Cum era să-mi iau țeapă cu vânzarea unui telefon

By | October 6, 2013

Pe 4 Octombrie, Nexus S a părăsit familia. Nu îl voi uita niciodată, a fost unul dintre cele mai bune telefoane pe care le-am avut. L-am pus pe Okazii cu 550 lei și mă tot tatona un tip. Faze d-alea cu „îți dau 450 doar azi”. I-am spus că ultimul preț este 500 și l-am trimis la plimbare.

A doua zi găsesc 3-4 mesaje de la el în care mă întreba detalii, o vrăjeală cu „îl iau lu un prieten pentru copilu de 12 ani” + încă un „ultimu preț?”. Omul era setat pe 450 de lei. Din moment ce am văzut că este interesat, n-avea rost să las la preț. Tot 500. Răspunde instant și zice că e de acord dacă îl pot livra acum la Unirii, că pe acolo lucrează el. Cu alte cuvinte, omul vrea să i-l aduc la botul calului. Bun, hai să facem așa.

Mă urc în metrou, iau telefonul și într-o oră sunt la Unirii. Mă întâlnesc cu un tip cu un cap mai mic decât mine, un lanț la pantaloni, fes tras pe ochi și 3-4 melcișori în urechea stângă. Ia telefonul, se uită la el și cârâie că se cam văd urme de uzură, că ecranul are niște zgârieturi (numai de el văzute, displayul era schimbat cu 3 luni în urmă). No shit Sherlock? Telefonul are aproape doi ani, oricum nu poți să-l dai de nou. Până la urmă îmi dă banii și plec.

Mă urc în metrou de Preciziei și pe la Eroilor mă sună ăsta.

  •           Bă, tu nu ziceai că-i decodat?
  •           E neverlocked, am băgat cartela de Digi în el și a mers.
  •           A, ok, că am văzut că scrie aici „CRX” (?!) și asta înseamnă că-i codat.
  •           Habar n-am ce înseamnă CRX, nu e codat, stai liniștit.
  •           Aha, ok, că eu îl vreau pentru Cosmote și n-am ce face cu el dacă e codat. Hai că o să caut un SIM și dacă nu merge nu știu cum facem.
  •           Caută, dacă nu merge mi-l dai înapoi, îți dau banii și gata.

La Gorjului mă sună iar:

  •           Bă, uite am pus un SIM de Cosmote în el și nu merge. Ce facem?
  •           Bine, hai că iau metroul invers și îți dau banii înapoi.

Mie mi se părea ceva dubios, știam că am testat telefonul. Încep să vorbesc cu un prieten mai AS în telefoane decât mine. Îmi spune și el că Google nu le dă voie operatorilor să blocheze Nexuși. (They are all unlocked regardless of whether you bought it outright or under contractThey are all factory unlocked, any “unlocking” process is a huge scam)

Pe la Lujerului mă sună iar “tupeu de borfaș”:

  •           Boss, uite, am vorbit cu tovarășu ăsta și zice că îl vrea până la urmă. Îl lași la 450 și îl decodează el”.

E clar, ăsta vrea să mă facă

  •           Aham, am înțeles, păi hai că mă întorc și vedem cum facem. – nu am vrut să-i spun ce am de gând să fac, ca să nu aibă timp să se gândească la alte combinații cât timp eu sunt pe drum.

Ajung la Unirii, îl sun și-i zic:

  •           Hai să-mi dai telefonul.
  •           Aah, te-ai gândit, nu vrei să-l lași la 450?
  •           Nu, la banii ăia nu-l mai dau.
  •           Păi și nu vrei să mai lași și tu măcar 20-30 de lei, că îl rutez eu dacă e, văd ce-i fac, că nu e așa de greu.

Deci până acum îl ducea la cineva, acum îl făcea el, că parcă nu-i așa de greu. Deja mă lămurisem. Nu aș mai fi luat telefonul înapoi, m-am gândit că tipul poate lucra pe la vreun service prin zonă și până acum putea să-i schimbe orice. M-am pus în mișcare și i-am spus:

  •           Uite care-i treaba prietene, operatorii nu au voie să codeze telefoanele Nexus.
  •           A, da, de unde știi ?
  •           Caută pe net și ai să vezi.
  •           A, da? Hai că mă uit și eu să văd. Poți să mai stai 5 minute acolo ?
  •           Sigur! (eu deja plecasem)

Mă sună și îmi zice că a căutat pe net dar nu prea a găsit, dar asta e, îl lasă așa.

  •           Unde ai căutat tu pe net?
  •           Păi pe google, pe forumuri, pe astea…
  •           Ia uită-te pe wikipedia și vezi ce spune.
  •           Ah, „Like all Nexus branded devices, the Nexus S cannot be sim locked and has an unlockable bootloader, allowing users to install custom ROMs”. Da, bine, hai că-l las așa și dacă nu reușesc te sun și ți-l dau.
  •           Bă, nu îl lăsăm așa. Ori rămâi cu el, ori mi-l aduci acum înapoi.

Vroiam să-l pun să vină și el degeaba până acolo. Eu deja plecasem și oricum nu l-aș mai fi luat înapoi.

  •           Nu, e OK, lasă că mă chinui eu.
  •           Aham, hai noroc atunci, eu am plecat.

Chiar dacă aș fi fost habarnist și nu știam faza asta, tot n-ar fi reuși să mă facă pentru că mă ghidez după regula mea de aur:

Nu negociezi la fața locului!

Şi ca bonus, factura e la mine. Nu o țineam în cutia telefonului și am uitat-o acasă când am plecat în fugă. Fără ea, garanția pe care încă o mai are telefonul (5 luni) nu este valabilă. Aveam de gând să mă întâlnesc cu el să i-o dau dar parcă nu mai am chef după ce m-a pus de două ori pe drumuri. Azi mi-a dat și calificativ pozitiv pe Okazii. La revedere!

Bagabonți & Combinații – est. 1990.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Cum era să-mi iau țeapă cu vânzarea unui telefon

  1. Shadow

    Dupa parerea mea,trebuia sa ii dai telefonu din prima,luai banii,si nu mai raspundeai la telefon.. il lasai si se descurca singur cu ce si-a luat… Scurt asa =)

    Reply
    1. revo Post author

      Da, dar țin la calificativele de pe Okazii. Cu diplomație am ajuns la 65+ pozitive și nimic negativ.

  2. Alexandru Todomescu

    Interesanta poveste, bine ca ai tinut pretul cat mai sus deoarece telefonul e foarte bun. Am o intrebare, care este utilizatorul tau de okazii deoarece eu ma cam tem sa cumpar produse de acolo si daca vad ceva interesant la tine voi cumpara.

    Reply
    1. revo Post author

      Salutare, mă poți găsi aici. Nu îmi câștig traiul vânzând pe okazii, pur și simplu vând lucruri de care mă împiedic prin casă. Nu știu dacă o să ceva interesant 🙂

      Legat de teama de a cumpăra produse, dacă mai stai pe blog, am de gând să fac în curând 2 aricole despre okazii în care să povestesc cum să vinzi/cumperi fără probleme. În general te uiți la calificative. Dacă omul are peste 10 pozitive, îți poți da seama că nu-i convine să dea o țeapă și apoi să nu mai poată vinde.

Spune-ți și tu părerea: