurul burger de pui pentru care sunt dispus să renunț la un burger de vită. Iar atunci când comand prin Tazz sau Bolt, aleg mai degrabă acești burgeri pentru că spre deosebire de burgerii de vită, nu-și schimbă gustul în eventualitatea neplăcută în care ajung deja reci și trebuie reîncălziți.
Spicy Korean Burger
Pentru mine acest burger este campion absolut al gustului și al numărului de comenzi. Conține pui crispy, salată de varză, un sos roșu coreean dulce-acrișor-picant cu susan (posibil gochujang), jalapenos, eșalotă, maioneză cu ghimbir, ceapă verde, ceapă crispy și coriandru.
Mai jos cred că este cea mai fotogenică poză pe care o am cu acest Spicy Korean Burger.
Este un pic picant. Poate chiar destul de picant pentru cei care nu mănâncă de obicei picant, însă pentru mine nu-i atât de picant încât să acopere gustul celorlaltor ingrediente. Pur și simplu este o explozie de gusturi care contrastează acolo, dar care în final se completează foarte bine și ajung la un gust foarte echilibrat. Maioneza este dulce, jalapenos este picant, sosul coreean este acrișor și înțepător, ceapa verde și coriandrul dau un gust foarte fresh.
Bucata de pui este întotdeauna generoasă și nici prea prăjită/uscată, dar nici înecată în ulei. Sosurile sunt îndeajuns încât să simți că nu este un burger “uscat”, însă în exces astfel încât să băltească. Este exact ce trebuie și cât trebuie din fiecare ingredient. Mai las o poză mai jos cu pentru a vedea și cantitatea sosurilor:
Chipotle Burger
Ei au mai tot avut “ediții speciale” periodic în meniu. Au avut și unul bun cu chili și usturoi, dar nimic nu se compara cu Spicy Korean pentru mine. Până acum, când au băgat Chipotle Burger. Mi-a plăcut atât de mult încât l-am comandat în două zile consecutive. Behold:
Observați cât de opulentă este acea felie de bacon, care are grosimea și consistența perfectă. Nu este atât de subțire sau atât de prăjită încât să fie ca scoarța de copac și să simți că mănânci arsură, nu-i din cea foarte groasă care nu se crocanțează ci devine doar grasă. Iar pe lângă pui și bacon, burgerul mai are maioneză cu chipotle, varză, ceapă roșie murată, jalapenos și coriandru. Parcă-i o idee mai puțin picant decât Spicy Korean Burger, dar extrem de gustos. Iată-l fără chifla de deasupra:
Acea maioneză cu chipotle îi dă un gust afumat. Poate-i chiar chipotle acolo, poate este doar boia afumată, oricum, gustul este excelent.
Mai au și alți burgeri bun. I-am încercat pe toți dar se pare că nu i-am fotografiat pe toți.
Cred că pe locul trei aș plasa la egalitate Honey Mustard Burger (pui, salată, cheddar, jalapenos, sos honey mustard) și Hot Buffalo Burger (pui, salată de varză, sos picant, sos ranch și un pic de chives). LBFC Burger este cu pui, relish cu chili, maioneză și salată verde, bun și acesta.
Simple Burger are gustul clasic de burger… de pui. Pui crispy, castraveți murați, maioneză și salată. Practic este singurul burger nepicant din meniul lor.
BBQ Burger ar fi ultimul în topul preferințelor mele. Așa cum îi spune numele conține sos BBQ, o felie de cheddar, bacon, salată de varză și maioneză cu eșalote și ghimbir. E ultimul în topul meu pentru că în general nu sunt un fan al sosului BBQ, care mi se pare că-i prea dulce și acoperă prea mult din celelalte gusturi.
Bineînțeles, au și strips și aripioare de pui cu aceste arome. Le-am încercat și pe ele, sunt bune, dar mai găsești și prin alte părți pui prăjit bun. Mie mi se pare că LBFC excelează la capitolul burgeri de pui.
Și apropo de asta, din 2021 și până acum avem probabil zeci de comenzi. Întotdeauna gustul a fost același și niciodată n-a fost ceva dubios la mâncare. Deci puteți încerca cu încredere. Fie mergeți la localul lor din Piața Amzei sau la cel de pe Moșilor, fie comandați prin Tazz dacă sunteți în zona de livrare. Au aproape mereu “reducere” de 30-40%.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Eu nu inteleg cum de nu te ingrasi ????
mmda, iar e inlocuit emoji-ul cu 3 semne de intrebare… poate totusi il faci sa mearga o data si o data 🙁
Nici eu nu înțeleg. Sunt cel mai mare mâncău pe care îl cunosc.
Ce-i drept, nu mănânc în fiecare zi fast food, ci în maxim 2/3 zile din săptămână. În restul zilelor mănânc mâncare gătită.
Și posibil să ajute și faptul că de vreo 7 ani la mine nicio zi nu arată ca cealaltă. Nu am o rutină. Mi s-a părut că am avut tendința de a mă îngrășa când am lucrat 9 to 6 cu pauză întotdeauna la ora 1.