Nu vă supărați pe Apple pentru că nu au venit aseară cu un lucru care să rupă gura târgului. Producătorii și-au cam terminat trucurile din pălăria magică, piața începe să fie saturată iar ritmul cu care utilizatorii reînnoiesc telefoanele a început să scadă. Steve Jobs “s-a retras” din joc exact atunci când trebuie. Ca un sportiv în plină glorie.
Nu știu dacă ați observat, dar de la iPhone 5 încoace – momentul în care Apple s-a transformat din leader în follower – totul a fost privit cu reticență. Inclusiv în curtea vecinului, la Samsung. HTC a avut ocazia să se distanțeze de turmă dar au pierdut-o datorită problemelor cu transport în cazul HTC One S.
Ca toți ceilalți, Apple vrea să intre pe piețele emergente, așa se explică iPhone 5c. Prețul său (99$) este bun doar în cazul în care este achiziționat cu un contract. Intuiesc că în România va fi foarte scump fără contract. Atât de scump încât cei care își permit să cheltuie atât pe un telefon, vor opta pentru un iPhone 5s. Alt lucru care nu îmi place la iPhone 5c este paleta de culori. Mi-ar fi plăcut un telefon “low cost” cu feeling de iOS. Dar nu verde. Sau roz. Sau galben.
Era nevoie însă de o diferențiere între boși (iPhone 5s – gri, argintiu și auriu) și amărășteni (iPhone 5c – alb, verde, albastru, roz, portocaliu). Motivul pentru care iPhone 5s nu mai este disponibil pe negru este simplu. Modelul actual nu are destule elemente diferențiatoare față de iPhone 5. Iar decizia de a discontinua vechiul iPhone 5 arată previziunea sumbră asupra vânzărilor noului model. Mi se pare încă o dovadă că nici măcar Apple n-are destulă încredere în produsul lor.
În rest, senzorul de recunoaștere a amprentelor mi se pare că vine și el în cel mai inoportun moment. Fix când toată lumea e paranoică în legătură cu spionajul prin smartphone-uri. Asta le mai trebuie paranoicilor, să creadă că NSA deja le ia amprentele. Şi încă ceva, huse din piele … hmm, am mai auzit de un telefon cu capac din piele. Iar cele pentru 5c sunt absolut oribile. Şi au un defect peste care eu n-aș trece.
Şi în sfârșit, specificațiile:
iPhone 5s
- același display cu iPhone 5.
- aceeași dimensiune și greutate cu iPhone 5.
- aceeași cameră de 8MP dar cu bliț dual și deschidere f/ 2.2 (nu știu care era deschiderea pe iPhone 5).
- cititor de amprente
- poate filma în slo mo’
- baterie teoretic mai bună, vom vedea cum se descurcă în practică.
- procesor A7 64biți, 1.7 Dual-Core, pe aceeași arhitectură de 32nm + un senzor de compensare a mișcării, similar cu ce e pe Moto X.
Aceleași specificații sunt valabile și pentru iPhone 5c cu mențiunea că e insesizabil mai mare/lat/greu, are procesor A6 și nu are cititor de amprente.
Şi acum, glumele: În primul rând, acum că s-a lansat iPhone 5s gold, v-ați prins de ce era nevoie de exploatarea Roșia Montana, nu ?
Alte două cu iPhone 5s gold:
Şi cu iPhone 5c, să vedem mai întâi ambasadorii brandului și apoi inspirația pentru huse:
Mai multe glume aici.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.