De mult așteptam acest lucru și speram încă de la începutul anului să se întâmple. Iată că până la urmă vestea a venit cu puțin timp înainte de 2020. Apple, Google și Amazon și celelalte companii din Zigbee Alliance vor colabora pentru ca dispozitivele smart home să se interconecteze mai bine.
Zigbee este un standard low-power prin care majoritatea dispozitivelor smart home comunică între ele sau cu un hub central. De exemplu Philips Hue, Ikea Tradfri și Samsung SmatThings se bazează pe acest protocol.
Problema cu dispozitivele Smart Home
Până acum problema era că deși aceste dispozitive se bazează toate pe același standard, nu comunicau foarte bine între ele. Adică se ajunge la situația penibilă prin care dacă ai 3 becuri smart de la trei producători diferiți, să fii nevoie să folosești aplicația proprie pentru a aprinde fiecare dintre becuri.
Este și unul dintre motivele pentru care eu mi-am limitat achizițiile de produse smart în 2019. Poate că ar mai fi mers un bec smart ieftin și pe hol, dar nu aveam chef de încă o aplicație pentru a-l controla.
Google Assistant, Amazon Alexa și Apple Homekit au venit de ceva timp în întâmpinarea acestei probleme, integrând mai mulți producători acolo, pentru a putea controla toate becurile/prizele/senzorii printr-o singură aplicație. Dar chiar și așa, pentru unele scenarii mai complexe (de exemplu să aprinzi dimineața becul gradual în tandem cu lumina soarelui) depindeai de aplicația nativă a producătorului de becuri.
Ce își propune Connected Home over IP working Group
Acum noul consorțiu numit Connected Home over IP working group ar trebui să pună anumite tehnologii la comun ca să ușureze comunicația între toate aceste dispozitive dar și între ele și asistenții vocali. Încă un lucru pe care și-l propun să-l îmbunătățească este securitatea. Eu sunt convins că erau discrepanțe mari aici, de unde și diferențele de preț între dispozitive de același fel. Am citit în manifestul lor că nu își propun să standardizeze interfețele prin care comanzi gadgeturile, ci doar să ajute la conectarea lor. Marea miză este faptul că utilizatorii nu vor mai trebui să își aleagă din start un singur ecosistem pe care să rămână blocați.
Pe lângă Amazon, Apple, Google, printre membri se numără și IKEA, Legrand, NXP Semiconductors, Resideo, Samsung SmartThings, Schneider Electric, Signify (adică Philips), Silicon Labs, Somfy, și Wulian. Mi-aș fi dorit să văd și Xiaomi și TP-Link acolo, dar mai este timp.
Eu d-abia aștept să văd ce rezervă anul 2020 în acest domeniu.
Sursă: Gizmodo
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.