L-am comparat pe Nicușor Dan cu ChatGPT și Gemini. Iată câștigătorul

By | September 9, 2024

Într-o emisiune de la Digi24, Nicușor Dan a fost provocat să rezolve o problemă al cărui enunț pare destul de simplu. Prelipceanu l-a întrebat “Care este cel mai mic număr natural astfel încât dacă iei ultima sa cifră și o pui în fața numărului, obții dublul acestui număr?“. Mi se pare că i-a întins o cursă, pentru că de fapt problema nu este de clasa a IV-a. Era imposibil să răspundă la problemă în 2-3 minute câte erau alocate la TV. Iată momentul:

 Ulterior, Nicușor Dan a postat trei rezolvări pe canalul său de YouTube:

Și pentru că tot suntem în era AI-ul, m-am gândit să îi întreb și pe cei doi prieteni ai noștri ce părere au. Mai întâi ChatGPT:

Superb modul în care a detaliat pașii pentru rezolvarea problemei, însă răspunsul este evident greșit.

Apoi am zis să întrebăm și la domnii’ de la Google:

Din nou, admirabil modul în care îți explică el precum o profesoară cum rezolvă problema, dar răspunsul la care a ajuns este: “s-a rezolvat, nu se poate”. Gemini spune că nu există un astfel de număr de două cifre, dar eu nu am specificat niciodată că aș căuta doar un număr de două cifre. Am specificat apoi în enunț “care este cel mai mic număr natural de oricâte cifre” și apoi răspunsul lui a fost că nu există un astfel de număr natural. La o a treia încercare a ajuns la numărul 11 ca rezultat. Stai jos, Google, ai 4!

Bonus: ChatGPT revine!

Dacă tot i-am dat lui Gemini trei încercări, am zis să-i mai ofer o șansă și lui ChatGPT și… surpriză!

ChatGPT a ajuns la numărul 105263157894736842, care, într-adevăr, se dublează dacă iei cifra 2 de la coadă și o adaugi la început. Și este același rezultat la care a ajuns și Nicușor.

În concluzie, cel puțin pentru moment, la partea de matematică, aș merge mai degrabă pe mâna lui Nicușor decât a AI-ului.

Mi se pare curios că AI-urile greșesc până și la matematică, având în vedere că aici se lucrează cu date cât se poate de concrete. O posibilă eroare ar putea să apară la interpretarea întrebării în limba română. În fine, Nicușor > ChatGPT!


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: