Tramvaiul 5 își reia circulația de vineri, 17 iunie, după 5 ani de inactivitate. Eu am fost întotdeauna uimit să constat că există niște șine pe care primarii nu au fost în stare să pună un tramvai și am încercat să aflu de ce nu circulă un tramvai pe acolo.
Explicația oficială a fost că au oprit circulația în 2012 pentru a moderniza șina pentru bucla de întoarcere de la capăt, de pe Bulevardul Aerogării. Apoi cineva a revendicat acea bucățică de teren pe care ar trebui să întoarcă tramvaiul. Au circulat o perioadă scurtă tramvaie cu dublu cap pe acolo, apoi au înlocuit tramvaiul cu autobuzul 605. Dar practic din cauza litigiului pentru acea bucățică, cineva a zis: “Atunci hai să oprim circulația pe toți cei 7 km, că altă soluție nu există!”
Și așa a rămas până acum, când viceprimarul anunță că va da din nou drumul la linie. Litigiul pentru acel teren nu s-a soluționat, pentru șine nu s-a mai făcut nimic în cei 10 ani. Deci cum de acum se poate circula și până acum nu se putea? Pentru că vor fi folosite, din nou, tramvaie cu dublu cap. Adică tramvaiul nu va mai întoarce. La final de linie, vatmanul se dă jos și se urcă în capătul opus al tramvaiului.
Deci practic eu asta înțeleg de aici. În 10 ani nu s-a făcut nimic pe șine, situația terenului tot nu s-a soluționat. Aceeași soluție ar fi putut fi aplicată acum 10 ani. În orașul care se plânge că e sufocat de trafic, o linie de tramvai a stat 10 ani degeaba.
Felicitări, București!
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Am copilarit in Floreasca..cand mergeam cu tramvaiul 5, faceam plangeri saptamanale… am aflat ca erau doar 10 tramvaie pe toata linia… cand au bagat 605, a fost mult mai bine. erau multe autobuze si veneau des.. presimt ca va fii la fel de maine.. atat timp cat nu are linie dedicata tramvaiul si masinile pot merge pe sina lui…nu se va fluidiza nimic…
Știu cu ce frecvență circulau, că am așteptat și eu odată în copilărie un tramvai până am devenit adult. Cred că din această cauză tramvaiul avea numărul 5. Că nu trecea tramvaiul decât de 5 ori pe zi pe acolo :))
Se poate circula pentru ca au mutat tramvaiele cu dublu cap de pe linia care intoarce la Cora Pantelimon, pentru ca au deschis acolo traseul
Firea a mutat tramvaiele cu dublu cap, cand a vazut ca nu mai termina parcarea vietii.
Știu. Dar nu-mi vine să cred că aveau atât de puține tramvaie cu dublu cap încât nu aveau destule și pentru linia lui 5. Și dacă chiar nu erau, totuși, nu a poftit și ea la o licitație cu câteva tramvaie aduse la suprapreț? Cred că pur și simplu au fost inapți cu toții și nu le-a păsat.