Extreme Digital (edigital) este un business important din regiune, care un model de afaceri prin care clienții pot comanda produsele online pentru a le primi în showroom (sau acasă, evident). Eu nu știam de ei, acum am văzut că erau prezenți și în România.
eMAG Ungaria a anunțat astăzi fuziunea cu ei. Iar în urma fuziunii, dacă va fi aprobată și de consiliul concurenței, eMAG va deveni acționar majoritar al noi entități, cu 52% din acțiuni. Acest lucru înseamnă așadar că eMAG va pătrunde rapid și pe piețele din Cehia, Slovacia, Slovenia, Croația și Austria. Ținta lor este un miliard de euro în următorii 6 ani.
Părerea mea este că prin această mișcare eMAG își consolidează mult mai bine poziția în Europa, atât cât să se poată lupta de la egal la egal cu alt magazin online care are planuri de expansiune în regiune. Chiar și cu Amazon, dacă este cazul.
Pentru clienții din România nu cred că sunt mari beneficii. În cel mai bun caz, eMAG poate negocia prețuri mai bune cu furnizorii, având în vedere că acum vor cumpăra stocuri cât pentru nouă țări.
Veștile sunt bune însă pentru clienții din Ungaria și din celelalte cinci țări. Dar și pentru partenerii români din Marketplace, care acum se pot extinde în alte opt țări din Europa.
În concluzie, o veste mare de la eMAG. Și încă suntem la începutul anului 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.