Vineri seară am făcut o cerere de conectare pentru internet Digi Fiberlink 1000. N-aveam nevoie neapărat de 1 Gbps dar am zis că pentru 10 lei în plus pe lună, merită upgrade-ul. Mai ales că pentru Fiberlink 500 ar fi trebuit să mai plătesc și custodie pentru router, iar pentru Fiberlink 1000 nu. Am zis deci să iau și router-ul Digi cu WiFi 6.
Cum era instalarea înainte…
Eu sunt client Digi de pe vremea când se numea RCS – RDS și cel mai performant serviciu al lor era Cablelink. Am prins trecerea de la cablu la fibră, deci am ceva experiența cu instalarea de servicii noi.
Nu știu dacă mai țineți minte care era procedeul înainte. Te duceai în magazinul Digi, ziceai că vrei să te conectezi la internet, semnai un contract și apoi rămânea că “vă sunăm noi când venim cu instalarea”. Și nu se întâmpla nimic.
Undeva după vreo 6 luni te suna o echipă care zicea: “putem să venim mâine la ora 12”. Și aici depindea de norocul tău și de flexibilitatea jobului. Dacă te puteai învoi, rămâneai să vină băieții să monteze internetul. Și dacă chiar erai norocos, poate chiar și veneau. Uneori te sunau sau îi sunai tu și te amânau din oră în oră până când rămânea pe altă dată.
Bineînțeles, puteai să zici și că nu poți fi acasă de pe azi pe mâine. Nu era nicio problemă. Doar că probabil următorul telefon îl mai primeai peste încă 2-3 luni. Sau poate peste alte șase. Nu se știa niciodată.
Cum este instalarea Digi în 2023
În fine, asta a fost cu mulți ani în urmă. Enter 2023. Vineri seara.
Completez totul online, completez adresa și dau de următorul pas, care mă șochează efectiv:
Deci nu doar că puteam selecta data de instalare, nu doar că puteam selecta și intervalul orar. Dar era vineri seara și ei putea veni chiar luni. Adică un fel de pe o zi pe alta. Așa că am bifat luni între 09 și 12, ca să văd dacă se adeverește miracolul.
Și ce credeți, s-a adeverit?
S-a adeverit. Luni pe la ora 10 am primit un telefon, au venit băieții și m-au conectat la fibră. Au lucrat super curat și rapid, au mascat din proprie inițiativă fibra, au făcut chiar și curat în urma lor. Ba chiar sunt super fericit că nu au mai instalat și acel GPON de la Huawei, la care să mă leg eu cu alt router. Acum media converter-ul (acea cutiuță mică albă) are direct port Ethernet și este și GPON, deci voi mai avea două routere (unul dintre ele inutil) în casă. În poza de mai jos vedeți cum arăta înainte routerul lor (cel alb din stânga), la care se mai adaugă și cutiuța (media convertorul) din care iese fibra și cablul coaxial:
Iar în pozele de mai jos puteți vedea cum arată într-un apartament în care s-a făcut pe sistem nou. Adică vedeți doar media convertorul, la care o să adaug eu routerul meu. Este mult mai curată instalarea.
Bine, fiind vorba despre Digi, nu putea să fie totul perfect. Au venit fără router, pe motiv că nu mai au stocuri de router și că ar fi trebuit să fac eu comandă de router din contul de client. În mod suspect, n-am văzut nicăieri această opțiune sau mențiune când am făcut cererea de instalare. Așa că m-au pus pe mine să fac cerere din cont sau să merg într-o casierie.
Am încercat să fac cerere din cont, dar nu mă lăsa să comand decât router mesh, a cărui custodie mai costa 3 lei pe lună. Și cum routerul mesh este overkill pentru apartamentul respectiv, tot a trebuit să merg la casierie să îmi facă doamna de acolo o cerere. De ce să fie tot procesul de comandă digital, când ar putea să nu fie, nu?
Acum așteptăm routerul. Pare că nu sunt pe stoc și că “ar trebui să vină, că le așteptăm de mult”. Cine știe… poate în următoarele șase luni…
Dacă nu, presimt că voi cumpăra încă un router.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
> “Acum media converter-ul (acea cutiuță mică albă) are direct port Ethernet, deci voi mai avea două routere (unul dintre ele inutil) în casă (ca în poza de mai jos).”
Vad ca in acest editor minunat nu pot sa dau enter ca sa trec pe linia urmatoare.
Deci daca din media converter iese port ethernet, de ce nu merge bagat cablul direct in router? De ce zici ca vei mai avea un router inutil?
Poza este din alt apartament, unde convertorul nu are port Ethernet deci în el bag routerul lor, care e configurat în modul bridge, iar în routerul lor bag routerul meu 🙂
În locația nouă probabil că aș putea să bag direct patch cord în laptop și să fac pe laptop setările de PPPoE, dar nu voi avea wifi.
Cei de la Orange dau un router WiFi cu GPON, deci acolo tot trebuie sa am 2 daca nu imi convine cum merge al lor.
Deci RDS chiar pare sa aibe un setup mai bun.
Eu am fost uimit de suport. Am deschis un tichet la ora 22:00 să dezactiveze wifi pe routerul lor și după 10 minute m-a sunat un operator să confirme modificarea setărilor.
Am făcut cerere pentru un router mesh acum 2 luni și încă nu m-au contactat. Între timp am cumpărat eu unul.
Buna, stii cumva daca, in cazul in care blocul are infrastructura veche de net (adica de cand s-a construit in 2014-15, cu ceva shitch-uri pe la parter – poate gresesc denumirile nu ma pricep) trebuie facute ceva schimbari fizice pentru a introduce fibra?
Eu aștept de 2 luni routerul wifi6 comandat. Nu sunt stocuri nicăieri și nimeni nu știe când se vor face stocurile. Nu au nici un răspuns de la producători/ furnizori. Încă aștept…
Sunt penibili! Îți fac contractul pt internet dar nu îți dau ruter ca nu au, deci nu poți folosi internetul, dar plătești pt el ???? și scuza lor e ca poți să îți cumperi altul până primesc ei. PENIBIL! Nu recomand.
Nici in Martie 2024 nu au routere si nici perspective apropiate. Am auzit ca au concediat tot Departamentul de achizitii. Deci, cumparati-va singuri un router, pentru ca factura, in schimb, curge!