Ca de obicei, în momente mai tulburi, apar tot felul de site-uri care încearcă să manipuleze. Este uimitor cât de mulți oameni – inclusiv oameni de la care aveam pretenții – cred tot felul de prostii, doar pentru că sunt scrise pe internet.

Nicio informație nu este validată automat doar pentru că a apărut pe un site cine știe unde pe internet. Ştiți cât costă să faci un site? 200 de lei și 15 minute. Iar oamenii sunt dispuși să creadă orice tâmpit care are 200 de lei în portofel și ceva timp liber.

Nu sunt cel mai luminat în acest domeniu, sunt alți Jedi cu pielea tăbăcită care pot mirosi o cacialma dinainte să se găndească anumite grupuri de interese că ar trebui s-o pună la cale, dar iată câteva repere pentru a nu cădea în plasă:

1) Caută sursa pe parcursul articolului.

Codul deontologic al jurnalistului (heh, ce glumă) spune că se poate publica o informație ca fiind veridică numai după ce au fost verificate alte două surse de încredere. Alții spun de trei surse. Nu este important numărul, este important ca acele surse să fie de încredere. Sunt site-uri care pentru un articol fabrică alte 2-3 surse și le menționează la sfârșit, pentru a părea mai credibile.

2) Verifică vechimea site-ului.

Uite-te prin articole și vezi care sunt cele mai vechi.  Un site care există de 10 ani nu va risca așa de ușor să-și strice reputația îndreptând tunurile împotriva cuiva. Tot ce este sub un an trebuie privit cu scepticism. Se pregătesc bloguri inclusiv cu 4-5 luni înainte, pentru a discredita un produs atunci când apare pe piață.

3) Verifică celelalte subiecte abordate.

Dacă ai citit un articol despre semnele alea ciudate de pe ambalaj și nu știi ce să crezi, uite-te și prin celelalte articole de pe site. Dacă mai găsești un articol despre extratereștri naziști sau alte asemenea, e clar că e un site care inventează conspirații.

4) Ce limbaj folosește autorul? 

Care este tonul pe care scrie? Dacă 90% din articole sunt doar cu înjurături înseamnă că acesta este unicul scop al site-ului. Să genereze trafic cultivând ura unui individ pentru un subiect/grup/persoană sau să o valorifice direcționând-o într-o anume direcție.

5) Dreptul la replică pentru cel incriminat.

Un site care scrie că Iohannis face trafic de organe ar trebui să includă și dreptul la replică, măcar să spună dacă a încercat să contacteze partea incriminată pentru un răspuns și aceasta a refuzat. La fel de bine și în cazul unei companii. Dacă aș spune de exemplu că IKEA face chifteluțe din carne de ren sau că Napolact își bate joc de fermierii din Ardeal, normal ar fi să le trimit un mail, să-i întreb dacă așa este și să includ și răspunsul lor. Uneori răspunsul vine prea târziu și răul a fost deja făcut, aici este altă discuție.

6) Vezi cine este autorul articolului.

Punctul ăsta-mi place mie cel mai mult. Pentru că de regulă, când citesc un articol prost sau panicard, caut numele autorului pentru a-i trimite un mail cu înjurături. Când mai citiți un articol prost, uitați-vă dacă este semnat. Uitați-vă și la cele date de mine drept exemplu, o să vedeți că majoritatea nu au autor. Bine, nici asta nu este o garanție, se poate ca și numele să fie inventat, ca în cazul surselor. Din cauza asta fac uneori efortul suplimentar pentru a trimite mailul cu înjurături.

Şi pentru că tot suntem aici, iată o listă făcută de Doru cu site-uri care trebuiesc evitate: cocoon.ro, expunere.com, stiripesurse.ro, criticatac.ro, nationalisti.ro, efemeride.ro, infoalert.ro, comisaru.ro, onlinereport.ro, reportervirtual.ro, dcnews.ro, cyd.ro, activenews.ro, nuv.ro, stirinefiltrate.ro, fluierul.ro, stiri-extreme.ro, exclusiv24.net, roblastingnews.com, inliniedreapta.net, napocanews.ro, ortodox.md, doxologia.ro, bn24.ro, stirilerotv.ro, lovendal.ro, gandeste.org

După cum spuneam, sunt alții mult mai buni decât mine la acest capitol. Articolul meu nu va ajunge niciodată la atâtea share-uri câte ar fi avut dacă i-aș fi dat titlul: “ŞOCANT! Am găsit doi gândaci în Cola! POZE cu gândacii MORŢI!”, dar era păcat să nu-l scriu. Pentru că riscăm ca și internetul să-și piardă atât de mult credibilitatea încât să ajungem să ne uităm la televizor, ca pe vremuri.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook