Zilele trecute, noul director Dacia, Mihai Bordeanu, a ieșit la rampă și a dat mai multe detalii despre viitorul mărcii. Dintre toate, cea mai importantă mi s-a părut confirmarea pentru facelift-ul Dacia Duster 2021, echipat cu transmisie automată și posibil cu un nou sistem multimedia.
De fapt facelift-ul trebuia să vină mai târziu, însă lansarea a fost grăbită pentru 2021 pentru a revitaliza vânzările. Ceea ce sună foarte bine. Mi se pare că vânzările Duster-ului au probleme din cauza lui Suzuki Vitara și Ford Puma. Puma, deși nu este pe același segment cu Dusterul, fură din clienții Daciei, pentru că la 16-17 mii de euro vine cu un mild hybrid și oferă mult mai multe dotări și fainoșaguri față de ce poate pune Dacia pe Duster. Drept urmare, cele mai multe SUV-uri înmatriculate în ianuarie 2021 în România au fost Ford Puma. Iar Ford a anunțat deja pentru aprilie varianta de Puma cu motor mai mare și cutie automată.
Vestea foarte bună este că Dusterul va veni și el cu transmisie automată. Nu cred că pot să se apropie de Nissan și Captur, așa că nu cred că vor pune motorul de 1.3 litri. Probabil va fi tot motorul de ECO-G de 100 CP, cuplat la o cutie CVT. Din păcate Dacia încă nu este pregătită pentru hybrid, așa că nu îndrăzniți să sperați nici măcar la un mild hybrid. Mild hybrid-ul de la Dacia se numește GPL 🙂 Sunt curios însă dacă la acest motor de 1 litru pot pune și tracțiune 4×4.
În fine, vom vedea. Este un an interesant din punct de vedere auto.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Duster cu motor de 1L e o gluma proasta
Nu este o glumă ci este chiar o realitate 🙂