Din toamnă vom avea un nou serial “românesc” la HBO. De fapt este o coproducție. Plot-ul sună cam așa:
“Un atac cibernetic, ai cărui responsabili par a fi o rețea de hackeri din România, afectează una dintre
cele mai mari bănci din Germania. Lisa Metz (Anna Schumacher), expertă în criminalitate informatică
în Frankfurt, preia ancheta în Timișoara, orașul în care s-a născut. Lisa ajunge să se confrunte cu
secrete incomode din trecutul familiei sale. Între timp, ancheta lui Adam Sandor (Andi Vasluianu),
polițistul român care se ocupă de caz, este dată peste cap de sosirea Lisei. Investigația îi duce pe cei
doi, Lisa și Adam, pe urmele unui hacker genial (Voicu Dumitraș).”
Iată și teaser trailer-ul:
https://youtu.be/dAckTNthQ-Q
Acum nu știu ce să zic. Partea bună este că va fi regizat de Igor Cobileanski (Umbre). Partea nasoală este că va fi produs de Mobra Films, adică studio-ul care a produs și “4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, “După Dealuri” și “Bacalaureat”. Sper să se abțină de la momente infinite de tăcere plictiseală apăsătoare și zgomote de lingură în ciorbă, specifice filmelor românești de după ’90.
Pe de altă parte, și faptul că este coproducție mă sperie. Umbre a avut succes pentru că a fost “pe bune”. Născut și crescut pe străzile din București, cum s-ar spune. Pentru ca Hackerville să aibă succes, ar trebui să fie la fel de “pe bune”. Nu să proiecteze o imagine pe care și-o imaginează străinii despre hackerii din România.
Vom vedea.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
pare interesant.acum ramane sa il vedem