Jaluzelele smart FYRTUR sunt în stoc la IKEA România

By | January 27, 2020

Zilele trecute mă plimbam prin IKEA și am văzut că jaluzelele smart FYRTUR au ajuns și în România. Modelul expus în IKEA Băneasa era de dimensiune 100 x 195 cm și costa 800 de lei, însă pe site am văzut că prețurile pornesc de la 600 lei pentru dimensiunea 60 x 195 cm.

jaluzele smart ikea romania

Îmi place ideea de storuri smart și pe viitor mi-ar plăcea să instalez și eu unele măcar pentru sufragerie. Cele de la IKEA au însă un mare dezavantaj din punctul meu de vedere. Nu pot fi conectate în permanență la priză ci au niște baterii care trebuiesc băgate în rama superioară pentru a funcționa. Nu știu dacă aș vrea să stau să încarc și bateriile jaluzelelor pe lângă celelalte electronice.

Pe lângă asta, în primă instanță, jaluzelele nu pot fi comandate decât prin interiorul telecomenzii. Pentru a le comanda prin smartphone trebuie să cumperi și gateway-ul Tradfri, care mai adaugă 140 lei la distracție.

jaluzele wireless ikea romania

Dar hey, odată cei ai cumpărat și gateway-ul, le poți comanda și cu Google Assistant sau Apple Homekit. Așa că pentru un preț minim de 740 de lei poți trage sau ridica jaluzelele folosind comenzi vocale și (sper) le poți programa să se ridice și să coboare automat odată cu lumina de afară.

În concluzie, mă bucur că storurile FYRTUR au fost aduse și la noi în țară și mi-ar plăcea să le testez mai îndeaproape. Sper ca IKEA să își mărească gama de dispozitive smart home pe care o oferă în România și să apară și alte opțiuni de storuri.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: