Iată ceva ce ar putea fi interesant mai ales pentru copii, dar și pentru adulți pasionați de zboruri și spațiu. Ieri, 1 august, s-a deschis în Sun Plaza expoziția aeronautică și aerospațială Above and Beyond, prezentată de Boeing și realizată în colaborare cu NASA și Muzeul de Aeronautică „Smithsonian” din Washington.
Expoziția este la parter și etajul unu, pe o suprafață de 578 mp și are display-uri cu touch screen, simulatoare de zbor și face uz și de realitatea augmentată. Dintre toate, mie cel mai interesant mi se pare acel lift umplut cu display-uri, care simulează o urcare în spațiu. Am înțeles că au și un tunel aerodinamic. Şi aici cred că va fi distractiv 🙂
Practic, este o partea din Smithsonian, adusă în Berceni. Dacă vreți s-o vedeți, va fi acolo până pe 8 octombrie, iar accesul este gratuit, evident. Mai multe detalii sunt pe site-ul Sun Plaza.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.