Nici măcar chinezii nu mai livrează prin Poșta Română

By | July 18, 2024

În ultimul timp am mai comandat una alta de pe Aliexpress și Temu. Nu-s fanul acestor servicii, dar am găsit aici genul de lucruri pe care efectiv nu le-am găsit prin altă parte. Drept urmare le-am comandat de la ei.

Eu dădeam adresa de acasă, ca să-mi pună bilețel din acela în cutia poștală și apoi să mă duc la poșta din cartier, care-i foarte aproape de mine.

Ultimele 3-4 colete însă nu au mai ajuns la Poștă, ci au fost livrate în principiu de Fan Courier. Mă suna băiatul de la Fan Courier, mă întreba dacă sunt acasă și dacă nu eram le punea direct la FanBox. Simplu și convenabil. 

Ba chiar ultimul colet a venit prin SameDay. Ce-i drept… SameDay a decis să mi-l pună de la sine putere într-un easybox din centrul Bucureștiului, în condițiile în care eu am sute de easybox-uri la mine în cartier, cel mai apropiat fiind la 400 m distanță. Nu știu cum au gândit-o p-asta.

Nici nu mai zic de faptul că timpii de livrare au scăzut de la 1-2 luni ca pe vremuri, la 2-3 săptămâni.

În fine, am constatat cu amuzament că nici măcar coletele din China nu mai vin la Poștă. Sunt curios ce s-a întâmplat. Au scăzut curierii prețurile atât de mult? Sau pur și simplu nici măcar chinezii nu sunt mulțumiți de serviciile Poștei Române? 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Nici măcar chinezii nu mai livrează prin Poșta Română

  1. recomandarea zilei

    daca ar fi sa fiu al pensie nici pensia nu as vrea sa o primesc prin posta. o companie de punct de faliment nu stiu de ce nu vine odata dhl sa o cumpere

    Reply
  2. Adi

    Mda, am doua comenzi pe drum si ma gandesc cu groaza ca ambele vin prin posta. Adica biletel in cutie, stat la coada la ghiseu, consultat registrul completat cu pixul, cum ziceati ca va cheama… stati ca nu le gasim, or fi prin spate, mai treceti dvs. mai tarziu sau mai bine maine. Toate astea pentru ca la ultima comanda Fun a livrat prea tarziu si am primit 25 de lei credit pt. intarziere. Acum o sa experimentez din nou Posta Romana.

    Reply
  3. Dan Pavelescu

    Posta trebuia sa fie (ca in multe alte tari) o institutie foarte profitabila.
    Din pacate, nu este, ci dimpotriva. Servicii execrabile, mentalitate comunista, infrastructura invechita. De cate ori ma duceam la posta, aveam impresia ca ma intorc in timp, in anii 80. Am si niste informatii din interior, dar prefer sa nu le fac publice (mafia, cu accent pe i).

    Reply
  4. Pavel

    Ciudat este că ultimele două colete de pe Temu au venit cu Poșta. Mă și mirasem, nu mai primisem de ceva timp de pe Ali sau Temu colete prin poștă. Acum am o comandă în livrare și din nou e prin poștă. Cine știe ce mecanism o fi gândit și chinezii.

    Îmi plăcea cu sameday că-mi punea automat coletul la easybox. Vezi să ai un easybox favorit setat, poate ajută. Pe mine nu m-au plimbat până acum prin oraș pentru a ridica de la un easybox random.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: