De câțiva ani am dezvoltat o obsesie cu cămășile pătate la subraț de la antiperspirant. M-am documentat și am aflat că petele galbene sunt rezultatul reacției chimice dintre o proteină secretată de glandele sudoripare și aluminiul din antiperspirante.
Inițial credeam că Gerovital este ok, dar apoi am văzut că uneori mai lasă și acesta urme. După ce am citit explicația cu aluminiul am încercat să caut un deodorant simplu, fără aluminiu. Din păcate acestea se găsesc mai greu și se pare că nu sunt atât de eficiente împotriva transpirației. Din această cauză nu înțelegeam cum unii pot cheltui 100 de euro pe o cămasă și să riște apoi să se îngălbenească la subraț după câteva purtări.
O explicație mai bună și o soluție a venit de la Alexandru Neștian, bloggerul meu preferat de fashion. Practic, e printre puținele situații în care trebuie să tratezi efectul și nu cauza. Petele nu apar direct de la purtare, ci în timp, dacă nu se spală cămașa imediat după purtare.
Şi aici era și problema mea. Nici eu nici Alice nu avem foarte multe cămăși sau tricouri albe. Așa că după o purtare, cămașa aștepta unori și o săptămână până se strângeau destule rufe albe pentru a umple mașina de spălat. Şi așa se explică și de ce uneori apăreau pete, alteori nu. Pentru că uneori le spălam rapid, alteori așteptau mai mult. Acum mă scuzați dacă pentru voi pare ca și acum am descoperit roata. Eu nu gândisem problema în acest fel.
Așadar, soluția, chiar dacă nu este tocmai plăcută, este spălarea rapidă a cămășii după purtare. O variantă ar fi un mers la curățătoriei, dar parcă nu este deloc comod. Noi încercăm să stabilim cu o zi înainte să purtăm amândoi haine albe și eventual să purtăm mai multe pe parcursul săptămânii, ca să ajungem să le spălăm mai repede. Acum să vedem dacă suntem destul de rapizi cu spălatul lor încât să nu mai avem neplăceri 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Util articol, nu stiam asta, incercasem tot felul de trucuri ! Deci joi si vineri camasi albe, pentru ca vineri seara e zi de spalat rufe ( am o masina cu capacitate de 7 kg ) .
Te salut,
eu folosesc de cca 10 ani piatra de alaun (sau piatra acra), la fel si eu parca am descoperit roata, ideea e ca de 10 ani eu nu mai am tricouri sau camasi patate.
Aici gasiti mai multe detalii despre aceasta, pretul variaza intre 10 si 25 ron
http://www.elemental.eu/ro/665-piatra-de-alaun.html
PS nu blocheaza glandele sudoripare si nici nu opreste transpiratia, doar elimina mirosul si nu mai am tricouri patate.
Wow, acum am citit și eu, pare foarte interesantă treaba. Am citit și comentariile, sunt uimit. Tu de unde cumperi și ce model? Că aș vrea și eu câteva 🙂