Am participat la toate edițiile Webstock începând cu 2013. Așadar, anul acesta Webstock a ajuns la evenimentul cu numărul 10, iar eu la prezența cu numărul 6. Am recitit o parte din articolele mele și am ajuns la concluzia că nu s-a schimbat mare lucru în online de atunci și până acum. E cumva diferit, dar la fel 🙂
Cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să mă trezesc de dimineață astfel încât să ajung la prezentarea lui Vlad Voiculescu. Mi-a plăcut foarte mult modestia și atitudinea pozitivă pe care a păstrat-o pe tot parcursul discursului, deși știm cu toții că situația actuală din România nu este tocmai roz. Vorbim totuși de un om care își petrece o bună parte din timp ajutând cazuri în sociale delicate. Speach-ul lui m-a energizat și m-a făcut să privesc lucrurile cu un pic mai mult optimism. Și cred că totul poate fi rezumat printr-una din ideile care mi-au rămas în minte:
“Avem nevoie de politicieni care nu au nevoie de politică.”
Prezentarea pe partea de “Influencer Marketing Session” nu mi s-a părut foarte aplicată ci mai mult axată pe studii de caz. Am rămas însă cu ideea că Bianca Adam (Tequila) chiar muncește pentru cei 1.4 milioane de followeri și că Florin Grozea se pricepe să-i facă PR 🙂
Discuția de la “Social Media Platforms” mi s-a părut mai interesantă. Vali (zoso) spune că după un an prost (2017), 2018 a mers mai bine pentru bloguri, pentru că influencerii au făcut aceleași greșeli pe care le-au făcut și bloggerii la început de drum. Cam așa am simțit și eu. 2018 a fost un an bun, și încă nu s-a încheiat. Poate am făcut eu ceva mai bine, poate au făcut și ceilalți ceva nasol 🙂 Totuși, mă uitam la evenimentele organizate de branduri în ultimul timp și concluzionam că suntem cam aceeași ca acum șase-șapte ani. Parcă nu mai vine nimeni din urmă pe partea de blogging.
Mi-a plăcut și prezentarea lui Alex Negrea. Iată cum arată o strategie de content marketing și câteva trenduri pe partea de social media:
În rest, foarte mulți oameni pe holuri, foarte multe fețe necunoscute, foarte multe persoane cu care am discutat, foarte multe persoane cu care nu am mai apucat să vorbesc (sorry). L-am cunoscut în schimb pe Silviu de la The Gadgetist. Aruncați un ochi pe blogul lui, l-a înființat relativ recent și scrie tot despre gadgeturi. Mi-am propus ca de acum încolo, dacă voi ajunge și la edițiile următoare ale Webstock, să încerc să fac recomandări de bloggeri și bloguri noi de urmărit.
Mai multe despre conferință și despre premii puteți citi și la Radu și la Hoinaru. Prezentările integrale sunt pe privesc.eu
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Mulțumesc pentru mențiune Marius!