Dilema unui consumator ocazional de Cola

By | April 28, 2020

Eu nu sunt mare consumator de băuturi carbogazoase. Am avut o perioadă prin generală și prin liceu, mi-a trecut. Rareori cumpăr pentru acasă o sticlă de ceva. Acum, de când cu izolarea, am mai cumpărat câte o sticlă de Coca Cola de 1.25 l.

Doar că nici nu beau în cantități mari. Desfac sticla, beau un pahar, mai beau unul a doua zi șamd. Ultima sticlă de 1.25 am băut-o în vreo 2 săptămâni. Problema este că în realitatea doar primul pahar are gust de Coca Cola. Restul e doar o apă neagră cu gust dulce, dioxidul de carbon se evaporă după primul pahar.

Într-un fel îi înțeleg pe cei de la Cola. Sunt cel mai mare producător de PET-uri din lume. Pe de-o parte încearcă să reducă risipa de plastic la presiunea ecologiștilor (și pe bună dreptate). Pe de altă parte, făcând asta alterează produsul. Pentru că PET-ul de 1.25 l este făcut din același flacon din care se făceau înainte PET-urile de 1 litru. Așadar, fiind aceeași cantitate de plastic dar întinsă pe o suprafață mai mare, înseamnă că materialul va fi mai subțire și va permite dioxidului de carbon să se evapore mai ușor.

Sau cel puțin așa credeam eu, că problema este de la PET. Astăzi am luat trei sticle de 0.33 în loc de una de 1.25 de plastic. Am desfăcut prima sticlă și am băut cam un sfert din ea până ca dioxidul de carbon să se evapore complet. Și n-am tras de ea mai mult de 20 de minute.

Parcă “pe vremuri” îmi turnam un pahar când stăteam la PC și mă uitam vreo jumătate de oră la fântâna arteziană de bule care se forma deasupra lui. Oare beau eu prea încet sau Coca-Cola a schimbat atât de mult rețeta sau procesul de fabricație și băutura rămâne într-adevăr mai rapid fără dioxid de carbon?


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Dilema unui consumator ocazional de Cola

  1. Mihai Vlad

    Da, e clar ca fabrica de Coca Cola din Romania trage la reteta la modul GRAV. Baga extra zahar si scot mult din CO2. Du-te si bea din alta tara, sa vezi diferenta….

    Reply

Spune-ți și tu părerea: