Ne-am luat Dacia Spring la bloc. Păreri după o luna

By | January 4, 2022

Dacia Spring este cea mai accesibilă mașină electrică nouă. Pentru noi este prima mașină electrică pe care am cumpărat-o online și pe care am și pus-o pe numele nostru (deci a durut rău la RCA) 🙂

De fapt a fost un cumul de factori pentru care am cumpărat-o. În primul rând aveam nevoie de o a doua mașină și pentru că eu fac 4 km până la birou și mă învârt zilnic în zona Dorobanți (în 95% din cazuri singur în mașină), am zis că e mai ok să las mașina mare acasă și să caut ceva mai ușor de parcat. Alternativa era o trotinetă electrică 🙂 Pe strada pe care lucrez eu au apărut deja trei Spring-uri, al nostru e al patrulea.

În al doilea rând, ne gândeam ca mașina mare să o schimbăm în 2022 cu un PHEV și ne-am gândit că putem testa apele cu un Spring și să vedem dacă merită investiția în plus pentru plug-in sau alegem un motor pe benzină clasic sau mild-hybrid. Un Spring nu costă mult, deci în cazul în care o comandam și constatam că nu se potrivește deloc cu stilul nostru de viață, n-ar fi fost o mare durere.

În al treilea rând, pentru că e cea mai ieftină mașină nouă cu Android Auto și transmisie automată. Și pe deasupra mai e și distractiv de condus. Am comandat-o în culoare albastră, fiind conștient că e cea mai greu de întreținut/revopsit culoare dintre toate cele trei. Dar hei, măcar mașina de jucărie să fie de culoare veselă.

Cum a fost comanda și livrarea?

După cum spuneam, am comandat-o online înainte să am habar cum arată cu adevărat în realitate și fără să o conduc. Am plasat precomanda undeva prin martie, am plătit avansul pe 20 mai, prima estimare de livrare a fost octombrie și am primit-o până la urmă pe 26 noiembrie.

Între momentul plasării comenzii și până la livrare pe forumuri au apărut discuții cu privire la neconcordanțe între fișa de produs după care s-a făcut comanda și dotările primelor mașini ajunse în țară. Mai precis erau trei aspecte: în fișă se specifica un cablu flexicharger de 16A pentru încărcarea AC iar mașinile au venit cu un cablu de 10A (deci încărcare un mai lentă), fișa tehnică specifica “oglinzi retrovizoare negre cu degivrare”, iar Spring-ul are oglinzi portocalii fără degivrare, și nu în ultimul rând, mașina se livrează cu doar două covorașe pentru față, iar prezența expresiei “set covorașe” în fișă i-a făcut pe unii să creadă că este vorba de un set de 4 covorașe, nu de 2.

În fine, am primit și eu încărcătorul de 10A, însă în urma reclamațiilor primite, Dacia s-a oferit să îl schimbe pentru doritori cu unul de 16A, so we’re good here. Încă nu am făcut cererea, dar o voi face. De covorașe nu îmi pasă așa mult, am luat deja altele care se potrivesc perfect. Oricum aș fi luat altele, că cele standard sunt textile.

Citește și:

Dacia Spring – Top 5 minusuri descoperite după o lună
Dacia Spring – Top 5 plusuri descoperite după o lună

De oglinzile cu degivrare îmi pasă. Nu știu exact ce s-a întâmplat aici. Ori a fost o eroare de traducere a documentației din franceză (varianta de Ride Sharing are oglinzi negre degivrate), ori între timp s-au terminat semiconductoarele și au decis să le dea drumul așa decât să le mai întârzie 6 luni. Dacia are o propunere de compensare și pentru această problemă (un voucher de 250 lei de la eMAG), dar pentru mine nu e satisfăcător, așa că l-am refuzat. Am stat însă un pic să mă gândesc și nu este un impediment așa mare pe cât pare. E mai degrabă o chestie caraghioasă, ca la o mașină cu câteva finețuri precum AFU, faruri automate, semnal cu impuls și cameră marșarier să nu aibă și oglinzi degivrate. În realitate însă, până acum, în prima lună de folosire, am fost nevoit să șterg o singură dată oglinzile cu un șervețel. Pe lângă asta, noi nu plănuim să mergem prea mult cu Spring iarna. Cred că dacă aș fi știut de la început că n-are încălzire în oglinzi, tot aș fi cumpărat-o. Totuși, parcă e o chichiță care nu te lasă să zice “I got what I paid for“.

Și acum ca să fiu total obiectiv, să trec și la părțile bune. Livrarea a fost foarte mișto. Mașina a fost pregătită și pusă pe “rampa de lansare” în interior pentru a o inspecta pe îndelete, iar dealerul (Meridian Nord) a stat cu noi și ne-a răspuns la orice întrebare. Părea pregătit să stea mai mult, dar era vineri seara și nu am vrut să exagerăm.

Dacia a avut și o campanie din bonusare prin care îi răsplătea cu un voucher de 500 lei pe toți cei care înmatriculează mașina până la sfârșitul lui decembrie. Ba chiar mai mult de atât, s-au oferit să se ocupe ei de tot procesul de înmatriculare, să plătească pentru nume preferențiale și să o înregistreze la taxe și impozite. I call this a major win! Bine, am încărcat talonul pe site-ul lor pe 30 decembrie, să sperăm că le vor valida și îmi vor trimite voucherul.

Dar are doar o stea…

Are cu o stea mai mult decât o trotinetă electrică 🙂 O să am grijă ca înainte să fac curse cu ea să îi montez roll-cage și în caz că scap de sub control un drift, să o orientez cu botul spre stâlp, nu cu lateralul. Oricum, peste 180 km/h mi se pare că se aude o bătaie foarte îngrijătoare de la motor, așa că o să încerc să nu depășesc această viteză.

Am studiat un pic înainte să o cumpăr. M-am uitat la cum s-a comportat la testul elanului și mi s-a părut satisfăcător. Mă așteptam la un asemenea rezultat la EURO NCAP, pentru că știam că testele s-au înăsprit. Ca să fiu sincer, speram să facă o surpriză și să obțină două stele, dar era cam greu de crezut. E ok, e o mașină în care în principiu voi sta bară la bară și voi fi mascat de alte mașini din trafic din toate părțile. Viteza medie de când am luat-o cred că-i de 25km/h.

Cum este Dacia Spring după o lună?

În principiu e distractiv de condus. A devenit mașina principală cu care mă duc la muncă, așa cum era de așteptat. În primele două săptămâni mă mai uitam periodic pe geam și vedeam cu se opresc oamenii să se uite la ea. O doamnă a uitat sa mai traverseze pe trecere în timp ce arăta cu degetul către Spring la modul “look at the cute little thing” și îi povestea ceva prietenei ei. Un nene de la benzinărie (m-am dus doar ca să iau ceva de la easybox, relax!) m-a chestionat vreo 15 minute despre ea și apoi a venit cu colegii să le-o arate și lor, repetând tot ce i-am spus eu despre ea. M-au oprit câțiva în trafic ca să mă întrebe despre autonomie. M-am dus cu mașina mea electrică la lansarea altei mașini electrice. It’s fun.

Nu am mai condus Dusterul decât de 4-5 ori de când avem Spring-ul. O dată ca să iau bradul de Crăciun, o dată ca să-i schimb anvelopele, o dată ca să iau ceva mare din Dedeman, un drum cu portbagajul plin până la părinții lui Alice, drumul până la Bran și cam atât.

În primele trei săptămâni din decembrie am făcut cam 100 km pe săptămână și am încărcat-o de trei ori, în fiecare week-end. Am mers cu ea ca și cum aș fi mers cu o mașină normală, în același stil neeconomic. Fără prostii de genul “mers cu căldura oprită pentru că autonomie” sau alte asemenea. Am dat drumul la căldură din aplicație de câteva ori înainte să plec de acasă și am lăsat-o să se încălzească. Am oprit pe rampa de la Promenada (ieșirea dinspre Floreasca) de două ori și am pornit din rampă, apropo de ce întreba un cititor. Am mers și cu vreo 90 km/h. Am plecat și cu demaraje de la semafor. Dacă aș fi prins zăpadă probabil că aș fi și încercat s-o flick-uiesc.

Am încărcat-o la 29, 27 și 21%. Sigur aș fi făcut mai mult de 100 km, dar dacă tot am prins stația de încărcare liberă, era păcat să trăiesc periculos. De pe 20 până pe 30 decembrie a stat degeaba, că am dus actele pentru înmatriculare și am așteptat să vină numerele permanente. Am lăsat-o la 96 sau 98% autonomie și a scăzut până la 87%. E ok, descărcarea bateriei oricum nu este liniară, dacă o lași la 40% scade mult mai greu.

So aș spune că so far so good. Sunt mulțumit de alegerea făcută și consider că am făcut o afacere bună. Cu puțin timp înainte să ajungă Spring-ul nostru, Dacia a crescut prețurile cam cu 1000€. Iar pe grupuri am văzut acum că sunt oameni care oferă 10-11.000 euro pentru a cumpăra un Spring. Practic cred că dacă aș vrea, acum aș putea să vând Spring-ul un pic mai scump decât l-am cumpărat. Nu știu despre ce mașină mai poți spune asta 🙂

Probabil vor mai urma câteva articole despre încărcarea la bloc, Spring pe timp de iarnă, plusuri și minusuri șamd. Dacă aveți curiozități, lemme know.

UPDATE iulie 2022:

Am făcut aproape 2000 de km, fără nicio problemă și fără să plătesc vreun ban pe încărcare. Singurele cheltuieli pentru Spring:

Nu, nu o vând. Dacă o vedeți pe OLX, sunt alte persoane care fură imaginile din acest articol și le postează la anunțurile lor de vânzare.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

78 comentarii la “Ne-am luat Dacia Spring la bloc. Păreri după o luna

  1. Giovani

    Si eu sunt tentat sa iau una, dar astept poate apare vre-un face lift, un update ceva…Nu prea sunt fan a cumpara repede un model nou…Oricum sunt convins ca e o jucarie de oameni mari mai mult decat utila…Am sa urmaresc articolele cu interes.

    Reply
  2. Ariel

    O întrebare de test: poți accesa mașina din aplicația MyDacia oricând sau îți arată status-uri în trecut?

    Întreb ca la ai mei e posibil sa fie și o problema de semnal Orange în zonă. Am constatat ca mașina oferă circa 3 update-uri maxime per zi. De ex știu ca s-a plecat cu mașina, ma uit după 1h în aplicație și vad status cu 12h in urma. După câte ore revin în aplicație cand mașina e parcata frumos și necuplata și aflu un update la km și baterie dar acesta nu coincide cu ce e pe bord. După max 12h de la ultima interacțiune cu mașina, statusul în aplicație de regula e corect.

    Reply
    1. Revo Post author

      Wow, eu nu verific așa des, că nu prea am de ce. Dar o să fiu atent la chestia asta și îți spun.

  3. DanCara

    M-ai facut curios cu “In principiu e distractiv de condus” 🙂

    Reply
  4. Ciprian

    Felicitari si sa aveti cat mai multi kilometrii fara evenimente!

    Reply
  5. Vlad

    E…groaznica daca ma uit la anvelopele alea subtiri,de jucarie.Mai ales daca o privesti din spate.Dar,da,e o noutate…o iei ca sa se uite lumea dupa tine..Tipic romanesc…In.fond,o chinezarie…Pfoaaaa…

    Reply
    1. Dgd

      Mai e o specie care își cumpără un telefon chinezesc, ultimul model, afon, ca să se uite alții la el ….

    2. Revo Post author

      Da, e groaznică, nu-ți lua! I-ați un camion. Tu ai văzut ce cauciucuri late au camioanele?! Alea mașini adevărate!

    3. Doru

      Vlad se vede ca nu ai condus dacia 1300 , acele roti erau de 13 inchi asa ca mi se pare deplasata remarca ta.

    4. Gabriel Roadideal

      E nashpa. I-ati Haudi d-ala cu motor de 6 litri si arunca chistocul pe geam

  6. Aura Stefan

    Descriere foarte buna! Detaliata pe etape, cu lux de amănunte! Este semnul cel mai bun că ești îndrăgostit de Spring. Și eu sunt! Eu chiar am ieșit din București către destinații care au stații de încărcare (Buzău, Râmnicu Sărat). Am vizionat multe teste-drive (și pro și contra) că să-mi întregesc “imaginea”. Pentru cei cărora nu le place, am o sugestie: schimbați canalul!

    Reply
  7. Catalin

    Bai asta ce spui ca lucrezi în dorobanțu, ai limba rupta ca cei din dorobanți! Ce școală ai făcut dumneata? Ți-e rușine sa vb românește? Sau te crezi mai interesant dacă arunci cu vorbe străine??? Dacă erai în alta tara, strecurați în limbaj și cuvinte românești? Se pare ca faci parte din cei plini de fițe și fumuri ce vor sa para altfel decât sunt, dar de fapt ești un nesimțit! Pleacă mai din România și vorbește limba ce-ți place în alta parte.

    Reply
    1. Revo Post author

      Îmi cer scuze, domnule Pruteanu! Totuși, țin să vă atrag atenția asupra faptului că ați scris toponimul “Dorobanți” cu “d” mic iar pe parcursul paragrafului dumneavoastră ați folosit prescurtări precum “vb” și ați ratat câteva diacritice. Lucruri care nu fac cinste limbii române! De asemenea, țin să vă indic faptul că citiți un blog, nu revista “Convorbiri literare”, așa cum sunteți obișnuit dumneavoastră și ceilalți academicieni din familia dumneavoastră.
      În legătură cu neologismele pe care le-am folosit, îmi pare rău dacă acestea trezesc în dumneavoastră asemenea sentimente profund ultra-naționaliste AURite. Eu le foloseam în scopul de a oferi un caracter ludic articolului. Dar dacă nu le înțelegeți, vi le pot traduce.
      Într-adevăr, m-ați dibuit. Din acest motiv am cumpărat o Dacia și nu un BMW sau Range Rover, pentru că sunt plin de fițe și îmi pasă de ce cred cei din jur despre mine. Dacă nu știați, Dacia este ultima fiță pe Dorobanți. Toți sunt invidioși pe o Dacia Spring de 8000 euro.
      Și nu în ultimul rând, pentru că sesizez o notă de amărăciune în tonul dumneavoastră, puteți înlocui “Dorobanți” cu Berceni. Poate așa vă pică mai bine articolul.

    2. Cătălin

      A vorbit ok, mai multe greșeli mi se pare că ai tu.

    3. Maria

      Domnule Cătălin, proporția de romglezi e mare în Dorobanti, mai ales a parvenitilor. Ei au inventat gaura la macaroană. Eu tot în Dorobanti stau, mai exact pe Radu Beller și nu sunt o parvenita îmbogățită de după Revoluție sau în timpul urgiei comuniste. Familia mea locuiește acolo înainte de venirea comunismul la putere.
      Sa revin la nestimatul romglez.posesor de cazan electric.
      Textul este simplu, scris special asa și destinat tfl-iștilor în mare parte lucrători la multinaționale, acei roboți tâmpi
      Text simplu, de elev de școală primara, cu puține cuvinte, înțesat cu neologisme. Un text clar manipulator. o reclama pentru firma Dacia-Renault-Lada.
      Acest text este o publicitate plătită pentru acest cazan electric, întrunește toate elementele pentru a fi o manipulare grosolană.
      Vreți sa fiți fericiți, nu aruncați banii pe acest pseudo automobil.

    4. Revo Post author

      Doamna Maria, vă invit să recitiți ce ați scris și apoi să vă gândiți cât timp ați petrecut pentru a face presupuneri, a psihanaliza și jigni un om despre care nu știți nimic.
      Apoi gândiți-vă de ce aveți pornirea de a face astfel de comentarii pe internet și decideți dacă nu cumva ar trebui să căutați ajutor. Sau măcar îmbrățișări mai dese de la persoane din familie.
      Din acest comentariu nu pare că sunteți în măsura de a da sfaturi despre fericire sau ce mașină aduce sau nu fericirea.

  8. Petru

    Deci la fiecare 100 km. ai încărcat căruța. Bravo tată! Ai făcut o achiziție super…😅

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, cam așa. Tu câte sute de kilometri ai mers gratis cu căruța ta, tată? 😀

  9. Bubu

    Ar fi bine ca unii postaci să citească fabula cu vulpea și strugurii până vor afla ce este un Spring.

    Reply
    1. Duca

      Sunt mulţi care nu au condus o dacie inainte de 89, acum cu cojile lor si plin de fite de maşini “jermane” * e * plin de fite, le pute tot ce cu nume RO!

  10. sliks

    Felicitari pentru blog, frumos si esti pe aceeasi lungime de unda cu mine.

    Am avut buget de 10k euro pt a 3a masina. Cele mai ok oferte, SH.iri forjate bine,, 2017 hai 2018 cate una. Pana am vazut anuntul cu Spring in Martie. Am zis hai sa inghitim galusca, precomanda si asteptat 9 luni sa vina haha.

    Nu regretam nici o secunda decizia luata. Absolut senzationala in trafic, autonomie super, am pana acum un consum mediu de 17.5 kwh la suta, dupa 750 km. ce sa vrei mai mult? Sper ca anul asta sa imi pun si panourile solare.

    Hai la cat mai multi km! si mai putini hateri, e absolut halucinant sa citesc unele postari pe net, vad ca nici tu nu ai scapat lol, mi.a plact raspunsul tau cu *cate sute de km ai mers tu gratis lol.

    Reply
    1. King rocker

      Cam trist consumul, e mai slab decât la Kona și asta merge 500km…

    2. King rocker

      Comentariul cu consumul vs Kona de referă tot la perioada de iarnă. Media cu Kona este sub 13 iarna cu vara.

    3. Revo Post author

      @sliks, drumuri bune și autonomie mare să ai! 🙂

      @King rocker …. eu nu mai zic nimic, că am consum peste 20 kWh :)) Da, consumul e trist. Dar comparația cu Kona nu-i tocmai corectă din 2 sau 3 motive:
      1. Kona costă de 3-4 ori cât Spring. De fapt ăsta ar fi cel mai mare motiv, din care reies și următoarele două.
      2. Kona are baterie de 64 KWh, Spring-ul are 26,8 KWh. Deci cam dublu la Kona.
      3. În acel preț de 3-4 ori mai mare intră un sistem de încălzire mai eficient (cu pompă de căldură) și un battery management system super inteligent care știe să precondiționeze bateria pentru o autonomie cât mai bună.

  11. Ion

    Salut, ma intereseaza cum îți incarci la bloc? Daca stai la etaj cum incarci?

    Reply
    1. Revo Post author

      Stau la etajul 3, dar n-am încărcat niciodată de la priză. Am noroc că sunt poziționat într-o zonă cu foarte multe stații de încărcare, inclusiv multe gratis. De exemplu la 500 de metri de blocul meu este o stație de încărcare gratuită, montată de primărie.

    1. Revo Post author

      Știu că sună nasol, dar stai să explic înainte să tragi concluzii.

      Pe jos fac 35-40 minute până la muncă. Cu transport în comun nu prea e ok. Nu am nicio stație de autobuz în zonă și ambele autobuze vin foarte nasol pentru că e o zonă aglomerată. Așa că poți aștepta și 20-30 minute după un autobuz pentru a merge încă 10-15 minute cu el, deci tot ca pe jos. Plus că nu vrei să mergi cu autobuzul, mai ales acum. Mai rămâne varianta cu trotineta electrică, dar în 3/5 zile în care merg la muncă se întâmplă să am diverse chestii voluminoase la mine ori la dus, ori la întors (la întors cel mai frecvent diverse comenzi venite prin curier). Pe lângă asta cu trotineta electrică nu poți merge chiar oricând. Plus că mai apar spontan diverse drumuri de făcut cât timp sunt la birou. Până în Dr. Taberei pentru un act de la contabilitate, până la vamă, până la un furnizor, până la un partener, pe la un eveniment șamd.

      Singura variantă rămâne mașina. Problema este că în ultimii doi ani are și soția deseori nevoie să se deplaseze, individual de mine, dar nu chiar în fiecare zi. Estimez însă că va mai dura așa vreo 2-3 ani. De aici apare nevoia de a doua mașină. Așa că decât să car un mare diesel după mine, am preferat o electrică mică, iar diesel-ul stă în majoritatea timpului pe loc. Deci mai puțină poluare, deci bine. Probabil vom renunța la el sau îl vom înlocui cu ceva PHEV. Mai vedem după ce testăm apele cu Spring-ul.

  12. Stefan

    Haterii vor fi hateri mereu.
    Mi-a plăcut articolul, se vede ca nu ești profesionist in ale blogurilor auto ci doar un end-user (sa se oftice Cătălin).
    Nu mi-as lua Spring, pentru ca motive.
    Insa articolul este bine punctat pentru cei pe care ii bate gandul sa-si cumpere o jucărie de oameni mari.
    Have fun.

    Reply
  13. Pop

    Da tare masina, un fel de roaba electrica dar mai scîrțitoare bună de cumpărat sa nu moara chinezi …tata motor e muscle car….teapa maareee. Te lauzi cu cazan care în 5 ani o sa îl vopsești…luați-vă noi dar mărcii de renume

    Reply
  14. Daniel Ursu

    Subscriu este ideală pentru oraș. Cei care consideră “cazan ” o mașină nouă chiar “chinezarie” ar trebui să privească gadgeturile pe care le folosesc să vadă tara unde au fost asamblate .Bravo pentru comentariu .

    Reply
  15. Da

    Întrebarea mea cea mare este asta : cat costa bateria mașinii când va fi cazul sa o schimbi…???

    Reply
    1. Revo Post author

      Salutare! Nu știu. Bateria are garanție 8 ani sau 120.000 km. Însă cu siguranță nu voi ține această mașină 8 ani, așa că nu îmi fac probleme.

  16. Da

    Personal.am. ocazia sa dau un opel și sa itri în I rate pt duar 6 000ruro ,pt ca este un opel.euro3

    Reply
  17. George

    DACIA SPRING, LA PREȚ DE CHILIPIR PE ALIBABA. CU CÂT O POȚI CUMPĂRA? – VIDEO
    Publicat: 29 11. 2021, 10:47
    Actualizat: 01 12. 2021, 09:34
    Mihai Morcovescu
    H7af0a3018b784472be55e3d4e7db91fcS.png_720x720q50

    Faptul că modelul electric Dacia Spring se bucură de un imens succes de piață nu mai surprinde pe nimeni. Cele peste 40.000 de comenzi primite în ultimele opt luni stau mărturie în acest sens.

    Ceea ce nu știe multă lume este faptul că primul vehicul cu zero emisii din istoria mărcii autohtone se poate achiziționa direct din China, acolo unde este și produs la uzina Renault-Dongfeng din orașul Shiyan, provincia Hubei. Prețurile sunt mult mai mici decât cele practicate pe piețele din România și din alte țări europene.

    Dacia Spring la jumătate de preț

    Reply
    1. Revo Post author

      Scuză-mă că-ți spun, dar chestia aia de mai sus este o cretinătate pe care o tot propagă “ziariștii” de senzațional. E o cretinătate din mai multe motive și o să-ți explic de ce.

      Să o luăm pe rând. Da, Dacia Spring este produsă în Shiyan într-un joint-venture 50-50% dintre Renault și uzina Dongfeng. Dar asta nu înseamnă că Dongfeng face mașina și Renault doar pune sigla pe ea și o vinde. Sunt alte standarde, alte echipări, alt control al calității șamd. Trebuie să fii cel puțin naiv să crezi că e aceeași mașină doar pentru că arată la fel. Modelul chinezesc (Dongfeng T1 cred că se numește) este doar un carton pe roți. Are zero sisteme de siguranță. E de ajuns să te uiți la un crash test cu model chinezesc produs pentru piața din China (deci nu produs pentru Europa) ca să vezi diferența. Ești de acord cu mine că sistemele de siguranță cresc prețul unei mașini?

      Ok, nu vrei să crezi partea asta, bine. Hai s-o aducem în țară. Cât costă transportul unei mașini pe vapor, știi? Cât se mai adaugă de la taxe vamale, știi? Cât se mai adaugă TVA?

      Felicitări, ai adus-o în țară. Acum du-te la RAR și înscrie-o. Ia vezi, poți? Nu poți, va trebuie omologată. Și ce crezi, nu o să poți s-o omologhezi, din cauza lipsei acelor sisteme de siguranță.

    2. Bogdan

      Mulțumim pentru impresii. Am vrut să o iau și eu dar nu am fost dispus să aștept și am luat Zoe. Credeam că Spring o să ia 0 stele dar până la urmă le-a luat Zoe al meu:)) de care sunt totuși mulțumit cu mici rezervări. Per total Spring mi se pare masina ideala cât timp nu e singura:))). Merg gratis sau ieftin, nu o murdăresc așa despre principala, nu poluez prin oraș …
      Așa și Springul făcut în China e varza pe sigurata…. + Transport. Chiar nu se merita. Asta european era cat pe ce să ia 2 stele, e super sigur pentru oraș.

      Felicitări pentru achiziție!

  18. Toma Emil

    Povesti frumoase,de adormit copii!!
    Acest povestitor,Ion Caragiale!🙈
    Nu plecati ochii si urechea la personaje plasate pentru aseamenea cosmetizări!!

    Reply
  19. Boboia

    Imi pare rau sa ti spun dar parca esti o femeie asa ai facut acest review…ca e albastra ca n are nush ce tapiterie…ba man..un prieten s a dus din Alba pana la Sibiu(80km) si nu s a putut intoarce pe autostrada inapoi findca e mai la deal Sibiu-Alba si a trebuit sa incarce..o masina unde specifica 300km autonomie🤣 …te ai plimbat prin Bucuresti facand..4 km pe zi si esti multumit…ia ti bicicleta frate

    Reply
    1. Revo Post author

      Bă man, fii atent. Ăsta e un articol lejer, pe care să-l înțeleagă toată lumea. Sau mă rog, majoritatea. Dacă ai fi fost pe blog de mai mult timp, ai fi știut că este doar unul dintre articole. Este al nouălea chiar.

      Uite, de exemplu ăla cu specificații tehnice e scris prin martie, când d-abia se aflase de Dacia Spring. Are acolo de toate, de la dimensiuni până la capacitate portbagaj șamd:
      https://www.revoblog.ro/dacia-spring-apare-intr-un-video-de-prezentare/
      Ia uite-l și pe cel după prezentarea oficială, cu date despre baterie, autonomie, încărcare, garanție baterie:
      https://www.revoblog.ro/dacia-spring-masina-electrica-prezentata/
      Ia uite și un test drive cu varianta de Ride Sharing:
      https://www.revoblog.ro/test-drive-5-zile-dacia-spring/
      Ce ai vrea să fac? Să repet de fiecare dată detalii tehnice?

      Prietenul tău pare că nu înțelege cum funcționează mașina electrică. A fost surprins de faptul că o mașină electrică trebuie încărcată? Fascinant! Oare știe că ăia 300 km (nici măcar, 295 dacă e să fim corecți), declarați de producător sunt în condiții de oraș, la temperatură optimă, unde intră și încărcarea regnerativă? Nu cred. Oare înțelege diferența dintre “autonomie declarată” și “autonomie reală”? Nu cred, că e greu.

  20. Big T

    Citing comentariile imi pare ca articolul tau a ajuns pe ceva grupuri de Diesel/VW/’BMV sh’ lovers.

    Reply
  21. Andrei

    Cat ai platit la RCA si la ce clasa te-au incadrat ? Am inteles ca masina de pina acum era pe numele altcuiva, deci practic e prima asigurare pe numele tau de aceea sint curios pentru ca voi fi in viitorul apropiat in aceeasi situatie.

    Reply
    1. Revo Post author

      Clasa B0, 1361 lei la Allianz. Iar CASCO a fost 3162 lei. Împreună un simpatic total de 4523. Și prețurile sunt mai mici pentru că am făcut pachet CASCO+RCA și am plătit tot o dată, nu în rate.

    2. Andrei

      Ouch ! Mi se pare ciudat ca nu au luat in calcul de cand ai permis de conducere si probabil te-au incadrat doar dupa varsta.Macar e la o companie serioasa.Drumuri bune !

  22. Vali

    Simpatic articol . Dar comentariile sunt cireasa de pe tort . Vezi nesimtirea romaneasca in splendoarea ei . E democratie (cat e) . Si fiecare isi cumpara ce masina vrea . Daca ai bani iti faci o vila sa moara vecinii de ciuda . Iti iei o masina bengoasa . Sa mai moara aia odata de ciuda . Si cam atat . Mintea romanului . Sa aiba mațul gros si sa faca bascalie de orice . Daca as fi bogat as lua un avion care sa aterizeze si pe apa . Cel putin stai la distanta de idioti pentru o scurta perioada de timp .

    Reply
  23. Adrian romeo

    Bateria ce garantie are cat costa sa o schimbi si dupa cat timp

    Reply
    1. Revo Post author

      Bateria are 8 ani garanție sau 120.000 km. Nu știu cât costă să o schimb, sigur nu va fi cazul, că nu o s-o țin atât.
      Și oricum, la câte Spring-uri sunt pe piață, sigur vor apărea service-uri de schimbat baterii peste tot, așa cum sunt și service-urile auto 🙂

  24. Alex

    Salut! Mi-a plăcut articolul, se vede ca ai dat banii pe ea:)
    Am tot cautat părerile unor posesori. E interesanta masina. Pentru ca stau in București, si pentru ca e singura mașină electrică noua pe care mi-o permit, ma gândesc serios sa iau anu asta una. Sa vad cum e cu programul rabla anu ăsta, si poate comand una in lunile următoare.
    Spunea cineva ca mergi cu mașina asta ieftin spre cadou:)
    Am 2 stații foarte aproape, care sunt mereu goale si costa 1.29 lei un kh/h. Fata de cat dau pe benzină intr-o zi normală în București, chiar e ieftin spre cadou. La locul de parcare din curtea blocului agăț statia de perete, trag un cablu si aia e. La cat de încet mergi cu mașina in București, mașina asta e fix ce trebuie. Daca scot si cam 150km cu un plin, in București, ma declar mai mult decât mulțumit.

    Reply
  25. Gogu

    Masina are un pret. Daca e mic sau mare eu decid ca cumparator. Problema este ca pentru pretul platit masina are niste specificatii. In specificatiile producatorului se precizeaza ca autonomia e de 230-300km.
    Pai atat trebuie sa aiba. De banii pe care i-am dat atata trebuie sa mearga.
    Daca merge 100km e o problema. Inseamna ca oferta e mincinoasa.
    Nu scrie nicaieri ca e masina de oras. E masina si atat. Tb sa mearga din punctul a in punctul b pe sosea. Mai ales in Ro unde statiile de incarcare sunt rare e frustrant sa ramai in pana prostului.

    Reply
    1. Paul

      Pari bosorogul care masoara apa din sticle borsec cu seringa, doar doar ii prinde odata sa ajunga la stiri.

      E peste puterea mea de intelegere cum ti-ai putea imagina ca toti proprietarii de X masina scot consumul declarat. Mai bine ai cauta cum se calculeaza.

    1. Revo Post author

      Am încărcat gratis, la o stație publică montată de primărie.

    2. Paul

      Daca bateria are 26kw, chiar nu poti sa vezi cati kw sunt si sa inmultesti cu pretul unui kw?

  26. Catalin

    Eu aveam nevoie de a 2-a masina urgent pt oras si cum nu am avut rabdare 6 luni pana vine comanda am cumparat un Spring nou cu doar 4km din Focsani. Apoi partea tare este ca am revenit acasa, in Iasi, fara sa o incarc. Deci am mers 240 km Focsani – Iasi fara oprire si cand am ajuns acasa mai aveam 15%baterie si 45 km estimati. Este adevarat ca am mers cu modul Eco si viteza de 70-80 km/h pt a testa autonomia si a evita timp aditional pt incarcare.

    Reply
  27. Doru

    Salutare participanților la discuție!!
    Azi am reușit în sfârșit sa ajung la o reprezentanta în Timișoara pt un drive test cu Spring…
    Am rămas plăcut impresionat de mașinuța, și în ciuda faptului ca am câteva chestii care… ma deranjează, totuși azi am plătit avansul…
    Aș vrea să aflu și părerea voastră despre următoarele probleme observate de mine
    -ventilația nu merge simultan pe parbriz și pe geamurile laterale
    -stergatorul lovește în partea inferioara dreapta a parbrozului și rămâne aprox 10-12 cm neșters în stanga
    -după ce am oprit și am scos cheia din contact, stergatorul încă funcționează pe treapta intermitent
    -ma simt înghesuit în ușă șofer și cu umărul în stâlpul dintre usi
    -oglinzile nu au dezaburire???
    -am mers când ningea afara, la motor plin de zapada

    Reply
    1. Revo Post author

      Salut, Doru! Între timp am scris un articol special despre minusuri:
      https://www.revoblog.ro/dacia-spring-top-5-minusuri-dupa-o-luna/
      Și despre plusuri, ca să fim corecți:
      https://revoblog.ro/dacia-spring-top-5-plusuri-dupa-o-luna/

      Ca să-ți răspund punctual la întrebările tale, aș spune că:
      – Am auzit despre această problemă cu ventilația, dar nu prea o înțeleg. Aerisirea are poziție pentru ventilație parbriz, iar ventilația geamurilor laterale se rezolvă cu difuzoarele de aer laterale din bord. Nu m-am gândit să și pun mâna pe difuzoarele acele de aer ca să văd dacă chiar iese aer pe acolo. Dar îți pot spune că într-adevăr, fiind și mică, e o mașină predispusă la aburire și e destul de pretențioasă cu setarea ventilației. Eu am găsit o poziție a selectorului în care nu se mai aburește. E pusă pe căldură la maxim, treapta 2 de ventilație, ventilație picioare + dezaburire.
      – Da, rămâne neșters în stânga. Nu cred că din cauză că ștergătorul lovește ceva, ci pur și simplu așa a fost gândit. Se poate muta brațul ștergătorului mai sus și șterge mai bine și zona din stânga.
      – Nu am observat chestia asta.
      – Eu mă simt ok, la 186 cm și 80kg
      – Oglinzile nu au dezaburire
      – Nu cred că este o problemă, motorul nu are părți în mișcare ca la cele pe combustie, dar dacă te deranjează se rezolvă cu niște chedere montate sub capotă.

  28. Marius Sorin Vasiluta

    cineva spunea mai sus ca ar avea un consum de 17.5 kw/100km comparativ cu 10L la un benzinar de 1.2 aspirat ar rezulta un consum de 2 ori mai mic.
    asadar nu se merge chiar pe gratis nici electric

    Reply
  29. Catalin

    Marius, cred ca ai gresit putin la calcule legat de consum 😀. Chiar si iarna cand masina electrica consuma mai mult platesti de cel putin 4 ori mai putin decat o masina pe benzina. Eu am 16 kw/100 km in ultima luna dar hai sa facem calculul cu 17.5 kw/100 km:
    0.8 Ron (asa am eu pe factura Eon pt Dec pt 1kw) * 17.5 = 14 Ron.
    La benzina in oras 10% este optimist dar trecem asa : 10* 5.9 = 59 Ron
    Apoi facem raportul :
    59 :1.4 = 4.2
    Deci in medie Dacia Spring consuma de 4.2 ori mai putin iarna decat o masina pe benzina.
    La 1200 km cat fac eu pe luna prin oras fac o economie de 540 Ron si 6480 pe an. Deci in aproximativ 6-7 ani economisesc 10 k euro doar din combustibil. O fi mult , o fi putin? Nu mai zic din intretinere cat se economiseste . Nu tu distributie, bujii, ulei motor, …

    Reply
  30. Claudiu

    Felicitari pt achizitie si pt ca … cheltui din timpul vietii tale pt a salva planeta.
    Am citit aprox. 50% din blog si am observat ca iti cheltui ceva energie raspunzand carcotasilor.
    N-ar fi mai pragmatic sa folosim timpul asta pt reincare baterii?
    Carcotasii vor ramane la fel cu sau fara timpul dedicat lor.
    Stima !

    Reply
    1. Revo Post author

      Mulțumesc, Claudiu!
      Eu cred că trebuie să le răspunzi celor care au o logică greșită. Altfel pot rămâne cu impresia că au dreptate și dacă nimeni nu îi corectează niciodată, vor merge din eroare în eroare, crezând că dețin adevărul suprem și vor încerca să le impună și altora “adevărul” lor mai departe.
      În plus, cei de pe margine, care poate nu știu exact despre ce este vorba dar vor doar să-și formeze o părere, dacă văd cineva nu le răspunde celor care greșesc, poate trag concluzia că de fapt este corect ce spun cârcotașii.

    1. Revo Post author

      Merci că ai postat! Și pentru mine a fost o surpriză să aflu că cineva îmi vinde mașina pe OLX 🙂 A furat pozele de pe blog și le-a postat pentru anunțul lui. Am făcut plângere la OLX și au șters anunțul.

  31. Luky

    Nu pare a fi sters.
    Ni vreau sa fiu carcotas, insa pe Olx par a fi mai multe poze decat in blog… de unde le-a luat?

    Reply
    1. Revo Post author

      WTF! Mersi că mi-ai zis! Am făcut atunci plângere şi la OLX şi la AUTOVIT. Am verificat mai pe seară şi şterseseră ambele anunţuri. Acum văd că au reapărut, dar cu alte poze faţă de data trecută. Data trecută erau nişte poze de la volan în care se vedea că meniul este în poloneză (sau o altă limbă ciudată). Acum văd că le-a păstrat pe cele de la exterior cu maşina mea, dar a schimbat acele poze cu unele din România de la o maşină care are vreo 4500 de km. A mea nu are nici măcar 1000 deocamdată 🙂 (also între timp nu mai are numere roşii).

      Heh, mai facem o plângere. Poate până la urmă se învaţă minte. 🙂

  32. gheorgica

    Va salut ! Springul asta nu este o masina. Este o necesitate in alternativa de transport.Fiecare are motivatia lui cand vrea sa o cumpere.Eu m comandat una luna trecuta si sper sa vina prin septembrie. Culoarea albastra nu am gasit asa ca am ales alba. Nu am mai vazut alba pe sosele doar argintie. No acum motivele mele in aceasta alegere:
    – pretul scazut la aceasta categorie
    -necesitatea de transport ieftin. Am o locuinta la tara pe timpul verii pe care am dotat-o cu fotovoltaice prin programul AFM fotovoltaice. Electrica imi da bani ridicol de putini pe energie asa ca prefer sa consum udand gradina sau acum incarcand bateria.. Pentru aprovizionare tre sa merg 25 km intr-un orasel. Cu masina pe combustibil clasic consum 7% si dimineata este ca peste tot aglomeratie in trafic . Din cauza veniturilor mici nici nu am mai vizitat imprejurimile…….. In Bucuresti transportul in comun este aiurea si infect ,parcarea scumpa, nu mai spun sperietoarea psd cu interzicerea circulatiei prin centrul orasului si alte bazaconii cu poluarea…..
    multe sunt motivele mele pro Spring.
    Vor fi multe probleme sunt sigur dar ce masina nu are hibele ei.
    Norocul este ca pana te deprinzi cu ele iti cumperi alta.
    Astept nerabdator sa vina si daca jumatate din nevoile mele for fi satisfacute atunci ma declar multumit

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu. Pozele din acest articol sunt foarte populare și periodic le fură cineva (sau mai multe persoane) și le pun pe OLX pentru a vinde mașinile lor. Am explicat mai sus ce se întâmplă 🙂

  33. Sorin

    Felicitari pentru articol si pentru rabdarea de a trata pe fiecare cu blandete, chiar si atunci cand tonul lor nu este deloc potrivit unei dicutii civilizate. Ai prins zapada iarna ? Stiu ca nu a prea fost zapada anul asta. E cineva care a prins ? cum se comporta ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu, pe ce am mers eu nu cred că se poate numi zăpadă. Nici măcar nu i-am luat cauciucuri de iarnă. Probabil că dacă se așterne zăpada voi merge cu Dusterul.

  34. Dan

    Foarte putin probabil ca cineva sa citeasca randurile de mai jos, insa ma gandesc ca poate doamne ca Maria vor apuca ( oare?)sa afle ca rautatea omeneasca nu se mosteneste. Este o alegere personala. Daca dintr-o data nu ar mai fi oameni rai, sau daca s-ar abtine cei care aleg sa fie asa, fie numai si pentru o zi, ar fi oare acea zi mai frumoasa si buna, pentru toata lumea? Toleranta, intelegerea si acceptarea sunt iarasi optiunea fiecaruia. Nu vreau s-o invinuiesc pe doamna Maria de rautate, fiindca as deveni un rau la randu-mi, ii propun doar sa aleaga o zi pe care sa si-o faca mai frumoasa si mai buna.
    Sa-mi ierte dansa indrazneala, daca intre timp s-a bucurat deja!

    Din respect pentru oamenii care vor sa aibe numai zile bune!

    Reply
  35. Alin

    Salut, am auzit un zvon legat de ventilatie, cum ca ar baga tot praful/frunzele din exterior in habitaclu neavand nici un filtru. Este adevarat sau doar mit?

    Reply
    1. Revo Post author

      Salut! Are filtru de habitaclu. Mai scapă diverse mizerii mici în habitaclu, dar nu mai mult decât la alte Dacii.

  36. trueblood21

    Astazi mi-am comandat si eu o Dacia Spring … dintre toate fiarele de calcat – aceasta mi s-a parut a fi cea mai economa – din toate punctele de vedere. De ce as da minim 40-60.000 euro pentru o tesla sau chiar mai mult pentru alte variante.
    De test – este din punctul meu de vedere o achizitie buna.
    Avand in vedere ca la 9700 euro cat a costat cu toate promotiile curente – daca scutesti cei 400 lei de motorina sau benzina saptamanal, revizii si consumabile – in aprox. 7 ani s-a amortizat cheltuiala cu valoarea masinii.

    Intr-o luna voi reveni cu mesaj cu primele impresii.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: