După ce a distrus seria NFS, EA se întoarce la … Underground

By | October 7, 2022

NFS Underground a fost unul dintre jocurile copilăriei mele. Jocul a fost atât de bun încât apoi am jucat din inerție până la NFS Carbon. Apoi o dată cu ProStreet a început declinul seriei și am abandonat.

Știu că la un moment dat am descărcat NFS care a fost gratis pe Origin sau Epic Games și nici măcar gratis nu m-a atras să-l joc. Cumva în fiecare an se întâmpla la fel. Venea trailerul de la noul NFS, toată lumea era hyped, apoi se lansa jocul, toată lumea era dezamăgită iar eu nici nu-mi mai băteam capul după ce vedeam 1-2 review-uri.

Ei bine …. după ce a diluat destul de mult seria, apoi după NFS Heat din 2019, EA a zis că ia o pauză de la produs NFS-uri, că probabil nici angajații EA nu le mai jucau.

Mai bagă o fisă acum, cu NFS Unbound, care pare destul de Undergroud din ce văd din trailer:

Pe mine doar coverul m-a entuziasmat și ar fi de ajuns să mă facă să-l joc. Nu, nu mă refer nici la ASAP Rocky, nici la acel Eclipse roz. Ci la acel Mercedes 190 E.

M-am uitat la lista de mașini și e destul de interesantă. Pe lângă noutăți au inclusiv clasice precum Volvo 242DL, Golf GTI din ’76, Impreza WRX STI, Lacer Evo X, Mazda RX-8, tot ce trebuie.

So EA: Pls don’t disappoint! pls don’t disappoint! pls don’t disappoint! Dacă și acesta va fi flop, nu știu ce rost mai are să continue seria.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “După ce a distrus seria NFS, EA se întoarce la … Underground

  1. eBogdan

    Am vazut si eu trailerul. E interesanta lista de masini de care spui tu, dar crezi ca tinerii de azi mai sunt interesati sa joacu cu Golf GTI din 76 ? :)))) Te inseli amarnic, ei is doar cu Ferrari, Lamborghini si din astea exclusiviste, doar noi babacii mai jucam cu Volvo 242DL, Golf GTI din ’76, Impreza WRX STI, Lacer Evo X, Mazda RX-8 :)))

    Reply

Spune-ți și tu părerea: