Despre noile categorii eMAG și despre magazinele din Bulgaria și Ungaria

By | May 5, 2014

Nu am inclus această știre în Tech News pentru că mi s-a părut un pic mai intersantă și am vrut s-o tratez separat. Chiar dacă asta se întâmplă la o săptămâna după ce a apărut știrea.

Când a anunțat eMAG conferința de presă chiar glumeam pe Facebook spunând că probabil vor muta Black Friday în iunie și vor anunța berea cu extra-garanție de retur. N-am fost departe de adevăr. Cu Black Friday a făcut Altex o glumă, iar berea va fi în curând comercializată la eMAG. Câteva detalii despre ce se va întâmpla în curând:

Următoarea categorie lansată va fi cea de accesorii auto. În două luni vom putea cumpăra cauciucuri, baterii și alte asemenea. Nu cred că vor fi și piesele auto incluse aici. Eu asta mi-aș dori. Articolele sportive vor apărea pe site pe la jumătatea lui iulie. În toamnă vor apărea hainele (atât branduri mari mari, cât și articole mai casual). În pachetul cu comanda vei găsi și instrucțiuni legate de stabilirea mărimilor.

Cu produsele alimentare este un pic mai complicat, în sensul că nu există o dată de lansare. Se știe doar că se vor lansa până la sfârșitul lui 2014. Pentru alimentele proaspete, livrarea se va face rapid, de la un supermarket partener care nu nu a fost încă anunțat. Vor fi zone restrânse de livrare. Restul produselor (apă, conserve, bere) vor putea fi livrate în țară.

Încă ceva ce probabil n-ați observat: pe eMAG a apărut deja o secțiune cu parfumuri căreia încă nu i se face reclamă. Dintre toate categoriile noi, doar cea de fashion mă atrage cu adevărat.

Şi acum un detaliu pe care pe mine m-a pus pe gânduri. eMAG este lider de piață în Bulgaria, anul trecut a intrat și pe piața din Ungaria. Anul acesta vor intra într-o altă țară din zonă. Toate produsele sunt livrate în Ungaria și Bulgaria din depozitul din România. Şi aici apare o problemă. De Black Friday anul trecut m-am uitat și pe ofertele de la bulgari și mi s-au părut foarte bune. Ştiu că era un iPad la un preț derizoriu. Cam totul era mai ieftin. Nu sunt cel care sare primul cu “de ce în afară e mai ieftin?”. Mai ales că înțeleg că în țările mai mari se vând unități mai multe și deci de acolo scade și prețul. Dar aici se impun niște întrebări. Transporți un produs din UE în România, din România în Bulgaria. Vinzi mai puține unități decât în România și prețul totuși este mai mic. Mi se pare dubios.

emag_hu1

În rest, numai de bine. 80% din ce cumpăr online cumpăr de la eMAG și prefer să dau 10-15 lei în plus (nu mai mult) dar să am garanția că pot returna produsul fără probleme. Aștept cu nerăbdare Berăria H 🙂

sursa: nwradu.ro

 

 

 


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: