Zilele trecute căutam un palton. Așa am ajuns pe site-ul Zara. Și aici am observat ciudat. Toți manechinii au o privire tâmpă care parcă mă ceartă că am ajuns pe site-ul Zara. Parcă mă înjură din priviri, nu alta.
Am încercat să fac abstracție de posturile lor și să încerc totuși să studiez paltoanele, dar cumva privirea lor îmi distrăgea atenția de la ce căutam. Credeți că exagerez? Iată la ce mă refer.
1. Băiatul ăsta se uită la tine de parcă tocmai i-ai spus că a fost înfiat:
2. La Igor totul e deranjant. De la postura de cârjă, la felul în care stă paltonul ăla pe el, la combinația cu sneakerșii stil chiflă, până la privirea aia de “dă-mi bă banii înapoi”:
3. Tot el, într-un alt set de poze, cu o față de zici că tocmai a intrat cineva la WC peste el:
4. Bonus, un pic de manspreading:
4. Pe tipul din dreapta îl înțeleg. E supărat că-l confundă lumea cu o fată. Dar cel din stânga ce scuză are (P.S: oare cel din stânga o fi tot Igor) ?
5. Timmy este gânditor cât timp poartă un abajur pe cap, dar devine rapid supărat după ce abajurul este îndepărtat:
6. Singurul care nu pare neapărat supărat este un asiatic, care în prima poză pare că tocmai a fost trezit din somn, iar în a doua confuz în stilul Nea’ Mărin.
Și dacă vă uitați în secțiunea de coats, toate pozele sunt așa. Posturi ciudate și oameni supărați. Îmi pare rău, dar eu pur și simplu nu rezonez cu oameni supărați cu priviri dojenitoare. Nu știu cine este în target pentru pozele astea. Cine se uită la ele cu admirație, până în punctul în care să zică: “da frate, așa vreau să arăt și eu cu paltonul ăsta pe mine“?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Sunt de acord!E un mod ciudat de a-ti vinde produsele!!Insa daca treci peste poze,poate te alegi cu un palton ok!!
Daca te uiti si la fete zici ca nu au mancat de un an si sunt drogate.Nu as cumpara acele haine niciodata.Parca stau pe gard.Chiar nu inteleg acest mod de prezentare.Nu mai exista pic de feminitate.