A început CES și Samsung a venit deja cu o idee bună. Au lansat un cuptor cu cameră video integrată, pentru a monitoriza în timp real statusul mâncării. Îi spun Bespoke AI Oven.
AI-ul din nume vine de la faptul că pe lângă cameră, are și algoritmi AI pentru a detecta ce mâncare vrei să prepari și să recomande temperatura optimă și timpul necesar pentru preparare. Ba chiar are și funcție care detectează că mâncarea se arde și îți trimite o notificare pe telefon.
Samsung spune că acest cuptor recunoaște 80 de preparate și ingrediente. În practică mi se pare foarte greu de implementat așa ceva. Probabil va ști de “fish”, “pizza”, “meat” șamd. Mă îndoiesc că va recunoaște “sarmale” și “ardei umpluți”.
Cred însă că ideea cu amplasarea unei camere video în interiorul cuptorului este foarte bună. Nouă ni se întâmplă deseori să pierdem timpul aiurea prin bucătărie doar pentru a verifica din când în când dacă mâncarea este gata sau mai trebui lăsată. Așa aș putea să mă duc să văd un episod dintr-un serial și să stau și cu ochii pe telefon în ultimele 20 de minute.
Și mă mai gândesc la ceva. Dacă acea cameră oferă o imagine foarte bună, bănuiesc că se economisește și energie, datorită faptului că nu mai este nevoie să deschizi ușa cuptorului pentru a vedea statusul mâncării.
Bineînțeles, fiind vorba despre un produs Samsung, camera este integrată cu SmartThings, vei putea face poze la mâncare și … evident… vei putea share-ui livestream-ul pe social media. Parcă și văd live stream-urile cu “watch ham slow cook live for 8 hours”.
În realitate însă, mi se pare o funcție utilă pentru bucătarii pro stil Hădean și implicit pentru noi. Adică mă gândesc că un video sau o imagine din cuptor cu “iată cum ar trebui să arate când este gata” este mai edificator. Iar mie mi-ar plăcea să fac timelaps-uri cu o friptură în cuptor. Sau să primesc de la Alice o poză cu “uite cum arată friptura asta, vino acasă mai repede!”.
De altfel, nu ar fi prima dată când facem asta. În 2018 am gătit niște coaste la slow cooker prin livestream. Adică am pornit slow cooker-ul, am plecat la cumpărături și am montat o cameră, ca să vedem cum se fac coastele LIVE 🙂
În concluzie, not a bad ideea, Samsung. Ar merge la pachet cu frigiderul cu TV și cameră video, de care eram la fel de entuziasmat, dar pe care din păcate nu l-am văzut pe nicăieri încă.
Dacă vreți să aflați mai multe despre cuptor (sau noua gamă de frigidere), găsiți info aici.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.