Funcția de înlocuire a cerului din Photoshop este perfectă pentru leneșii (ca mine) care nu se trezesc să vadă răsăritul

By | September 24, 2020

De când am văzut funcția de AI Skyscaping pe Xioami am știut că urmează să o vedem și în Photoshop. Și iată că nu a trecut mult și Adobe a anunțat o funcție care poate înlocui complet cerul dintr-o fotografie.

Funcția folosește machine learning și AI pentru a diferenția cerul de restul fotografiei și pentru a-l înlocui. Vor fi disponibile câteva preset-uri în Photoshop cu diverse modele de cer. Partea interesantă este că în funcție de cerul ales, Photoshop va modifica tonurile și în restul fotografiei, pentru a se potrivi cu atmosfera creată de cer.

Cu alte cuvinte, funcția mi se pare perfectă pentru leneșii ca mine, care mereu își propun să se trezească dimineața să prindă răsăritul și nu o fac niciodată. Sau pentru ședințele foto de la nunți, când mirii nu vor mai trebui să-și programeze totul în funcție de golden hour pentru a obține acele 2-3 poze fabuloase. Până la urmă cine-i soarele ăsta, să ne pună să așteptăm după el?!

Nu în ultimul, sunt convins că vom avea o explozie de influencere cu ceruri frumos colorate. Bine, am observat și acum persoane care adaugă artificial nori și “apusuri”, ca să facă pozele să arate mai bine. Dar hei, măcar în curând va putea toată lumea să facă asta 🙂

Funcția va fi prezentată oficial pe 20-22 octombrie, în cadrul unei conferințe Adobe, însă nu se știe când va veni update-ul de Photoshop care o va include.

Meanwhile, eu am instalat toate programele freeware de manipulat fotografii pe PC: Xnview, Gimp, IrfanView, Photoshop Express șamd. N-am reușit să înlocuiesc ce făceam în 2 minute în Photoshop cu niciunul dintre ele, așa că mi-am prelungit abonamentul la Creative Cloud.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Funcția de înlocuire a cerului din Photoshop este perfectă pentru leneșii (ca mine) care nu se trezesc să vadă răsăritul

  1. dam167

    Ai/aveai nevoie de Luminar care face asta de ceva timp (sky replacement) și/sau de Affinity Photo în loc de Photoshop. Pachetul de la Adobe mi se pare că nu merită pentru amatori, mai ales dacă nu ai nevoie de Lightroom. Affinity Photo costa cam 50 de euro, Luminar vreo 70, în timp ce pe Creative Cloud dai cam 600 de lei/an. E ok și ce oferă Adobe (deși ei au problemele lor) dar e mai scump.

    Sky replacement nu e neapărat pentru nunți și golden hour, e pentru fotografia comercială unde nu poți amâna ședințele foto – de exemplu nu poți aștepta o săptămână pentru a fotografia o proprietate dacă ai parte de vreme rea. Pe instagram era oricum plin de tot felul de prelucrări, nevoia era la nivel profesional de ceva care să meargă bine fără mult efort.

    Reply
    1. Revo Post author

      Uite care au fost cele două motive pentru care am prelungit abonamentul la Creative Cloud:

      1) Un banal crop la ratio dorit de minte (de ex 1200 x 630 px pentru Facebook) și apoi export la rezoluția dorită de mine (care era tot 1200 x 630 px). Am fost dezamăgit să aflu că multe programe nu îți oferă posibilitatea să selectezi tu un ratio arbitrar. La cele la care puteai selecta ratio nu găsem rapid dimensiunea de export și invers. Per total bâjbâiam prea mult și ajungeam să folosesc 2 programe pentru un crop.

      2) Content Aware Filter. Era nasol când făceam o poză la un produs și apoi constatam că am un cablu dizgrațios care apărea în poză. Nu am avut răbdarea necesară să (învăț să) scot acel cablu în alte programe.

Spune-ți și tu părerea: