Am fost la Burger Box din AFI Cotroceni, fără să ne dăm seama, chiar în prima zi de deschidere. Îi găsiți jos, la parter, peste drum de cafeneaua de fițe al cărei nume nu-l știu, față în față cu “insula” Samsung.
Am ales două meniuri duble “Young Burger Vită + Bacon” cu carnea făcută medium rare. Am fi vrut să testăm și Most Wanted Burger dar conține rucola și ca niște copii mici, nici unul din noi n-a vrut să se apropie de el.
Iată cum arătau meniurile:
Nu se compară ca mărime cu Big King XL de la Burger King ci mai degrabă este un pic mai mic decât Big Mac-ul de la McDonald’s. Cea mai bună parte din Hamburger a fost carnea, cu un gust autentic, făcută exact așa cum trebuie. Şi chifla avut un gust bun, în timp ce sosurile nu lasă impresia că ar adăuga ceva în plus compoziției. Nota mică o primește felia de cașcaval, care avea gustul de cașcaval prăjit la sandwich maker, cu tot cu grăsimea care rezultă din el. Nu era genul ăla de cașcaval cu culoare mai portocalie, care are gustul optim.
Cartofii au un gust normal, parcă mai bun decât cel de la KFC dar fără a se compara cu cei de la Mc, ar mai fi trebuit niște sare pentru gustul meu. Cel mai dezamăgit am fost de faptul că hamburgerii nu aveau bacon, deși ar fi trebuit, conform rețetarului. M-am uitat pe pagina lor de Facebook și cineva se plângea că doar în 2/10 hamburgeri luați la pachet a găsit bacon. Deci nu s-a întâmplat doar la noi.
Totuși, am să pun asta pe seama aiurelii din prima zi a angajaților. Şi am să spun că hamburgerul, combinat cu prețul bun, mi-a plăcut atât cât să mă facă să mănânc mai des de acolo. Şi dacă tot vorbim de prețuri:
Sfatul meu este să renunțați la meniu și să alegeți mai degrabă doi hamburgeri normali sau dubli cu carnea făcută medium rare. Bucata de carne este atât de bună încât să nu regretați cei 3-4 lei plătiți în plus. Eu vreau neapărat să ajung acolo cât mai curând să testez un Most Wanted și un Young Smoke, pentru că am auzit că pe cel din urmă l-a conceput Adi Hădean.
În ceea ce privește Burger Box, sper să păstreze prețurile așa. Nu de alta, dar în spațiul ăla în care s-au instalat au dat faliment cam 5 alte fast food-uri până acum. Iar ei s-au lansat chiar înainte de perioada în care lumea e ghiftuită cu sarmale și cozonac. Şi ca o sugestie, poate n-ar strica nici un sistem de livrare, pentru clădirile de birouri mai depăratate decât AFI Park.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Cafeneaua al cărei nume…
Corectat, mulțumesc!
S-au stricat. Carne proasta, cartofi reci, personal nedisciplinat. Cred ca bate la usa falimentul.
Sau manusi in burger. Mai exact o bucata de manusi chirurgicale probabil scapata langa salata din burger.