Zenfone 2 m-a surprins plăcut când l-am testat anul trecut și chiar l-am recomandat câtorva cititori care se înțeleg și acum de minune cu el. Ştiam deja că trebuie să mă aștept la ceva bun, dar familia Zenfone 3 chiar mi se pare un salt uriaș față de generația precedentă.
Pe lângă faptul că au specificații foarte bune, telefoanele arată superb. Mie și vechea generație mi s-a părut ok cu acel design mai butucănos, dar judecând după aspect parcă se adresa mai degrabă unei nișe de cunoscători ai brandului. Cu noul design, ASUS arată că este pregătit să facă lucruri serioase pe aceată piață. Gama nouă include patru modele, după sufletul fiecăruia. Am să le prezint pe scurt, de la cel mai simplu la cel mai deluxe. Cu tot cu prețuri la sfârșit.
ASUS Zenfone 3 Max
Cunoscând piața de la noi din țară, cred că va fi telefonul care se va vinde cel mai bine din toată seria. Are un display măricel cât să vadă oricine pe el, design-ul este plăcut, specificațiile ok, senzor de amprente, iar bateria sigur îi va încânta pe mulți.
Preț: 952 lei la evoMAG
Display | 5.2″ IPS HD 1280×720, 2.5D Gorilla Glass, 400nits |
Procesor | MediaTek MT6737 Quad-Core 1.25GHz, 64-bit |
Memorie RAM | 2GB |
Stocare | 32GB eMMC |
Camere | 13MP f/2.2, filmare 1080p + secundară de 5MP f/2.0 |
Conectivitate | 4G, BT 4.0, WLAN N, GPS, A-GPS |
Dual SIM | Da, Dual Standby |
Baterie | 4130mAh, nedetașabilă, funcție de baterie externă |
Greutate | 148g |
ASUS Zenfone 3
Zenfone 3 simplu vine în cu două versiuni de display: 5.2″ și 5.5″. Pe lângă display mai sunt diferențe și la memoria RAM, spațiul de stocare și baterie. Față de Zenfone Max, aici avem ecran mai luminos, procesor de la Qualcomm, cameră mult mai bună, foarte multe îmbunătățiri pe pardea de audio (suportă inclusiv Hi-Res audio), radio, port infraroșu și USB Type-C. Singurele lucruri pe care mi l-aș fi dorit de la el ar fi fost un procesor mai puternic și încărcare rapidă.
Preț:
Model | ZE520KL | ZE552KL |
Ecran | 5.2″ S-IPS+ FHD 1920×1080, 2.5D Gorilla Glass (pe față și spate), 600nits | 5.5″ S-IPS+ FHD 1920×1080, 2.5D Gorilla Glass (pe față și spate), 600nits, suport tactil pentru mânuși |
Procesor | Qualcomm MSM8953 Snapdragon 625, Octa-Core 2.0GHz, 64-bit | Qualcomm MSM8953 Snapdragon 625, Octa-Core 2.0GHz, 64-bit |
Memorie RAM | 3GB | 4GB |
Stocare | 32GB eMCP + slot card | 64GB eMCP + slot card |
Camere | 16MP f/2.0, Sony Sensor, lentile 6P, Bliț Dual-LED (spate), TriTech AF, filmare 4K + secundară 8MP cu f/2.0 | 16MP, Sony Sensor, 6P Lenses, Bliț Dual-LED (spate), TriTech AF, filmare 4K + secundară 8MP cu f/2.0 |
Conectivitate | 4G, BT 4.2, WLAN AC, GPS, A-GPS, GLONASS, BDS, Miracast | 4G, BT 4.2, WLAN AC, GPS, A-GPS, GLONASS, BDS |
Dual SIM | Da, Dual Standby | Da, Dual Standby |
Baterie | 2650mAh, Li-Polymer, nedetașabilă | 3000mAh, Li-Polymer, nedetașabilă |
Greutate | 144g | 155g |
Sistem de operare | Android M | Android M |
Port | Audio Jack, 1xMicroUSB 2.0 Type-C | Audio Jack, 1xMicroUSB 2.0 Type-C |
ASUS Zenfone 3 Ultra
Aici cred că discutăm mai degrabă despre o tabletă, pentru că display-ul de 6.8″ este enorm pentru un telefon. Dacă te prinde ploaia, te poți adăposti sub el. Cel mai mare telefon al meu a avut 6.1″ și cu greu reușeam să nu atrag atenția. Mi se pare cel mai puțin interesant model din serie. Deși are o cameră foarte bună, dacă nu te interesează display-ul mare, nu prea văd ce ai face cu el. Probabil este un telefon pentru piața din Asia.
Preț: 2.770 lei la evoMAG
Display | 6.8″ IPS FHD 1920×1080, Gorilla Glass 4, anti- amprente, 400nits |
Procesor | Qualcomm MSM8976 Snapdragon 652 Octa-Core 1.8GHz, 64-bit |
Memorie RAM | 4GB |
Stocare | 64GB eMMC |
Camere | 23MP f/2.0, senzor Sony, lentile 6P, bliț Dual-LED (spate), TriTech AF + filmare 4K, secundară 8 MP f/2.0 |
Conectivitate | 4G, BT 4.2, WLAN AC, GPS, A-GPS, GLONASS, BDS, Miracast |
Dual SIM | Da, Dual Standby |
Baterie | 4600mAh, Li-Polymer, nedetașabilă, QuickCharge 3.0 (încărcare 60% în 45 min) |
Greutate | 233g |
ASUS Zenfone 3 Deluxe
Ştiți vorba aceea, ce este mai bun este la sfârșit. Şi dacă ați rezistat până aici, meritați să aflați mai multe despre Zenfone 3 Deluxe, crème de la crème pentru noua generație. Primul lucru pe care l-am observat a fost design-ul superb: are o carcasă metalică cu o curbură foarte plăcută iar lumina se reflectă foarte frumos din ea. Apoi mi-a mers la suflet displayul de 5.7″ Super AMOLED, nu LCD ca la celelalte.
Ca specificații, telefonul este o bestie, un fel de Asus RoG al telefoanelor: Snapdragon 821, 6 GB LPDDR4, 64 sau 256 GB stocare UFS2.o. Camera este de excepție: f/2.0, senzor Sony, 6 lentile, dual led flash, OIS & EIS, mărime senzor de 1/2.6″ și mărimea pixelului de 1 µm. Iar bateria de 3.000 cu mAh cu fast charge ar trebui să susțină toate aceste specificații.
Preț: 3.380 lei la evoMAG
Model | ZS570KL |
Display | 5.7″ S-AMOLED FHD 1920×1080, Gorilla Glass 4, anti-amprente, funcție Always-On, suport tactil pentru mânuși |
Procesor | Qualcomm MSM8986 Quad-Core, 2.15GHz, 64-bit |
Memorie RAM | 6GB |
Stocare | 64/256 GB UFS2.0 |
Camere | 23MP f/2.0, senzor Sony, lentile 6P, bliț Dual-LED (spate), TriTech AF + secundară 8 MP |
Conectivitate | 4G, BT 4.2, WLAN AC, 2xMiMO, NFC, GPS, GLONASS, BDS, Miracast |
Dual SIM | Da, Dual Standby |
Baterie | 3000mAh, Li-Polymer, nedetașabilă, QuickCharge 3.0 (încărcare 60% în 39 min) |
Greutate | 170g |
Sistem de operare | Android M |
Port | 1×3.5mm Audio Jack, 1xMicroUSB 3.0 Type-C |
Mie mi-au plăcut mult de tot telefoanele și mă declar impresionat în primul rând de design. ASUS a evoluat mult de la an la an și mi-ar plăcea să îi văd în top peste ceva timp. Deocamdată primul pas este să intre cu telefoanele în oferta operatorilor, lucru care se va rezolva la anul. Până atunci, urmează un review la Zenfone 3 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Sunt posesor de Zenfone 2 (ZE551ML). Îl am de prin iunie si până acum sunt mulțumit de performanțele lui, poate mai puțin de baterie care abia trece de o zi. M-au dezamăgit în schimb cu promisiunea de update la 6.0, lucru pe care l-am luat în calcul în momentul achiziției.
Din modelele noi mi-ar plăcea să testez Zenfone 3 de 5.5 așa pentru o comparație.
Exact modelul ăsta l-am primit. Urmează să îl testez săptămâna viitoare 🙂
Este chiar interesant! Si pretul pare atractiv! Cum spune si Mihai, un test ar fi util.