Ce am învățat după ce am filmat un vlog cu Note20

By | October 7, 2020

Îmi doresc de mult timp să fac și video. Nu neapărat să devin vlogger, dar mi se pare că unele teme se potrivesc mai bine pe video decât în scris. Am mai editat diverse materiale filmate de mine de-a lungul timpului și mi-a plăcut. Am avut aceeași senzație pe care am avut-o când am început să scriu pe blog. Și dacă tot am în dotare unul dintre cele mai bune telefoane pe partea video, mi-am făcut curaj să filmez și să editez cap-coadă un fel de vlog al week-end-ului care a trecut.

Cu ocazia asta am văzut că este mai greu decât pare și am ajuns să îi apreciez mai mult pe cei care fac asta. Să vedem clipul mai întâi și vă explic apoi scenele din culise:

Per total sunt destul de mulțumit de ce a ieșit. Mi se pare mult mai puțin cringe decât mă așteptam să iasă 🙂 Știu și ce greșeli am făcut. De exemplu nu am anunțat din start ce vom face pe parcursul filmării, ca să le ofer spectatorilor un incentive să mă urmărească. Apoi au fost multe momente în care uitam să anunț ce urmează să facem. Ba eram în parc, ba m-am teleportat în bucătărie. Și trecerea de la sâmbătă la duminică a fost prea bruscă, din această cauză am introdus acel text. Ideal ar fi fost să filmez o scenă între, care să facă tranziția mai ușoară. Dar sunt chestii la care nu te gândești inițial.

Sunt foarte mulțumit de două lucruri.

În primul rând de calitatea filmării. Rezoluție de la 1920 până la 8K. 30, 60, până la 120 de fps-uri. Focalizare rapidă, stabilizare, tot ce vrei. De exemplu clipul de mai sus a fost filmat în întregime din mână, la 60 fps, fără trepied sau stabilizator. Focalizarea smartphone-ului vechi făcea atât de mult hunting încât practic nu puteam filma mai sus de 1080p 30 fps. Note20 are o stabilizare foarte bună by default. Atât de bună încât singurul moment în care am activat Super Steady a fost cel în care am alergat pe scări, dar mai mult ca să-l testez, nu pentru că mă așteptam să fie nevoie.

vlog note20

În al doilea rând, sunetul este un aspect destul de des trecut cu vederea. Dacă vrei ca oamenii să te asculte și să nu îi plictisești, îți trebuie un sunet bun, înregistrat eventual cu un microfon extern. Fără zgomot de fundal, fără clipping, fără fâșâit. Din fericire Note20 are un sistem inteligent de microfoane (v-am mai povestit aici) și mi se pare că sunetul de pe filmare se aude foarte bine.

În concluzie, după cum spuneam, am ajuns să îi apreciez mai mult pe cei care fac asta cu regularitate. Eu sunt genul căruia nu prea îi place să iasă în evidență, așa că uneori îmi era rușine să mă filmez în timp ce treceau oameni pe lângă mine, de teamă să nu se uite la mine ca la … TV. Din această cauză pândeam momentul când era liber în jur. Nu o să încerc să-i fur pâinea lui Casey Neistat, dar probabil că voi face mai multe filmări. Simplul fapt că am un telefon care filmează bine îmi dă un anumit confort psihic și mă încurajează să creez mai mult conținut.

Articol realizat în parteneriat cu Samsung.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Ce am învățat după ce am filmat un vlog cu Note20

  1. Red

    Chiar a iesit bine, iar faptul ca prea multi spun dinainte ce vor face, cumva cred ca a saturat piata. Eu nu am rabdare si de obicei dau inainte, acolo unde stiu ce va fi, sarind astfel peste alte detalii uneori importante. Clipul a fost echilibrat, ca durata si surprize incat pe mine unul sa ma faca sa vreau sa il vad cap coada.

    Continua cu curaj, ai bun gust si se simte.

    Reply
  2. Seby

    Salut. A ieșit bine. AM vruut să descarc și eu Davinci resolve dar imi cerea nr telefon pentru inregistrare și download. Oare la ce le trebuie nr de telefon?

    Reply

Spune-ți și tu părerea: