Intel a împărtășit viziunea lor despre biroul modern

By | April 6, 2015

Am fost la o întâlnire la care Intel a prezentat noile sisteme pentru segmentul business, cele bazate pe arhitectura de 14 nm, dar în același timp au pus pe masă și câteva dintre tehnologiile pe care ei le dezvoltă pentru un spațiu de lucru modern.

Ştiu că de când ați auzit cuvântul business sunteți tentați să spuneți “bleah, ce-mi trebuie mie?” și să treceți mai departe, dar aveți puțină răbdare, unele chestii sunt mișto.

intel-3

De exemplu una dintre tehnologii,  Intel Wireless Docking, care mi s-a părut și cea mai utilă, poate crea legături wireless între laptop și aproape orice din birou: tastatură, mouse, monitor sau chiar proiector, eliminând docking station-ul convențional. Când am văzut demonstrația cu un laptop și un proiector mi-am adus aminte cum era la noi în facultate.

Presupunând că proiectorul era deja în sală și nu venea profesorul cu el la subraț, era montat undeva sus, aproape de tavan. Apoi aveam nevoie de cablu VGA și telecomandă, care fie se găseau la șeful de catedra, fie la bodyguard-ul de la parter. Automat, trebuia desemnat un student care să se ducă să le caute. După ce se întorcea cu ele,  norocosul trebuia să se suie pe o bancă să conecteze cablul VGA în spatele proiectorului. Lucrurile s-au mai cizelat undeva spre anii III-IV, când a fost inventat cablul VGA mai lung, tras de la proiector până pe catedră.

Infografic - Cea de-a cincea generatie a gamei de procesoare Intel Core vPro

Celelalte tehnologii sunt Intel Wireless Display (WiDi) care este screen mirorless clasic, doar că implementat direct în procesor și Intel VPro. Cea din urmă este o soluție de remote management, implementată la nivel hardware. Adică un fel de Team Viewer în BIOS, care-i permite unui administrator de sistem să rezolve diverse task-uri.

Intel a cumpărat și McAfee, producătorul de antiviruși din state, care acum se numește Intel Security. A fost prezent la discuție și Octavian Oancea, care este managerul acestei divizii în România, Bulgaria și Moldova. Ne-a prezentat un scenariu cu un atac zero day la nivel de companie și cu modul în care se descurcă soluția lor, ePO Deep Command. Practic, dacă detectează ceva suspicios, soluția apelează la o bază de date permanent actualizată, stocată în cloud. Dacă nu găsește nimic relevant, face un sandboxing și aruncă bucata de cod într-o mașină virtuală, să vadă ce se întâmplă. Dacă programul malițios păcălește și mașina virtuală și ajunge să ruleze pe un PC al companiei, soluția Intel poate decide să pună sistemul respectiv în carantină și să-i reinstaleze sistemul de operare.

Soluția este interesantă, foarte avansată, dar aș fi curios să văd măcar o companie din România care folosește așa ceva. Pentru că am impresia că e genul de chestie care-i trebuie lui Tony Stark atunci când construiește ultimul model de Iron Man.

Am lăsat ce-i mai bun la sfârșit. Ca să ieșim un pic din sfera business, au fost prezentate și două aplicații din categoria ReelSense. În prima se vorbea despre posibilitatea măsurării unui obiect direct pe o poză. Bine, se mai poate face și selective focus și încă se mai dezvoltă aplicații. Zona prelucrării de imagini oferă posibilități nelimitate.

intel_realsense

În a doua era vorba despre o cameră foarte precisă care îți urmărea mișcările feței, inclusiv sprâncenele și maxilarul și le proiecta pe un avatar. Demonstrația a fost făcută chiar de românul care a dezvoltat-o:

https://www.youtube.com/watch?v=KEMZsS0SRCQ

Şi pentru că e luni și trebuie să terminăm într-o notă amuzantă, eu habar n-aveam că Jim Parsons (Sheldon Cooper din The Big Bang Theory) este imaginea Intel. Am căutat pe Youtube și am făcut un playlist cu câteva din reclamele lor. Mi se par foarte reușite:

https://www.youtube.com/playlist?list=PLuqw5AlWYLZdxqYLDznvjo4wmbbNWbaGP


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Intel a împărtășit viziunea lor despre biroul modern

Spune-ți și tu părerea: