Nici n-am scris bine că HBO GO a dispărut de anumite televizoare Samsung și LG, că HBO a venit și cu anunțul oficial. HBO GO va fi înlocuit după cum bine știți de HBO Max, care se lansează oficial în România pe 8 martie.
Iată trailerul de prezentare pentru România:
Cu ce vine în plus HBO Max față de HBO GO?
În primul rând cu o aplicație mult mai bună, care oferă și conținutul la o calitate net superioară față de HBO GO.
Aplicația îți va permite să înregistrezi până la 5 profiluri de utilizatori, vei putea urmări 3 streamuri simultane și vei putea înregistra un număr nelimitat de dispozitive pentru fiecare abonament. Sunetul va fi 5.1 surround, Dolby Atmos și anumite titluri vor fi disponibile în 4K. Vechea aplicație limita streamurile la rezoluție 1080p și bitrate de 2 Mbps.
Pe lângă asta, HBO vine cu filme de la Warner Bros., DC, Cartoon Network și Max Originals. HBO Promite că cele mai noi filme de la Warner Bros. vor fi disponibile pe HBO Max, fără niciun cost suplimentar, la doar 45 de zile după lansarea în cinematograf.
Am văzut în trailerul de prezentare Dune și Matrix Resurrections. D-abia aștept!
Prețuri HBO Max în România
Abonamentul lunar la HBO Max costă 4.99 euro pe lună. Au însă o ofertă la lansare pentru cei care sunt deja abonați HBO GO sau care se vor abona până pe 31 martie pe site-ul HBO Max România. Aceștia vor putea folosi automat noua platformă, beneficiind de un preț redus, 3.30 euro/lună. Iar acest preț de 3.30 euro/lună va fi pe viață.
De asemenea, comunicatul specifică și “un nou abonament de retail”, care va fi introdus după 31 martie și va oferi acces pentru 12 luni la prețul de 8 luni.
E bună oferta de lansare. Profitați de ea dacă nu sunteți deja abonați prin operatori.
Ce se va întâmpla cu cei abonați prin operatori?
Eu sunt abonat HBO GO prin DIGI. Vestea bună este că cei ca mine nu vor trebui să facă sau să plătească nimic în plus. Toți utilizatorii de HBO GO vor fi migrați automat către HBO Max. De fapt singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să descarce noua aplicație.
Cu ce dispozitive va fi compatibil HBO Max?
Comunicatul zice așa: “HBO Max va fi disponibil pe principalele dispozitive și platforme, inclusiv smart TV-uri
(diverse modele Samsung, LG și Android TV™), pe dispozitive de streaming (Apple TV 4K și Google Chromecast™), console de jocuri (PlayStation®5, PlayStation®4, Xbox One și Xbox Series X|S), telefoane mobile și tablete (iPhone, iPad, iPod Touch și Android™) și online“.
În concluzie, HBO nu spune dacă va fi disponibil și pe TV-urile Samsung mai vechi de 2015 sau pe cele LG Cu WebOS mai jos de versiunea 3.5. Nu-i o mare problemă, luați un Chromecast cu Google TV cu 370 de lei și rezolvați problema indiferent de ce TV aveți. Nu înțeleg însă această strategie cu “dispozitive mai vechi de 5 ani” pentru o aplicație care vrea să obțină o cotă de piață cât mai mare.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Nu te uita la Matrix.
S-ar putea ca in continuare TV-urile vechi sa nu fie compatibile cu HBO MAX.
O lista de la Samsung:
https://www.samsung.com/us/appstore/app/G16040006493-compatible
Am un samsung smart din 2013, nu am HBO max :)) deci nicio sansa :)) am unul din 2016 si are :))
merge hbo max pe philips saffi 4k uhd