Am pregătit deja un review monstru pentru S6 Edge Plus, pe care m-am străduit să-l fac cel mai cuprinzător review de pe piață. A ieșit atât de mare încât deja mă tem că nu-l va mai citi nimeni. Așa că înainte de a publica review-ul final am spus să vă mai arăt separat un ultim aspect.
UPDATE: Review-ul este aici.
După cum spuneam, Samsung are meritul că prin ecranul curbat a reușit să pună în gura consumatorilor altă întrebare în afară de “Cât ține bateria?”
Iată ce autonomie am reușit să obțin cu S6 Edge Plus:
Așadar, cel mai mult am reușit să obțin 2 zile și 8 ore, timp în care telefonul a stat într-adevăr mai mult pe birou, plictisindu-se. Cel mai rapid am reușit să-l descarc în 15 ore, fără a-mi da însă cu adevărat interesul. În medie, cu ecranul aprins timp de 3 ore și jumătate – 4, telefonul are o autonomie de o zi și ceva. Nu este rău, însă fiind gândit ca un înlocuitor pentru Note, mă așteptam la mai mult.
Pregătiți-vă, urmează un review lung cât serialul tânăr și neliniștit! 🙂
Acest articol face parte din campania Orange Smartphone Testers. Dacă l-ai considerat util, dă-i un share și ajută-mă să fiu cu un pas în fața celorlalți bloggeri înscriși în concurs. Mulțumesc!
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.