Google deschide anul viitor un centru de cercetare în cea mai înaltă clădire de birouri din centrul Bucureștiului

By | November 6, 2019

Când Google a preluat Fitbit am glumit spunând că astfel Google are indirect un birou în România. Iată că nu am fost deloc departe de adevăr. Umblă vorba că Google plănuiește să deschidă anul viitor primul centru de cercetare din România. Și nu oriunde, ci chiar în Unirii View, cea mai înaltă clădire din centrul Bucureștiului. Se pare că deja a fost semnat un contract pentru 1.000 de metri pătrați.

În Europa Google mai are birouri în Londra, Zurich, Dublin și Munchen. Un centru de R&D în România pare un vis frumos. Dacă-l vor deschide, nu ar fi exclus să caute persoane pentru antrenarea Google Assistant sau pentru bucăți de cod pe care să le introducă apoi în vasta lor suită de aplicații. M-am uitat pe site-ul lor și am văzut că sunt câteva job-uri postate pentru București, dar nu știu dacă nu cumva sunt genul de joburi care pot fi prestate și remote.

Clădirea în care se zvonește că vor avea sediul este destul de interesantă. Este situată pe bulevardul Corneliu Coposu, la 2 minute de Magazinul Unirea, în direcția magazinelor Bershka și KFC. Are 19 etaje, o parcare subterană împărțită pe 3 niveluri, 73 de metri înălțime și o suprafață de aproximativ 17.300 mp care poate fi închiriată. A fost construită în așa fel încât să ofere o eficiență cât mai mare a spațiului, cu o lățime de 12 metri între fațadă și nucleul clădirii, fără stâlpi sau alte elemente de structură. Pe lângă asta, este și foarte sustenabilă. A obținut pre-certificarea BREEAM cu calificativul Excellent.

google centru unirii view

Clădirea are parcare pentru biciclete, stații de încărcare electrice și dușuri pentru cei care vin cu bicicleta. Pe lângă aceste facilități, se află la intersecția multor mijloace de transport în comun. Așa că ce-i drept, aici se potrivește cu stilul Google.

Vom vedea. Eu sper să se concretizeze și să se mai civilizeze și zona dintre aceea dintre Unirii View și Magazinul Unirea. Și așa cum sper și în cazul noilor clădiri din Militari, să mai preia un pic din aglomerația corporatistă din Pipera.

Surse: Profit și Constructiv


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: