Stăteam și mă gândeam zilele trecute că ar fi mișto o instalație de brad la care să poți selecta tu ce jocuri de lumini vrei. Adică măcar să poți elimina acel mod care dă flash-uri atât de puternice de te bagă într-o criză epileptică. Nu știu cine a fost cu ideea acelui mod, dar cred că ar trebui forțat să stea o noapte întreagă să se uite la o instalație care face așa.
Revenind, eu sunt așa de leneș hi-tech încât am băgat toate instalațiile de brad într-o priză smart, și am programat-o să pornească și să oprească singură. Doar că toate instalațiile de brad de pe piață pornesc pe un mod care include toate jocurile de lumini. Dacă nu vreau să se ajungă la modul care simulează un trip de LSD, singura șansă este ca după ce le pornesc să mă duc la brad și să apăs pe butoane până ajung la “slow fade” sau ceva de genul acesta. Acum sunt două instalații în brad, în alți ani am avut chiar trei, așa că the struggle is real. Am încercat să caut instalații de brad mai inteligente, poate chiar o instalație de brad smart, ca să o setez direct pe ea când să pornească și când să se oprească.
Am găsit o singură instalație de brad smart, doar că prețul acesteia mă cam face să zic pas. Așadar, mă declar dezamăgit că instalațiile de brad nu au mai evoluat și că nu sunt mai multe astfel de soluții pe piață, cu prețuri mai acceptabile. Îmi vin în minte foarte multe idei și scenarii care ar fi putut fi posibile cu o instalație de brad conectată la wifi. Cu Philips Hue am făcut anul trecut câteva lucruri, dar nu foarte avansate.
În schimb, cel mai mare progres tehnologic în domeniul instalațiilor de brad din ultimul timp este faptul că cineva s-a gândit să scrie și numele fiecărui joc de lumini pe comutator, ca la cea de mai jos:
Bun și așa, poate peste câțiva ani îi vine cuiva ideea să mai pună un LED și pe comutator, în dreptul fiecărui joc de lumini, ca să știm care joc este activ 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
O asemenea instalație mă interesează și pe mine, dar la banii aceia iau calea ta și spun pas. Păcat că nu sunt mai multe modele și firme pe piață, poate altfel ar fi prețul.
Eu am luat de la emag instalația https://emag.page.link/fPqPTffWqgseAq956 brand eNoelle. Are doar lumina albă calda, aplicația light app, dar functioneaza doar prin bluetooth pentru programare. Tine minte programele, comparativ cu alte dispozitive smart, daca se ia curentul tine minte setarile. A fost undeva la 66 lei în ianuarie, după sărbători bineînțeles.
Eu am o perdea dinaia de beculețe albe și am conectat-o la o priză smart, care pornește în fiecare seară la 7.
Până acum merge de n-are treabă.