Anul ce tocmai a trecut nu mi s-a părut strălucit din punct de vedere al producțiilor cinematografice. Mai am ceva speranțe de la Arrival, Hacksaw Ridge și Doctor Strange, iar apoi îmi pot face o imagine mai completă. Oricum, dacă vei pune întrebarea: “care a fost filmul anului 2016?”, răspunsurile nu vor fi omogene ca în anii precedenți.
Dar se pare că sunt ceva speranțe de la 2017. Majoritatea sunt remake-uri și continuări, pentru că încă nu a ajuns la saturație această modă. Însă am încredere că prin 2050 ne vom plictisi în cele din urmă de Spiderman CCLVII.
Iată mai jos o listă cu link direct către IMDB, ca să le puteți da add to wishlist:
xXx: Return of Xander Cage (ianuarie) – În sfârșit o porție de testosteron pe pâine. Mi-era dor de xXx.
Sleepless (ianuarie) – Un film de acțiune, cu Jamie Foxx polițist.
Silence (ianuarie) – Kylo Ren caută Forța, în regia lui Martin Scorseze.
Resident Evil: The Final Chapter – Un singur lucru bun rămâne constant la serie: Milla Jovovich.
John Wick: Chapter 2 (februarie) – Toată lumea se întreabă ce îi mai pot omorî mafioții lui Keanu Reeves.
Fist Fight (februarie) – Cu Ice Cube și cu celălalt tip care are o voce foarte miorlăită.
T2 Trainspotting (martie) – Pentru cei cărora le-a plăcut primul film.
Logan (martie) – Noul model de Logan vine pe 3 martie. La mulți ani, fetelor!
Kong: Skull Island (martie) – Samuel L. Jackson într-un film cu o maimuță.
Beauty and the Beast (martie) – Cu Emma Watson. La mulți ani, băieți!
Power Rangers (martie) – Nici măcar trailerul nu este cine-știe-ce, dar presimt că mă voi amuza.
Fast & Furious 8 (aprilie) – Şi dacă Vin Diesel nu este de ajuns, mai punem și niște Dwayne Johnson.
Guardians of the Galaxy Vol. 2 (mai) – Este cu Chris Pratt, dar măcar are muzică bună. Şi Groot.
Alien: Covenant (mai) – Un singur lucru vreau de la filmul ăsta: un robot care să se bată cu un alien.
King Arthur: Legend of the Sword (mai) – E regizat de Guy Ritchie, deci d-abia îl aștept.
Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales (mai) – Cu fiecare episod, numele devine mai lung.
Wonder Woman (iunie) – Măcar peisajul va fi frumos 🙂
The Mummy (iunie) – Este cu Tom Cruise așa că să ne liniștim. Mai întâi să vedem filmul.
Transformers: The Last Knight (iunie) – Este cu Mark Wahlberg și cu Anthony Hopkins, s-ar putea să fie ceva.
Despicable Me 3 (iunie) – În perioada imediat următoare probabil că voi intra în depresie.
Spider-Man: Homecoming (iulie) – Tony Stark își face apariție în Spiderman. Vă era dor?
Dunkirk (iulie) – Un film de război de la care am mari speranțe. Este regizat de Christopher Nolan
Blade Runner 2049 (octombrie) – Cu Ryan Gosling și Jared Leto. La mulți ani, fetelor!
Kingsman: The Golden Circle (octombrie) – Iată un film pe care îl aștept cu nerăbdare!
Justice League (noiembrie) – Cu Liviu Dragnea în rolul principal.
Star Wars: Episode VIII (decembrie) – Filmul la care vom merge cu toții în a treia zi de Crăciun
Jumanji (decembrie) – Nu o să vă vină să credeți cine este în rolul principal.
Am ratat ceva?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Sunt cateva filme care merita vazute anul asta.
Inca o comedie ce cred ca merita mentionata ar fi Bastards
http://www.imdb.com/title/tt1966359/
Owen Wilson este genial in comedii.
In Jumanji ma asteptam mai degraba la Robin Williams :))
Oh, da, e și cu J.K Simmons, o să-l adaug 🙂
Blade Runner 2049 numa’ pt. fete nu e…