De ce nu au putut vota românii din străinătate

By | November 3, 2014

A fost coadă la secțiile de votare din Luxemburg. Ciudat, în Luxemburg nu știam că există atât de mulți români. O întâmplare nefericită. Dar când este coadă și la Dublin, Stuttgart, Munchen, Danemarca, Florența, Londra, Paris, Viena, Milano, Castellon, Zaragoza, deja nu mai este o coincidență. Este o mârlănie plănuită din timp.

De către cine? Păi hai să vedem cine este ministrul de externe. Titus Corlățean. Vicepreședintele PSD Titus Corlățean.

De ce? Dacă mai exista vreo urmă de îndoială, pentru că votul românilor din diaspora nu ar fi fost pe placul PSD-ului. Calcule simple, sondaje făcute înainte de alegeri.

Consulatul României la Haga

Consulatul României la Haga

Partea cea mai tristă este că votul românilor din străinătate nici nu are o pondere atât de mare. Conform Digi24, până la ora 19 au votat aproximativ 120.000 de oameni. Presupunând că lucrurile mergeau așa cum ar fi trebuit, poate s-ar fi prezentat 400.000. Dacă din acest total, 300.000 ar fi votat anti Ponta, tot nu ar fi fost o cifră mare. Un număr comparabil cu simpatizanții lui Dan Diaconescu.

Şi atunci de ce s-a obosit PSD-ul să fure? Pentru că asta știu ei să facă, asta este în natura lor. Sunt lacomi. Fură tot. De oriunde. Niciun procent nu este prea mic dacă poate fi furat.

Şi mi-e teamă că prezența la vot în turul 1 a fost mult prea mică. Doar 50% din populația țării. Dacă lucrurile stau așa și în turul II, PSD-ul va face cu restul de 50% fix ce va vrea. Întotdeauna s-a furat. Dar parcă niciodată așa cum fură Ponta acum.

Am spus prostii. Sigur că votul românilor din diaspora contează. Orice vot contează împotriva unor mafioți. Cu cât votăm noi mai mult, cu atât pot ei fura mai puțin. Şi dacă nu pot fura, sunt incapabili să facă altceva. Ieșiți la vot. Ne vedem în turul II. Să-l lăsăm pe Ponta să fie președinte în Coreea de Nord. Se potrivește mai bine cu fișa postului de acolo.

UPDATE: Iată și modul în care au votat Românii în străinătate. Absolut coincidență faptul că 90% din ei au votat cu Iohannis.

Sursă foto: Cornel Drăgan via Digi24.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “De ce nu au putut vota românii din străinătate

  1. 2Du

    faptul ca au pierdut alegerile trecute pe voturile diasporei iti spune ceva?

    Reply
  2. Yamasha

    Sau poate a fost o diversiune pentru a “rezolva” lucrurile in tara?!

    Reply

Spune-ți și tu părerea: