Cum să recunoști un burger bun în cinci pași simpli

By | May 18, 2018

Pentru că se poartă mâncărurile lejere și sănătoase și pentru că prietenii mi-au atras atenția că nu mănânc prea sănătos, m-am gândit să scriu acest mic ghid, în care să spun care sunt așteptările mele de la un burger bun.

Înainte nu știam decât să decid dacă îmi place sau nu. Nu am reușit să îmi dau seama care este diferența dintre un burger bun și unul mediocru până nu am pus eu mâna să mi-l fac singur acasă. Și de atunci am devenit destul de critic cu burgerii de la restaurante.

Pentru început, o să spun că sunt fanul burgerilor “clasici” cu un twist. Adică nu mă dau în vânt după burgeri cu ingrediente fanteziste gen ananas, scoici Saint-Jaques, untură de bursuc sau mai știu eu ce. Ci mai degrabă prefer un burger după o rețetă clasică (chiftea, salată, roșii, ketchup, sos pe bază de maioneză) și cu încă unul sau două ingrediente care să-i dea un gust un pic diferit.

Chifla – În timp am învățat să deosebesc chiflele făcute în casă de cele cumpărate de la magazin. Îmi plac acele chifle care sunt pufoase și pe care le poți presa dacă bagi detele în ele. Dacă sunt sfărâmicioase și se rup în mici bucățele când le presezi, e semn că ceva nu este ok. Îmi plac chiflele care nu sunt prea dulci la gust și care au și puține semințe de susan, mac sau dovleac.

Carnea – Compoziția trebuie să fie cât mai simplă după părerea mea. Nu-mi plac localurile care îi pun în compoziție tot felul de condimente, de o fac să semene la gust cu o chiftea făcută de bunica. Și să fie făcută medium. Merge și un medium-rare. Dar nu bine făcută, că altfel burgerul va avea un gust uscat în final. Să fie rozalie la mijloc și suculentă. Aici se văd localurile care se zgârcesc la carne, și din cauză că fac chifteaua prea subțire, nu au cum să o pregătească “medium” pe grătar, că imediat se arde.

Sosuri – După cum spuneam, îmi plac variantele clasice. Cu ketchup și un sos pe bază de maioneză. Eu acasă fac sosul pe bază de maioneză cu bucățele mici de castraveciori acri, usturoi granulat și uneori un pic de fulgi de chilli (Alice consideră de fiecare dată că este “un pic cam mult”). Uneori este bun și un pic (dar un pic de data aceasta) de ulei de trufe.

 

Brânza – Trebuie să fie un pic topită atunci când burgerul sosește. Dacă nu e așa, ori n-a fost încălzită deasupra cărnii, ori e o brânză de plastic. Îmi plac burgerii cu emmentaler, cheddar sau gorgonzola. Mi se pare că brie și camembert nu prea se simt la gust.

 

Bacon – N-ai cum fără bacon. Pur și simplu n-ai cum.

Pentru restul ingredientelor care au mai rămas (roșii, ceapă, salată), singurul criteriu este să fie proaspete. Și încă o pretenție pe care o am este să se simtă la gust toate ingredientele trecute pe meniu. Din această cauză nu m-a impresionat de exemplu burgerul special al Hard Rock Cafe de la Burgerfest 2018. Pentru că nu am simțit deloc gustul de pancetta și usturoi copt.

Cam atât. Dacă aveți și alte criterii personale sau ingrediente care vă plac în burgeri, mi-ar plăcea să le aud 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Cum să recunoști un burger bun în cinci pași simpli

  1. Calin

    DA, recunosc …
    mananci foarte “sanatos” … carne tocata si diverse branzeturi FOARTE pasteurizate ! sper ca totusi lasi deoparte cartofii prajiti…
    … parca te deranja “tigareta electronica”, nu ?
    …prietene… e cam acelasi lucru !

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu, nu e cam același lucru. Că eu nu vin să-ți bag ție carne tocată și brânzeturi pasteurizate pe nas.

    2. nicu

      Si ce w nesanatos la alimentele pasteurizate?

  2. Calin

    Nici eu …
    Tu nu ma vezi in localurile unde mananci tu / eu nu te gasesc unde mi se permite mie utilizarea tigaretei electronice !
    Ce zici ? … e democratic si e loc pt amandoi in societatea asta ?
    nota speciala: s-au deschis terasele; mie fumul de tigare imi face extrem de rau. Crezi ca ii pasa vreunei terase de disconfortul meu ? … tot fumul fumatorilor “nesimtiti” ( e expresia ta ! ) vine in nasul meu ! Stii ce fac ? ma mut la alta masa sau plec acasa ! pt ca e permis ( inca ) fumatul in aer liber !
    Pe baza aceluiasi rationament: este INCA permis VAPATUL in spatii publice inchise !…asa ca mi se rupe de dorinta ta de ” sanatate” cand ingerezi “cadavrele’ alea prajite !

    “prietenii mi-au atras atenția că nu mănânc prea sănătos” = sa iti tii prietenii aproape !

    Reply
  3. Florian

    Asta îmi aduce aminte de dl.popa un vindecător cu naturiste. Ma intreaba: domnule dumneata găini moarte mănânci …? Zic – mi se pare anormal sa le mănânc vii. Zice- domnule tine minte ” mănânci mâncare moarta ești mort, mănâncă domnule mâncare vie. Astăzi este mort domnul în cauza . Asa fie ca fumezi sau mănânci sănătos sau nu tot mori. Oare cum este bine sa mori bolnav de la mortaciuni și fumat sau sa mori sănătos?

    Reply

Spune-ți și tu părerea: