De când conduc mă tot gândeam la două lucruri. Am aflat răspunsul la aceste filozofări citind acel manual pe care nu-l citește nimeni, manualul de utilizare al mașinii. Şi la Volkswagen în special, este foarte bine făcut, cu ultimele 10-15 pagini pline de grafice și analize legate de consumul de carburant și tot felul de alte chestii interesante. Deci:
1) Oare chiar are logică să oprești motorul la semafor pentru a economisi carburant? Şi dacă da, cât ar trebui să țină semaforul pentru ca oprirea motorului să devină mai economică?
Nu vorbim despre mașini noi cu start-stop, ci de motorizări mai vechi. Aparent, pentru 1.9 TDI, un motor care mie oricum mi se pare că pornește greu, are sens. Conform manualului, este mai economic să pornești motorul și să-l repornești pentru oricare perioadă mai mare de 30 de secunde. Acum mai rămâne discuția dacă nu cumva îl accelerezi mai tare la pornire, în caz că nu ești atent și ratezi startul.
2) Să apăs cu blândețe pedala de frână, pe o distanță mai lungă? Sau să înjumătățesc distanța, apăsând mai ferm pe pedală?
Aș fi zis prima, dar în manual scrie că este mai bine să apeși mai ferm și pentru o perioadă mai scurtă de timp decât să uiți piciorul pe frână. Explicația ar fi că în acest fel, discurile sunt folosite mai puțin timp, deci se răcesc mai repede. Chestie utilă mai ales pe munte, pe serpentine. Acum nu spune nimeni că trebuie să aștepți până rămâne 1 metru între tine și vehiculul din față, și apoi să rupi frânele.
Singura întrebare care mă mai neliniștește acum este dacă a lăsa mâncarea în cuptorul cu microunde la încălzit pentru 2 minute la 800 W este același lucru cu a o lăsa pentru 4 minute la 400W 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Păi treaba stă în felul următor:
Eu nu vad rostul start-stopului si mai ales sa opresti masina la stop, pentru că:
-o masina de fabricatie mai noua consuma intre 0.7 si 2 litri/ora (in general cam 1L) daca stai cu ea pornita la ralanti, asa ca daca astepti pe cineva 5-10 min nici nu se merită să opresti motorul
-Orice masina, la pornire consuma mult mai mult decat daca ai sta cu ea pornita (trebuie realimentata pompa de motorina si injectoarele)
-in timp o sa uzezi electromotorul si intr-o zi o sa apeși butonul start si nu o să se audă decât un “țac”, probleme la electromotor
-de la porniri repetate se uzeaza si bateria, mai ales daca ai functia auto pt faruri activata
Şi cu toate astea, uite că nemții recomandă să oprești motorul. You can’t argue with germans 🙂 Doar că ei nu iau în calcul uzura electromotorului, ci vorbesc strict despre economie de carburant. Eu am un singur semafor în București la care opresc motorul. Cel de la Charles de Gaulle, cum vii dinspre ambasada Chinei. În rest, yolo.
Si referitor la franare, este mai indicat să frânezi mai din timp pt a nu uza placutele prea devreme, frecarea fiind mult mai mica, mașina parcurgand o distanță mai mare dar te oprești la un moment dat. E mai putin costisitor pt tine, nu schimbi plăcutele asa des. Oricum discurile se duc mult mai greu si sunt facute să reziste la temperaturi ridicate si din acest motiv le schimbam mai rar decat placutele.
Nu ai raspunsul si la intrebarea lui Zoso: in viteza fara frana de mana, pe liber cu frana de mana ?
iarna este indicat sa folosesti frana de mana, cat timp masina sta parcate ? (
Pentru treaba cu frana de mana stiu un exemplu concret mai detaliat, in afara de al meu (am schimbat etrierii pe spate, dupa ce au ramas blocati intr-o iarna)
O Astra J a ajuns in service pe platforma. A ramas cu franele blocate iarna, era un pic de gheata pe jos, i-a intrat ESP, a dat eroare pentru ca nu putea sa franeze si s-au aprins toate becurile in bord :))=)). Masina nu mai pornea si ca sa scape de erori a scos bateria, doar ca la acel model bateria nu trebuie scoasa, cand se schimba, se pune in serie bateria noua. A venit platforma, masina a fost dusa la service, i-au schimbat baterie, a platit si deblocare ECU.
La final, mecanici i-au sugerat sa nu mai foloseasca frana de mana (care e pe buton) iarna. The End
Am pățit-o și eu la Kia în prima iarnă de șoferie să-mi rămână blocată și de atunci nu mai folosesc frâna de mână iarna. Decât în mers 😀
Un diesel mai mic la relanti consuma 0.4-0.5 l/h daca este cald, iar pompa de motorina si injectoarele nu mănâncă motorina 🙂
Problema referitoare la cuptorul cu microunde poate fi investigata acasa
…sau 30 secunde la 3.200 W !!!
Daca 1.9TDI ti se pare ca porneste greu cand e cald e o problema in soft si se rezolva cu un update. Da-mi un email sa-ti dau niste explicatii. Lucrez in industria auto.
Legat de start-stop masinile cu aceasta functie au un altfel de acumulator si altel de electromotor. BOSCH e responsabil de aceasta inventie si bine a facut cu ea. Daca nu va place si vreti +1 sau +3l/100km in plus apasati mereu butonul de OFF la Start/stop. La BMW mai nou au facut memorie pentru functie. Daca soferul a dat OFF chiar daca opresti motorul nu se reactiveaza. La VAG nu vor sa faca asa inca. Ei au memorie la incalzirea in scaun (mai nou chiar si la pasager daca ai activat si repornesti motorul cu cineva pe scaun o reactiveaza si incalzirea acolo. La sofer evident daca ai oprit motorul cu incalzirea ON si esti pe scaun cand repornesti masina va fi tot ON pana ii dai tu OFF).
Pornește la fel și când e cald și când e rece. Bine, când e rece îi pun eu contactul de două ori. Nu e îngrijorător, și nu pot să-mi dau seama dacă într-adevăr pornește greu sau doar mi se pare mie din cauză că până acum nu am condus decât pe benzină 😀