M-am jucat pe un laptop Acer Nitro 5 cu Ryzen 7 5800 și RTX 3080

By | February 28, 2022

Mai de mult întrebam cum stă treaba cu laptopurile de gaming cu Ryzen. Iată că nici n-a trecut mult și mi-a încăput și mie pe mâini una bucată bestie Acer Nitro 5 cu Ryzen 7 5800 și placă video NVIDIA RTX 3080. Și ce am făcut cu el? M-am jucat, bineînțeles.

Specificațiile modelului testat de mine

Acer Nitro 5 AN515-45-R2X0. Modelul este destul de similar cu acesta.

  • Display 15.6″ FHD IPS mat cu 144 Hz și 3ms
  • AMD Ryzen 7 5800 – 3.2 GHz Octa Core
  • NVIDIA RTX 3080 cu 8 GB DDR6
  • 16 GB DDR4
  • SSD NVMe de 1 GB pe PCIe
  • Baterie de 57 Wh cu 4 celule

Design Acer Nitro 5

Arată binișor și este destul de compact. Nimic opulent. Plastic negru mat și cam atât. Fără desene, fără striații, fără LED-uri, fără brizbrizuri. E genul de laptop cu care nu mi-ar fi rușine să mă afișez la o întâlnire cu oameni mai serioși. Singurul lucru care îl trădează că-i laptop de gaming e un “eleron” roșu pe una din muchii.

Mi-a plăcut și adaptorul, care mi s-a părut destul de mic pentru un laptop de gaming. Doar 10 cm x 7 cm.

Foarte ok ca dimensiuni și portabilitate. Cântărește aprox 2.3 kg, ceea ce înseamnă un “not great not terrible” în lumea laptopurilor de gaming. Dacă te-ai uita la el fără să-i știi specificațiile, n-ai zice că e un monstru.

Porturi

Pe muchia din stânga are mufa pentru placa de rețea, 2 USB-uri, jack-ul pentru căști și o fantă de aer.

Pe muchia dreaptă are un USB Type C, USB normal, portul HDMI și fanta de aer.

În spate nu are decât mufa pentru încărcare. Are numărul standard de porturi și ca să fiu sincer, mi-ar fi plăcut să văd și pe spate un port USB.

Tastatură Acer Nitro 5

E de bine. Are taste numerice și nu are tastele direcționale pe jumătate. Tastele au un grip bun, deși nu au striații sau alte artificii. Nu am reușit să-mi dau seama dacă tastele direcționale și WASD chiar au conturul cu un material un pic mai cauciucat sau doar îți dau această senzație.

Tastele speciale se activează cu FN iar butonul mare de “N” activează software-ul dedicat al lui Acer, denumit Nitro Sense. Tot din acest soft se poate schimba culoarea de iluminare a tastelor. Nu sunt customizabile la nivel de tastă, ci sunt împărțite în patru zone. Se pot alege bineînțeles și efecte, precum: breathing, wave, zoom, shifting sau neon.

Display Acer Nitro 5

Eu l-am avut cu panel de 15.6″, FHD IPS, mat, cu refresh rate de 144 Hz și timp de răspuns 3 ms conform Acer. Dacă vreți și mai mult de atât, există și alte configurații, cu panel QHD de 165 de Hz.

Display-ul de la modelul testat mi s-a părut bun și rapid. La cei 250 niți ai săi, nu vei putea avea pretenții de HDR. Putea fi un pic mai luminos dar și-a făcut treaba și așa. Nu-i laptop de scos afară din bârlog.

Nitro Sense

Mi-a plăcut software-ul cu care vine laptopul. De mult nu am mai zis asta despre software-ul integrat al unui laptop. Nitro Sense e foarte ok. Are opțiune pentru a controla viteza de rotație a ventilatoarelor pentru CPU și pentru GPU și arată viteza acestora individual. O poți selecta tu pe Auto, Max sau Custom.

De asemenea are reglajele despre care vorbeam mai sus pentru tastatură, presetări pentru sunet (Shooter, RPG, Strategy, Movies, Music, Voice, Automatic, Custom Audio) și on/off pentru Sticky keys și buton de Windows.

Nu în ultimul rând, îți afișează și un grafic pentru temperatura procesorului și plăcii video. În idle procesorul stă pe la 68 de grade iar placa video pe la 54 de grade. În jocuri procesorul a ajuns la maxim 91 de grade, iar placa pe la 68. Mai bine decât Core i5-ul meu.

Mi s-a părut simplu și mișto. La laptopul meu nu poți selecta viteza de rotație a ventilatoarelor, nu poți modifica backlight-ul tastaturii și pentru a afla temperatura procesorului a trebuit să instalez o aplicație separată.

Ce m-am jucat pe Acer Nitro 5?

NVIDIA RTX 3080. Ampere. Ray Tracing generația a doua. Tensor. DLSS. Și eu ce fac cu ea?

Păi … mă joc CS:GO. Știu că e păcat de placa video să o insult așa, dar chiar n-am reușit să mă joc altceva. Am instalat și Cyberpunk dar de fiecare dată când aveam 30-40 minute libere preferam să dau un CS. Și merge bine. Display-ul integrat e mișto că are refresh rate mare, dar eu m-am obișnuit pe monitorul meu 4K pe care le văd capetele adversarilor direct de la mine din bază. Așa că am sacrificat refresh rate-ul în detrimentul diagonalei și am conectat monitorul pe HDMI.

Și sunt fericit să raportez că la 1920 x 1080 pe monitorul meu 4K de 32″ am între 200 și 300 fps în CS:GO.

De ajuns cât să se activeze muscle memory și să le dau prin smoke total dubios:

Iată și un rezultat cinstit după ce am rulat Time Spy:

Concluzie

Mi-a plăcut Acer Nitro 5. Mi-a plăcut pentru că nu este un laptop care țipă “UITE_MĂ CE MARE GAMER SUNT!!!!” ci mai degrabă încearcă să se integreze subtil în peisaj fără să facă abuz de brizbrizuri. Îți dă astfel senzația că banii pe care îi plătești pe el se duc mai mult către ceea ce contează: specificații de top – nu design și luminițe. Mi-a plăcut și faptul că este portabil și ca dimensiune și ca greutate.

Iar din punctul de vedere al performanțelor este un pachet bun. RTX 3080 este principala atracție, dar celelalte specificații sunt alese astfel încât laptopul să nu aibă niciun minus. După cum spuneam: un pachet bun.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: