Ce nimicuri mai luați cu voi prin concedii?

By | July 9, 2015

Pentru că a venit sezonul concediilor și pentru că am o listă în cloud pentru orice, am și o listă cu chestii pe care să nu le uit când plecăm prin țară cu mașina. Nu sunt chestii vitale cum ar fi periuța de dinți sau aparatul de bărbierit. Sunt genul de chestii care sunt bune să fie acolo, poate trebuie.

  1. Briceag – Victorinox, light, ca să-l agăț drept breloc la chei. Are de toate în afară de tirbușon. Dar tirbușonul l-ar fi făcut mai butucănos.
  2. Mini trepied – L-am tot luat pe cel mare și am ajuns să-l cărăm degeaba după noi. Așa că cel mic nu cere de mâncare. Numai bun pentru un timelapse cu telefonul.
  3. Baterie externă – Dacă folosesc GPS-ul și mă apuc să mai fac și câte un timelapse, trebuie. Chiar și pentru Note 3. Mai ales că Vodafone a cam rămas codaș la acoperire și telefonul se tot zbate să găsească semnal.
  4. Survival kit – Primit cadou prin iarnă, îl țin în portofel și-mi sperii colegii de la serviciu când îl scot să desfac o sticlă de Cola. Pentru că briceagul nu este de ajuns.
  5. Prelungitor – Majoritatea hotelurilor au o singură priză pusă undeva sub pat. Şi când ne apucăm noi să încărcăm toată tehnica militară …
  6. OBD Bluetooth– L-am cumpărat recent de pe eBAY cu 10$. Se conectează la aplicația Torque pe telefon. De ținut în mașină în caz că se aprinde beculețul ăla de Doamne ferește!
  7. Cablu jack 3.5mm dublu – Pentru a pune muzica de la telefon la AUX-ul de la mașină sau la orice alt sistem audio pe care-l găsesc nesupravegheat.
  8. Priză USB dublă – Dacă tot suntem la capitolul mașină. Trebuie așa ceva dacă vrei să mergi cu Waze-ul și cu muzica pornită mai mult de 100 de km.

Busolă, altimetru și termometru am la ceas. Activity tracker am la mâna dreaptă ca să știu câți pași am făcut. Şi ochelarii de soare bineînțeles, că altfel nu aș mirosi a turist de la 1 km 🙂

După cum vedeți sunt chestii fără de care se poate trăi foarte ușor, însă mie-mi fac viața mai plăcută. Voi cu ce vă ocupați inutil spațiul prin portbagaj? 🙂

 


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Ce nimicuri mai luați cu voi prin concedii?

  1. Dan Pavelescu

    Cablu hdmi – pentru ca laptop + tv-de-la-hotel + filme = love 🙂 Tastatura si mouse wireless – pentru ca taste naspa la laptop. Aparat + pastile – pentru ca tantari.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: