Iron Maiden – The Final Frontier – Cluj

By | August 20, 2010

Primul lucru pe care l-am facut atunci cand am ajuns in Cluj a fost sa caut informatii despre concertul Iron Maiden. Plecasem deja de ceva timp de acasa iar despre concert nu stiam nimic. Pe bilet nu scria nimic: nici ora de acces, nici ora eventului, nici cine canta in deschidere … NIMIC! Ajuns in Iulius Mall am gasit un pc cu acces la internet si am aflat doar ca in deschidere va canta Cargo incepand cu ora 19. Accesul de la ora 17.

Am plecat spre Polus Center pe jos pe la 2.40 si in scurt timp am inceput sa cred ca amplasarea este un pic cam proasta. Eram la portile de acces la 4.40, unde am aflat ca accesul se face la ora 5. In naivitatea mea, chiar am crezut asta. Mult si bine am stat in canicula , a fost oribil pentru mine, care eram tuns scurt si aveam tricoul alb, dar pentru altii? Lumea se stropea reciproc cu apa, apa care ajungea fiarta in mai putin de 10 minute. Langa noi erau niste englezi care au luat exemplul nostru stropind cu apa si care pe la 5.10 au aflat si semnificatia cuvantului “muie” strigat la unison de multimea furioasa ca nu poate intra. La 5.20 am reusit sa intram lejer, fiind printre primii 5000, astfel am primit si loc la golden circle. Cu jetoanele cumparate ne-am tratat cu bere din vastul sortiment (doar Ursus) nemultumiti de faptul ca o apa valora tot 5lei.

In deschidere a fost asadar Cargo. Un Cargo apatic, plictisitor, lipsit de viata. Nu stiu daca macar au incercat sa faca atmosfera dar cert este ca nu au reusit. Melodiile nu au sunat bine interpretate de noul solist. Doar cateva zone izolate a cate 4-5 fani cantau/dansau. Ca totul sa fie perfect, monitoarele aveau serioase probleme.
Cred ca am recunoscut din setlist: Ziua Vrajitoarelor, Ielele, Nu pot trai fara tine, Daca ploaia s-ar opri, Calare pe motoare.

Dupa ce ne-am facut loc cat mai in fata dand din coate si dupa aproximativ o ora de astepare s-a auzit o versiune playback de la Transylvania. Nici acum nu stiu daca prefer asta sau discursul lui Churchill. Cert este ca imi place mult mai mult outfitul militar decat pantalonii aia army si caciula mai degraba amuzanta pe care a purtat- Bruce.

Bruce Dickinson a sarit de undeva si show-ul a inceput. In primul rand … mult respect pentru prezenta scenica a lui Bruce, la varsta lui omul loveste, sare, danseaza, ingenuncheaza, alearga, face de toate! Este adevarat ca disparea pentru cateva secunde in spate dar nu cred ca este cineva capabil sa se odihneasca intr-un timp atat de scurt. Dupa prima melodie organizatorii ne stropeau cu apa rece din galeti deoarece era pericol de lesin. Foarte buna ideea cu apa, nu in ton cu restul organizarii.

Pe scena era ceva sacru, era sursa tuturor obiceiurilor si stereotipurilor despre rockeri, o legenda ! Eram prea captivat de asta ca sa ma mai manifest cumva. La concertul de la Bucuresti Bruce a spus ca a mancat niste carnati foarte buni si drept urmare fanii nu l-au uitat si cineva i-a servit cativa direct pe scena. Pacat este ca el nu si-a adus aminte: “What’s this ? Sausages?”. Oricum, Steve Harris Adrian Smith a dat dovada de prezenta de spirit si i-a agatat de chitara.

Greu de crezut ca intr-o trupa poate fi devansata prezenta scenica a solistului dar mie mi se pare ca Janick Gers reuseste asta. Este pur si simplu spectaculos, nu mi-am putut lua ochii de la el. A schimbat 5-6 chitari, s-a jucat cu cablul, le-a aruncat in aer, le-a rasucit dupa gat, a cantat la ele cu mainile, antebratele, picioarele din spagat din saritura, din orice pozitie ! Unde mai pui ca l-a batut si pe Eddie intr-un duel corp la corp/schelet.

Iron Maiden a facut spectacol total, fara menajamente. Inainte de bis au aruncat in multime cu toate accesoriile posibile. Desi fanii m-au cam dezamagit si nu i-au cerut inapoi asa cum se cuvine pentru o legenda, ei au revenit pentru inca 3 melodii, ne-au multumit si a urmat inca o repriza de give-away cu mansete de la West Ham, bete de toba, pene si de ce nu, caciula lui Bruce.

Setlist: The Wicker Man, Ghost Of The Navigator, Wrathchild, El Dorado, Dance Of Death, The Reincarnation Of Benjamin Breeg, These Colours Don’t Run, Blood Brothers, Wildest Dreams, No More Lies, Brave New World, Fear Of The Dark, Iron Maiden    / Encore: The Number Of The Beast, Hallowed Be Thy Name, Running Free.

Cam asta a fost, luminile s-au stins si a urmat Monty Python – Always Look on The Bright Side of Life. O melodie foarte bine aleasa avand in vedere ca toata lumea o fredona in drum spre casa.

P.S: Nu am riscat sa iau camera foto la un concert Maiden.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Iron Maiden – The Final Frontier – Cluj

  1. brontozaurel

    Pe mine au ajuns sa ma usture ochii din cauza apei cu care ne-au udat.

    Carnatii si i-a agatat Adrian Smith de chitara (am si poza). Si mie mi s-au parut a fi din plastic.

    Bruce… e Bruce! 😆 un adevarat fenomen 😀

    Reply
  2. ReVoLuTiOn Post author

    Am oscilat intre Steve Harris si Adrian Smith dar nu m-a ajutat memoria, am corectat acum, mersi. Si da, si mie mi s-au parut din plastic dar … gestul conteaza 🙂

    Reply

Spune-ți și tu părerea: