Se pare că am rămas destul de conectat cu Naționala după Euro 2024.
Nu prea mai eram la curent cu ce mai făcea domnul Lucescu. Având în vedere vârsta, credeam că nu mai antrenează de vreo 2-3 ani și că-i undeva pe vreo plajă la soare.
Total greșit. În ultimii trei ani a antrenat Dinamo Kyev (și chiar a făcut performanță cu ei), până în noiembrie 2023, când și-a dat demisia după o înfrângere în fața rivalei Shakhtar Donetsk. Lucescu era în Kyev atunci când Rusia a atacat Ucraina. Cine știe, poate această demisie în urma unui rezultat deloc rușinos a fost și un pretext bun pentru a se reorienta spre țări mai pașnice.
Oricum, acum era o situație oarecum convenabilă. Lucescu era liber de contract și nu știu ce perspective mai avea la vârsta de 79 de ani, Naționala avea nevoie de un antrenor.
M-am gândit totuși că având în vedere vârsta, stilul lui Lucescu va fi diametral opus față de cel al lui Edi. Edi era ca și cum ar fi fost unul de-al lor, se antrena cot la cot cu ei, sărbătorea cu ei, era fresh și pe aceeași lungime de undă. Mă gândeam că Lucescu va fi stilul “hai cu tătăiță”.
Până când am văzut conferința de presă în care a fost prezentat. Omul este în continuare foarte incisiv și pus pe treabă. Mi-a făcut impresia că va intra cu tancul în vestiar dacă-i vede pe jucători că dorm pe ei pe teren. Cum spune și el, n-are nevoie de bani, vrea doar să facă performanță. Este interesant ce spune la pe la o oră și șase minute din conferință, când l-au întrebat de ce nu s-a dus la Rapid.
În concluzie, sunt destul de interesat de venirea lui Lucescu la Națională. Eu nu cred că Lucescu nu mai avea opțiuni unde să se ducă, drept dovadă discuția cu Rapid și cu Dinamo. Cred însă că venirea lui Lucescu este și un vot de încredere pentru conducerea Federației. Părerea mea este că el ar fi venit până acum, doar că nu voia să se murdărească pe mâini cu genul de găinării pe care le făcea Mircea Sandu cu antrenori precum Pițurcă.
S-au aliniat cumva plantele. Acum așteptările de la Națională sunt scăzute (deci orice victorie este o performanță), fanii parcă nu mai sunt așa de necivilizați (au demonstrat-o în Germania), iar conducerea Federației nu mai pare orientată pe găinării, ci pe business/performanță. Să vedem ce va ieși.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.