Bineînțeles că după ce am stat 1 an cu vechiul Fram, n-aș fi putut să mai stau încă 2 zile. Așa că mi-am luat frumos frigider de la eMAG, iar astăzi același frigider este la reducere. Dacă nu îi dădeam ambalajul jos îl luam la subraț și azi era retur. Cred că m-au ajuns blestemele consultanților din Flanco și Domo care își frecau palmele pe lângă mine, așteptând să mă hotărăsc.
Frigiderul pe care l-am cumpărat este acesta, este no frost și are 331 L capacitate totală. Pe mine m-a interesat să fie cât mai mare frigiderul (241 L) și nu congelatorul pentru că am cumpărat și un congelator separat. Mi-a plăcut că are 4 rafturi (față de 3 la majoritatea). Astfel, dacă ai 2 oale mari, poți să scoți unul din rafturi și să reconfigurezi. Alt lucru ingenios mi s-a părut rastelul pentru vinuri și un rând dublu pe ușă care îți permite să ții sticlele în spate și conserve și borcănașe în fața lor. Are filtru de umiditate, o funcție care previne formarea mucegaiului și bacteriei și funcție holiday. Până acum mă înțeleg bine cu no frost, în sensul că nu s-a uscat nicio legumă în frigider.
Ce m-a făcut cu adevărat să-l cumpăr este extra-garanția din partea Hotpoint România. Măcar știu sigur că 5 ani nu am probleme cu el. Dacă sunteți în căutarea unei combine frigorifice, puteți să îl cumpărați până pe 20 iunie la un preț bun.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
momentan ma tine ala vechi, dar… e destul de mic. probabil voi cauta si eu unul dar nu acum.
Cred (sper) că o să urmeze un ghid în care să împart înțelepciunea acumulată în căutarea frigiderului corect.
Salut.
Ma gandeam si eu la modelul tau de frigider, dar dupa comentariile posesorilor de combina Hotpoint de pe compari.ro am inteles ca ar fi cam zgomotoase.
E adevarat si-n cazul modelului ales de tine?
Daca ar trebui sa-ti iei acum o combina frigorifica ai alege acelasi model? Ca variante ma gandeam la Samsung, Haier sau Liebherr, ultimele 2 fiind mai scumpe.
Ms anticipat pentru raspuns,
Claudiu
Ţi-am spus, cred că dacă ar fi făcut zgomot l-aș fi auzit, așa că aș spune că este destul de silențios. Cel mai bine este să treci și prin magazin să le vezi cum arată ca să te lămurești.