În momentul de față avem câte un aparat de aer condiționat în două din cele patru camere ale casei. În sufragerie și în unul din dormitoare. Cel din sufragerie este un model Haier mai vechi, căruia i-am pus controller pe WiFi. Celălalt este un model Gree mai nou, pe care l-am pus în camera copilului.
Treaba este cam așa. În sufragerie mai stăm uneori cu aerul condiționat pornit seara când ne uităm la un film. Problema este că deși îl pun pe cool cu 25 de grade (când în casă sunt 27-28), mi se pare că bagă rece de și-ar pune și urșii polari o geacă pe el. Chiar dacă-l pun pe auto (și nu pe cool), nu se oprește niciodată. Pur și simplu merge în continuu până când ni se face nouă frig și-l oprim. Apoi în 5-10 minute se face iar căldură în cameră.
Cel nou pare mai inteligent (oarecum) și avem curaj să-l lăsăm pornit peste noapte, mai ales că îl ținem în spatele unei perdele black-out. Dacă-l pun pe cool bagă aer până la un punct, apoi se oprește. Dacă-l pun pe auto, uneori bagă aer rece atât de rapid încât face frigider în spatele perdelei și apoi se apucă să bagă căldură ca să compenseze. Știu că îl derutează un pic perdeaua, dar ne asumăm asta, pentru că perdeaua direcționează tot aerul în jos, astfel că nu există riscul să bată direct în direcția în care doarme copilul.
Dormitorul nostru este pe colț și iarna când este frig dormitorul nostru este primul care se răcește și care are temperatura cea mai joasă, vara este cel mai călduros. Toamna se rezolvă ușor cu un convector “tunat”. Sunt problematice însă vreo 3-4 săptămâni pe an în privința căldurii, când în dormitor se fac 29 de grade și simți că intri direct în cuptor, iar dacă deschizi geamul nu rezolvi nimic, pentru că afară sunt 32. Aș monta un aer condiționat dar mă tem că realist vorbind, nu-l vom folosi.
Adică în timpul zilei sigur nu-l vom folosi pentru că nu stăm acolo. Iar noaptea, dacă bagă iarna polară în casă și nu se va opri, iar mă tem că nu-l vom folosi. Și ca să fiu sincer, mă nemulțumește și faptul că unitatea exterioară va fi montată sub geam și va lua un pic din priveliște. În concluzie, simt că am monta un aer condiționat pentru 28-30 de momente scurte din an.
Așadar, eram curios dacă voi aveți aparat de aer condiționat în dormitor, dacă îl și folosiți pe timp de vară și mai ales dacă dormiți cu el pornit.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Da, eu dorm cu aerul conditionat in camera.
Este un Whirpool, model de prin anii 2012-2014, 6th sense, inverter plus, care are functii de super silent si power save. Noaptea il setez pe 25 grade si cu cele doua functii activate si mi se pare ca pastreaza o temperatura potrivita, putin spre rece.
Dar merge fara oprire, creste sau scade singur intensitatea aerului. Daca il opresc, cum ai zis si tu, in 5-10 minute devine prea cald in camera.
Nu. Deschidem geamurile noaptea. Aerul conditionat il folosim doar cand murim de caldura in sufragerie. Menționez ca locuiesc la casa in Bucale.
Da, tot timpul, plus ca functioneaza ca un termostat, sa mentina temperatura setata in camera.
Da, eu dorm cu AC-ul pornit. Il pun pe 26 de grade si pe treapta Silent. Mentine o atmosfera placuta asa si nici nu te indoaie la consum. Acum mi-a venit factura cu 60 de lei in plus fata de luna trecuta.
Da, pus pe 24-25 grade, creste sau scade intensitatea singur.
Este un samsung vrechi de vreo 8 ani
Salut Marius,
Lucrand in domeniu de o perioada (deoarece am ramas fara job), incerc sa aduc, punctual, cateva detalii care pot fi sau nu de ajutor.
1. Sufragerie – In general sufrageriile sunt mai mari. Modul pe care il setezi (rece sau auto), e mai putin important. Senzorul unitatii interioare, masoara temperatura din camera si o sa se opreasca atunci cand ajunge la temperatura setata.
Mentiuni: Baga in continuu din cateva motive:
– Termosistem neadecvat, pare a fi primul motiv deoarece in 5-10 minute e iar cald.
– Usile sunt deschise, aerul rece deplasansu-se pe jos spre alte zone.
– Senzor interior defect (nu este prezent).
2. Cel mai inteligent, se opreste singur deoarece senzorul unitatii interioare este “pacalit de perdea”, constata temperatura facuta pe zona respectiva iar unitatea exterioara dar si interioara se va opri. Uneori, poate ramane doar in mod de ventilatie unitatea interna iar externa oprita (compresor oprit).
– Clar il deruteaza perdeaua, nu are zona de absorbtie a aerului (ori foarte mica), la fel si refularea.
3. Pentru camera pe colt, unitatea exterioara poate fi montata lateral incat sa nu ia din priveliste (posibil si un traseu frigorific mai mic, insa, complexitate in montaj).
– Unitati multi-split (o externa cu mai multe interne).
– In sufragerie ai putea lua un deflector (ajuta in situatia ta).
– Gree, nu o sa-l bata pe al’ vechi Haier. (Sau cine stie). 😀 Poate doar la consum, unde ii da clasa.
– Exista functia de “Somn”, la majoritatea azi (Daikin de ex), daca e deranjant din nou ajuta deflectorul.
Toate bune,
Ionut
In primul rand orice echipament are senzori de ambient. Acestia simt temperatura setata la nivelul superior al camerei. Cu alte cuvinte, daca setezi temperatura la 25 cu siguranta la nivelul patului vei avea cu aproximativ 2 grade mai putin. Eu setez noaptea la 26 sau chiar 27 cu ventilatie automata. In rest stie el ce are de facut.
Am un Fujitsu de prin 2009. Si eu îl utilizez noaptea pe 26° (regim silențios). Funcționează aproape permanent. Dacă-l pun pe 27° atunci funcționează cam 10-15 min apoi se oprește complet alte 10-15 min. La 26° am observat ca se oprește doar compresorul (unitatea exterioara), iar în interior rămâne ventilația (tot așa cam 10-15 min). Nu deranjeaza nici măcar persoanele mai sensibile la AC. În camera (la nivelul patului) îmi tine o temperatura situată intre 25.4° si 25.9° (este IDEAL si are si consum redus).