Am fost aseară la o întâlnire informală cu cei din conducerea eMAG: Iulian Stanciu – CEO eMAG, Tudor Manea – director general în România și Bogdan Axinia – VP Platforms & Technology.
Nu s-a urmărit o direcție clară, pur și simplu ne-am spus părerea despre modul în care a evoluat online-ul, ecommerce-ul și eMAG în ultimul timp. Plus despre Black Friday, inclusiv despre problemele aferente. A fost o discuție atât de liberă încât am vorbit inclusiv despre vorba din popor care spune că scumpesc prețurile cu o lună înainte pentru ca apoi să pară un preț mai mic de Black Friday. Pur și simplu am întrebat tot ce ne-a trecut prin cap.
Dar s-o luăm cu începutul. eMAG a crescut de la vânzări de 130 de milioane de dolari în 2011, la 500 de milioane în 2015 (cu tot cu Bulgaria și Ungaria). E greu să ții pasul cu o evoluție atât de rapidă și este normal să faci greșeli. Ca să vă dau un exemplu: în Ungaria și Bulgaria se fac livrări next-day tot din depozitul din România. Asta înseamnă că trebuie să trimită produsele cu multe mașini mici (tirurile ar sta foarte mult la vamă și nu ar mai ajunge a doua zi) și pe lângă asta, taxă verde plătită și în România și în Ungaria pentru aceleași produse.
Traficul pe mobil a cunoscut și el o creștere majoră în ultimii ani, la eMAG a ajuns 47% din traficul total. Iar rata de conversie de pe mobil a început s-o întreacă pe cea de pe desktop. Din cauza asta au lansat și aplicația, prin care vin doar 10% din vizite momentan. Echipa știe că aplicația nu este perfectă și o șlefuiesc în permanență. Au însă și unele limitări legate de securiatea datelor, pe care chiar sistemele de operare (iOS și Android) le impun.
Pentru Black Friday au pregătit câteva funcționalități foarte bune. În aplicație avem deja opțiunea de a cumpăra printr-un singur swype. A fost îmbunătățită și secțiunea”contul meu”. Acum vom putea primi notificări pentru produsele pe care le avem salvate în lista de favorite și tot aici vom regăsi și o listă cu voucherele cadou pe care le-am primit de la comenzile precedente.
Important: Acum poți edita comanda după ce ai lansat-o deja. Eu anul trecut am apăsat frenetic pe butoane și m-am trezit că am pus livrarea acasă în perioada în care aș fi fost la birou. Probabil mai mulți au făcut asta și acesta este și motivul pentru care se blochează liniile telefonice a doua zi, toți vor să modifice un detaliu al comenzii. Acum putem modifica inclusiv adresa de livrare după ce am lansat-o.
Şi mai important: Stocurile se actualizează foarte rapid. Asta înseamnă că timp de jumătate de oră după ce stocul s-a epuizat, dacă dăm refresh pe pagina produsului, există posibilitatea să apară din nou în stoc, dacă cineva a anulat comanda.
Legat de produse, nu am aflat mare lucru, decât că jumătate din stoc va fi redus: deci există 50% șanse ca produsul pe care îl ai deja în wishlist să fie redus de Black Friday. Şi încă un detaliu, Iulian mi-a confirmat că vor avea din nou o categorie de produse vândută în premieră în România. Nu știm ce.
Scumpirea prețurilor cu o lună înainte de reduceri. S-a pus și această problemă pe masă. Iulian ne-a explicat că produsele au un preț de bază, care tinde să scadă pe măsură ce timpul trece. Ei fac campanii periodice de reduceri, negociază cu furnizorii și ajung la un preț mai mic, valabil doar pe parcursul campaniei, apoi prețurile revin la nivelul de bază. Doar că mulți clienți iau drept referință acel preț mic, nu prețul de bază. Au spus că încă dezbat intern dacă să adauge un grafic cu evoluția prețului lângă produs. Însă graficul ar fi în zig-zag, ca dinții unui fierăstrău, și apoi vor apărea clienți care îi vor acuza că măresc prețurile (când în realitate se revine la prețul de bază). Oricum ai da-o, tot vor fi nemulțumiți. Părerea mea este că această problemă a apărut din cauză că nu au luat punctual câteva reclamații să le dezbată și să le demonteze.
Pentru afiliați. Singurul meu of este cu acel comision de 1% pe care l-au setat acum și care tinde să devină un standard pentru că multe alte magazine online îl urmează, fără să-l susțină cu argumente viabile. Am înțeles că nu-l stabilesc ei, ci Conversion, cei care se ocupă de platforma Profitshare, ei nici nu știau concret ce valoare va avea anul acesta.
Au spus că se străduiesc să găsească un mod prin care să se înregistreaze și comenzile prin aplicație și că speră să rezolve unde pe la începutul anului 2016. Produsele de Black Friday vor fi lansate la același preț, în același timp, atât pe site cât și prin aplicație.
Concluzia mea este că sunt niște oameni onești și foarte calculați. Totul pare bine gândit și studiat înainte să fie accesibil publicului larg. Pe tot parcursul întâlnirii s-a pus pe prim plan experiența pe care o oferă clienților și cred că greșelile pe care le-au făcut au fost într-adevăr neintenționate.
Bonus: oamenii au și simțul umorului. Iată 2-3 căutări amuzante:
Ne vedem de Black Friday 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Ti-au zis si de asta ceva? 🙂 https://www.facebook.com/photo.php?fbid=914562305247094&set=a.302502386453092.62816.100000799987830&type=3&theater
Da, între timp au răspuns și ei pe pagina de facebook la sesizare. Se potrivește perfect cu explicația dată de mine mai sus. Pe varianta mobilă nu se afișează și prețul de bază (cel tăiat) și cel redus. Produsul a fost la promoție și apoi a revenit la prețul de bază. Oamenii percep asta ca pe o scumpire.
Cel mai bine este să ținem minte produsele și să vedem dacă intră sau nu în promoția de Black Friday. Şi dacă intră, la ce preț, că dacă intră la 1.000 de lei, discuțiile sunt de prisos. Pentru mine contează că este mai ieftin decât a fost în trecut.
Bună, Octavian,
Pentru că apar tot mai multe întrebari, hai să detaliem. Produsele la care se face referire în postare au făcut parte din Campania „Săptămâna electrocasnicelor”, care s-a desfășurat între 4 și 10 noiembrie. În momentul în care campania a luat sfârșit, produsele au trecut automat la prețul lor de bază, care a rămas același și pe 10 noiembrie, și astăzi, 11 noiembrie, cele două zile comparate. Astăzi, o parte dintre aceste produse au intrat din nou la promoție, într-o altă campanie. Prețurile reduse sunt cele afișate în pagina de comandă a aplicației de mobil, stadiu în care nu este afișat decât prețul de vânzare, nu și cel de bază, căruia i s-a aplicat reducerea.
Referitor la prețurile produselor, aceastea se modifică periodic în funcție de promoțiile derulate de furnizori sau de reducerile pe care le aplicăm pentru perioade limitate de timp. În momentul în care promoția sau reducerea se încheie, prețul produsului revine la nivelul de baza, acela cu care se vinde in mod normal. În plus, produsul poate fi vândut în platforma eMAG de către eMAG, dar și de către partenerii din Marketplace, care pot avea o altă ofertă vizibilă în site, proprie politicii lor de preț, și ca preț de bază, și ca preț “tăiat”, în ofertă promoțională. De aceea se poate vedea o fluctuație a prețului în timp.
Mulțumim!
Ar fi bine sa se inregistreze de la anul si comisioanele din aplicatie, desi nu stiu cum s-ar putea face, tehnic asta.
Probabil ca vor gasi ei o solutie…
Legat de preturi… inainte de BF e o anticampanie totala referitoare la preturile marite si taiate. Am citit pe forumuri, pe bloguri, mai peste tot…
Şi mie mi se pare greu de rezolvat treaba cu aplicația. Te referi la o anticampanie făcută de un grup de oameni împotriva emag/alte magazine?
Pentru Black Friday au pregătit și câteva dis-funcționalități foarte bune ?! Pentru ca sa zicem ca din cauza suprasolicitarii serverului or aparut “subit” si pentru o foarte scurta perioada de timp si preturi super-reduse. Hmmm, alea da preturi de Black Friday, restul fiind preturi de Black Fraieriday dupa cum bine stiti… Din cite mai mi-aduc aminte, eMag o dat o declaratie ca va onora acele comenzi, ceea ce aduce un plus de incredere. Si de fapt mi se pare absolut normal ca o comanda odata facuta, sa fie onorata, chiar daca pretul e chiar si de 1.000 (o mie) de ori mai mic. Mda, e clar ca trebe sa fim cu atentia la maxim pe oferte. Yesss…