Aseară am acceptat invitația celor de la Perceptum și am trecut pe la Captive Escape Room, pentru un pic de socializare între patru pereți. Întâmplarea a făcut ca noi să fim repartizați la camera “Captive Outside Reality”, ceva cu incantații, misticism, zodii și pereți care se învârt.
Am intrat în cameră și după vreo 5 minute am realizat că eu nici măcar nu știu care este simbolul pentru zodia mea. Probabil prima dată când am înțeles existența lui Neti Sandu. Am mai fost de trei ori la escape room înainte și deja eram cam încrezut. Aș fi crezut că vreo problemă de matematică ne va veni până la urmă de hac, dar nu, au fost semnele zodiacale. Ceasul a sunat când eram la ultimul puzzle.
De altfel, camera are 23% procent de evadare, deci n-am fost noi mai înceți. Şi a fost cel mai liniar joc de până acum, nu ne-am încurcat singuri sărind peste pași. Chiar mă gândeam cum te simți când nu reușești să evadezi. Să te simți bucuros că provocarea a fost pe măsură sau trist că nu ai reușit să ieși. Dacă sunteți în căutare unui joc greu, recomand să mergeți aici. Celelalte camere au procent de evadare în jur de 30%.
Şi bilă albă pentru Captive Escape Room, pentru că sunt primii la care am văzut dulapuri în care îți poți lăsa ghiozdanul sau hainele înainte să intri în cameră.
I have failed.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.