Am primit ieri un laptop foarte tare în teste. Este vorba despre AsusPro B9940, un model ultra-light, care cântărește doar un kilogram. Înainte să mă apuc de testat, voiam să vă cer și părerea voastră.
Anul acesta vreau să testez mai multe laptopuri, și aș vrea să știu ce vă interesează cel mai mult la un laptop. Care sunt primele lucruri la care vă uitați atunci când căutați un laptop nou?
Vă întreb pentru că în cazul laptopurilor, sistemul de operare îl știm cu toții, iar despre specificații nu avem foarte multe de discutat. De la specificații se pleacă și se elimină din start ceea ce nu ne convine, iar apoi putem ajunge în ipostaza de a alege între trei laptopuri, de la trei branduri diferite, cu aceleași specificații. Sunt curios cum ați face alegerea între ele.
De exemplu eu am ajuns recent în showroom-ul eMAG și uitându-mă din avion la diverse laptop-uri, am constatat că pe cele care mă atrăgeau eram tentat să le ridic de pe birou, ca să văd cât cântăresc. Pe lângă asta, de regulă mă mai interesează calitatea display-ului, să se vadă bine din orice unghi, poziția mufei de alimentare și a porturilor.
Cu alte cuvinte, din moment ce hardware-ul îl știu, mă interesează mai mult lucrurile care țin de design. Dar poate așa sunt eu. Voi ce vreți să știți despre un laptop?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
cateva aspecte pe care le urmaresc atunci cand cumpar un laptop:
tastatura:
1. ce calitate are?
2. daca layout-ul este unul standard, ansi sau iso. daca are taste pozitionate diferit fata de modelul standard cat influenteaza experienta de tastare. am evitat sa cumpar modele de laptop care aveau taste pozitionate ciudat, sau chiar taste lipsa.
conectivitate: cat de puternica/stabila este conectivitatea wireless la diverse distante fata de un rooter?
display: lucios sau mat? cum se simte/regleaza luminozitatea in intuneric/lumina slaba/lumina puternica? laptopul meu curent are o luminozitate ciudata, prea puternica, putin deranjanta. iar reglajul nu este chiar cel mai ok.
porturi usb suficiente?
posibilitate de conectare un al doilea monitor?
calitatea mufei de alimentare: este robusta sau fragila? laptopul meu curent are o mufa fragila si trebuie sa am grija in ce pozitie sta ca sa nu se loveasca.
feeling-ul general: daca lucrezi 2 ore cu el la birou este “confortabila” experienta?
daca stau pe canapea/pat cu el in brate este “confortabila”? Laptopul meu precedent devenea incomod la un moment dat pentru ca se incalzea foarte tare.
Personal, prima dată mă uit la preț (nu-l folosesc intensiv pentru a face bani cu el, și nici banii nu mă dau afară din casă), apoi ecranul dacă se poate să nu fie lucios (glare) și să nu aibă reflexii, rezoluția Full HD ar fi ideală, dar fără aberații de gen 2K sau 4K pe ecrane de 13.3″ și de 12″, și nu în ultimul rînd tastele (să fie pătrățoase, cu un pic de distanță între ele, textură mătăsoasă, ideal să fie iluminate, de asemenea amplasarea tastelor săgeți). Bugetul determină performanța dar și calitatea materialelor, și se practică “metoda” că doar laptopurile din gama superioară de preț sînt cel mai bine dotate ca și construcție. Nu am văzut niciodată un laptop subțire cu ecran de 15.4″ dar procesor i3 și SSD de 256 sau 512, și care să arate bine. Doar i7 și 4K și alte prostii. Păcat. Bănuiesc că s-ar vinde prea bine, și atunci cele scumpe nu s-ar mai vinde. Ciudată politică de prețuri.
Revenind la AsusPro B9940, dacă am înțeles bine are ecran de 14″ și are SSD (la cît e de subțire nici nu m-aș gîndi la altceva!). Aș fi curios de senzația apăsării testelor, spațierea lor, dacă iluminarea este plăcută, cît de repede se încarcă sistemul de operare(!) și o impresie generală cum se deschide/închide, cum se așează pe masă, cît este de ușor de manipulat, dacă merg cu el sub braț da senzația că aș avea o carte ?, și o autonomie în utilizare curentă: luminozitate relativ scăzută, ceva program de scris, ceva acces la internet dar nu cu wi-fi-ul deschis permanent, un pic de videoclipuri, adică o utilizare de gen office (strict personal, pe mine nu mă intere jocurile), și cum se vede celulele în programul de calcul tabelar, textul în programul de scris, și ideal ar fi și un program de desen tehnic (nu spui care!), dar deja cer prea mult…
În orice caz aștept cu nerăbdare să citesc review-ul acestui frumos laptop.
– robustețea (cât de bine este închegat)
– touchpadul
– tastatură (layout, cât de țepene sunt butoanele)
– display – la lumină puternică din spate, întuneric etc
– folosire în mod office standard (monitor extern atașat, un hdd, mouse etc)
– folosire în mod office ședință (adică doar pe baterie)
– plus mersi cu el în spate (o oră dus la serviciu, o oră întors)
whoau – ce bijuterie !
eu apreciez la un laptop durata bateriei,calitatea materialelor, designul , brand-ul , componentele
pentru mine laptopul top de business este Lenovo X1 carbon sau X1 yoga carbon
asa ca ai putea sa il testezi comparativ cu Lenovo X1 CARBON
Cum e display-ul ? Vezi ceva in el sau se reflecta de numa’.Mai mult m-ar interesa aspectul practic cum e in utilizare decat ce capabiltati are.Astea le poti enumera pe scurt.Daca vrea cineva detalii de “finesse” le gaseste.
AsusPro B9940 ?! Nu exista pe nici un magazin momentan?
Eu astept cu interez Zenbook-uri cu kabi lake. Momentan le-au lansat doar in Franta, Germania si tarile nordice 🙁