Cel mic al nostru nu este deloc mofturos la mâncare. Mănâncă în principiu cam orice și nu prea refuză nimic. E fan inclusiv fructe sau legume gen broccoli sau conopidă.
Dar slăbiciunea lui este pizza…
A avut o perioadă pe la 2 ani, în care devenea anxios dacă auzea cuvântul “pizza” și nu avea acces ASAP la o farfurie cu pizza. Asta în condițiile în care este mai degrabă un copil liniștit și înțelegător. Pur și simplu când auzea “pizza” se oprea din orice făcea, zicea “vreau” și începea să caute agitat pizza prin casă. Nu a existat niciun moment în care să refuze să mănânce pizza. Și o și mânca, nu se juca.
La un moment dat am fost la ora 17:30 la o terasă care se deschidea la 18:00 și i-am spus că mergem acolo ca să mâncăm cu toții o pizza. Planul nostru era să comandăm câte ceva de băut până pornesc oamenii cuptorul de pizza. Ne imaginam că sunt atât de multe lucruri în jurul mesei la acea terasă (pietre, bețe, frunze), încât el va găsi rapid ceva de joacă și își va vedea singur de joacă până vine pizza. Pur și simplu a fost imposibil să așteptăm 30 de minute. Nu îl interesa nimic din mediul înconjurător și voia un singur lucru: “pizza”. Drept urmare am luat decizia să părăsim terasa și să ne reîntoarcem mai târziu, când va fi pornit cuptorul de pizza.
Situația era atât de “gravă” încât ajunsesem să vorbim codat despre pizza, ca să nu se trigger-uiască 🙂 Ne refeream la pizza drept “preparatul rotund italian“. Dacă ne plimbam pe stradă și urma o pizzerie în drumul nostru, traversam pe partea cealaltă. Dacă erau reclame cu pizza pe undeva îl întorceam cu față în altă parte :)) Voia pizza oricând.
Timpul a trecut, acum nu mai este atât de agitat când aude cuvântul pizza. A mai crescut și el și a început să învețe să își stăpânească mai bine emoțiile. Mănâncă însă întotdeauna pizza cu poftă.
Am mai cercetat în stânga și în dreapta și pare că majoritatea copiilor sunt fani pizza. Chiar și cei mai mofturoși copii mănâncă oricând pizza. Iar zilele trecute ne-am amuzat când am ieșit cu niște prieteni și cu fetița lor mai mică cu câteva luni decât al nostru și i-am surprins vorbind codat despre pizza. Ei îi spuneau pe litere, P I Z Z.
Sunt curios ce îi face pe copii să fie atât de încântați de pizza, nu de alta, dar aș vrea să aplic această magie și pentru alte mâncăruri. Oare le place cuvântul? Oare le place forma rotundă? Oare le place faptul că văd toate ingredientele colorate pe pizza? Oare le place faptul că se strânge toată familia în jurul acestui preparat rotund? Oare le place faptul că vine într-o cutie de carton, ca un cadou? Oare le place faptul că se mănâncă cu mâna? Nu știu, dar dacă vom descoperi acest secret și-l vom putea aplica și la alte mâncăruri, vom descoperi secretul copiilor independenți (și plini de poftă), care mănâncă orice.
Poate pentru că seamănă cu o jucărie de aia mare cu diverse butoane și manete colorate care scot sunete… sau pentru că are multe ingrediente și savoare mai intensă decât alte mâncăruri?
eu cred ca le place doar pentru ca e buna 😀