De vorbă cu creatorii lui George de la BCR

By | December 5, 2018

Am avut ocazia să discut cu Maurizio Poletto, omul din spatele lui George. Alături de el au fost Isabella Frey, care s-a ocupat cu dezvoltarea aplicațiilor mobile, Christa Maier, care a realizat aplicația desktop, și oamenii care au supervizat transformarea digitală din România. Într-un cuvânt, principalii responsabili pentru George. Mi-a plăcut foarte mult că s-a discutat liber, astfel am aflat și lucruri inedite dar și lucruri amuzante 🙂

Înainte de asta, Maurizio lucra la o aplicație care le permitea userilor să își vadă ce sold au, fără să se logheze. Ideea i-a venit de la un insight care spunea că din 100 de logări, doar 5 erau pentru tranzacții, restul erau doar interogări de sold. Când a intrat în contact cu CEO-ul Erste, i-a pus trei condiții înainte să înceapă: să i se aloce bugetul necesar, să poată angaja pe orice vrea el în hub și să își poată face singur agenda, fără să-l strângă cineva cu ușa. Îmi vine greu să cred că aceste cerințe pot fi îndeplinite în mediul bancar, însă dacă așa a fost, e o mare realizare.

Așadar, așa a pornit George la drum în 2012. Iar în 2015 a fost lansat în Austria. Numele a fost ales în două secunde pentru că proiectul era “undercover”, și nu voia să-l deconspire în fața celorlalți angajați Erste. Ca fun fact, celelalte două nume propuse erau Enrico și Otis.

George în Europa și în România

Aplicația este lansată acum în patru din cele șapte piețe unde Grupul este prezent: Austria, Republica Cehă, Slovacia și România. Acum a devenit cea mai populară platformă de digital banking din Europa. Următoarele țări care vor face cunoștință cu George sunt Croația și Ungaria.

La nivel European. George are deja 3.8 milioane de utilizatori. În România a atins într-o lună 100.000 de utilizatori activi și aplicația are în medie cam 3.000 de descărcări pe zi. BCR are 1.2 milioane de clienți care folosesc interfața digitală, iar din aceasta 400.000 folosesc lunar versiunea mobilă. Planul este să se facă trecerea către George pentru toți cei 400.000.

Știu că existau nelămuriri în rândul celor care erau chemați în agenție să activeze internet banking-ul. Se pare că era doar o măsură de precauție, valabilă doar pentru perioada de soft launch a aplicației. De la 1 decembrie se poate face totul prin aplicație. Cardul solicitat prin aplicație (MasterCard embosat) vine prin curier în 3 zile dacă stai în București, sau în 5 zile oriunde altundeva în țară.

Planuri de viitor pentru aplicație

Mi-a plăcut cum a zis Isabella, referindu-se la România: “The minute Apple Pay enters our market, we’re gonna be ready“. La fel ziceau și cei de la MasterCard. Mi se pare senzațional modul în care Apple a făcut și grupurile bancare și furnizorii de servicii bancare să stea la cheremul lor. Între timp, în Viena se lucrează și la integrarea George cu Alexa. Sper să nu existe certuri în acest cuplu 🙂

Încă o chestie mișto: când se lansează PSD2 (Payment Services Directive – o directivă a UE pentru plăți online și cross-country), creatorii George spun că vor da utilizatorilor posibilitatea să integreze și conturi de la alte bănci în aplicația lor. În Austria se poate deja.

Evident, întrebările au fost legate de AI și de crypto. Grupul Erste încă nu este fan crypto și nu vrea să abordeze această problemă. AI-ul nu este folosit pentru tranzacții și recomandări (parcă n-ai vrea să se joace “altcineva” cu banii tăi, nu?), însă am auzit de o abordare interesantă. Folosesc “clienți sintetici”, adică boți cu AI, care simulează comportamentul clienților reali. Pe viitor, înainte de lansarea unor funcții noi vor face teste mai întâi pe clienții sintetici.

Multe din lucrurile auzite par o utopie, dar mi se pare că George chiar ia în serios competitorii noi apăruți în zona Fintech. Și cred că au o abordare bună, care va duce la o rată foarte mare de adopție în România.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “De vorbă cu creatorii lui George de la BCR

  1. Calin

    Salut
    Sunt George…
    te-am “sunat” sa iti spun ca lipseste un “i” in titlu
    Blande salutari !

    Reply

Spune-ți și tu părerea: